30 noiembrie 2008 – S-au desfășurat primele alegeri parlamentare uninominale din România

  • În urmă cu fix 12 ani au avut loc primele alegeri parlamentare uninominale de la noi din țară
  • Atunci PDL a avut cele mai multe mandate, în frunte cu Theodor Stolojan
  • De altfel, ne amintim de alianța PNL cu PSD de la vremea respectivă
  • Următoarele alegeri parlamentare vor avea loc în acest an, pe 6 decembrie
 
Alegerile parlamentare din 2008 în România s-au desfășurat în data de 30 noiembrie 2008.
 
În premieră, la aceste alegeri s-a renunțat la votul pe liste, reprezentanții politici ai cetățenilor fiind aleși printr-un sistem mixt, în care candidaturile și votul sunt uninominale, iar acordarea mandatelor se face proporțional.
 
Guvernul României a adoptat în acest sens HG nr. 802 din 8 august 2008 privind delimitarea colegiilor uninominale. Procentul participării la vot în alegerile parlamentare din 2008 a scăzut spectaculos la 39,20% (7.238.871) din numărul cetățenilor cu drept de vot (18.464.274), față de alegerile parlamentare din 2004, când procentul a fost de 58,50%.
 
Ca urmare a alegerilor, niciun partid nu a obținut majoritatea, cele două principale partide din Parlament, PSD și PDL formând o coaliție.
 
Noutatea acestui scrutin a reprezentat-o sistemul de vot. Schimbarea sistemului de vot a fost un subiect de dezbateri aprinse pe toată perioada legislaturii 2004-2008. Pe parcursul discuțiilor între partide au fost propuse mai multe sisteme, printre care un sistem mixt după model german și un sistem uninominal în două tururi.
 
În anul 2007, a fost adoptat un sistem de vot mixt cu compensare, propus partidelor de Asociația Pro Democrația, sistem care a fost contestat de Președintele Traian Băsescu la Curtea Constituțională, deoarece ar fi introdus diferențieri între parlamentari, unii dintre ei urmând să fie aleși uninominal, și alții de pe o listă națională. Curtea Constituțională a admis contestația și legea nu a fost adoptată.
 
Pragul electoral a fost de 5% din totalul voturilor, sau 6 mandate de deputat și 3 de senator obținute cu majoritatea voturilor din colegiu. Doar candidații care au obținut jumătate plus unul din numărul de voturi din colegiul lor au câștigat automat un loc în Parlament. În colegiile în care câștigătorul nu a obținut majoritatea voturilor, s-a trecut la redistribuirea proporțională a mandatelor întâi la nivel de circumscripție și apoi la nivel național.
 
În urma scrutinului, niciun partid nu a reușit sa obțină o majoritate. Deși alianța dintre Partidul Social Democrat și Partidul Conservator a obținut puțin mai multe voturi decât Partidul Democrat-Liberal, cel din urmă a obținut puțin mai multe mandate decât prima.

 
 
 

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar. 13 ani de la primele alegeri legislative în sistem uninominal din România

30 Nov 2021 1422

Alegerile parlamentare noi Cetățenii Republicii Moldova, așteptați, azi, la secția de votare din incinta Universității Ovidius din Constanța (galerie foto)

20 Oct 2019 1863

Liberalii ar putea opera modificări în statut pentru evitarea imixtiunii Centrului în desemnarea liderilor din teritoriu

13 Feb 2017 1552

Ursul păcălit de vulpe Cum a votat Constanţa la alegerile din 2012 şi ce s-a ales de votul său

16 Feb 2015 3476