95 de ani de la constituirea Federaţiei Române de Box. Preşedintele Asociaţiei Judeţene Constanţa este Toma Matei

  • Primul for care a avut sub tutela sa pugilismul în România a fost Comisia Centrală de Box din Federaţia Societăţilor Sportive din România.
  • În perioada 1993 - 2000, Federaţia Română de Box l-a avut ca preşedinte pe constănţeanul Ion Şerban.
  • Actualmente, Asociaţia Judeţeană de Box Constanţa este condusă de fostul arbitru internaţional Toma Matei.
 

În urmă cu 95 de ani, pe 22 martie 1926, s-a constituit Federaţia Română de Box, primul preşedinte fiind Nicolae Niculescu - Ianca. Tot atunci s-a desfăşurat şi primul Campionat Naţional de box.

Primul for care a avut sub tutela sa pugilismul în România a fost însă Comisia Centrală de Box din Federaţia Societăţilor Sportive din România, înfiinţată pe 21 iunie 1912, an în care s-a făcut şi afilierea la International Boxing Union. Din anul 1930 datează prima participare la un Campionat European, cel din Ungaria, de la Budapesta, a boxerilor români.

În momentul de faţă, Federaţia Română de Box îl are ca preşedinte pe Vasile Câtea, dar această funcţie a ocupat-o, în perioada 1993-2000, şi constănţeanul Ion Şerban, cel care a trecut în nefiinţă anul trecut.

„De numele lui Șerban se leagă aproape toate ultimele mari performanțe ale «nobilei arte românești» de după revoluție. Forța României în boxul mondial de după 90 nu se datora numai pugiliștilor de top pe care îi avea, de la Vaștag, Doroftei, Marian și Dorel Simion, la Bute, Adrian Diaconu și mulți, mulți alții, ci și lui Ion Șerban. Sub conducerea acestuia, pugiliștii români nu s-au temut de arbitraje ostile în marile competiții internaționale și nici nu au avut griji legate de faptul că munca lor nu va fi apreciată financiar așa cum se cuvine. «Ion Șerban a fost o forță a boxului mondial, nu numai a celui românesc, pe care l-a iubit și susținut necondiționat. Îi datorăm recunoștință pentru tot ce a făcut pentru boxul nostru. Condoleanțe familiei îndoliate și odihnă veșnică pentru omul și domnul președinte care a fost Ion Șerban!», a transmis președintele FR Box Vasile Cîtea”, a fost mesajul FRB cu ocazia decesului lui Ion Şerban.

Organizarea pe plan local a activităţii pugilistice le revine Asociaţiilor Judeţene de Box. La Constanţa, preşedintele AJB este fostul arbitru internaţional Toma Matei, preşedinte de onoare, în acelaşi timp, al Colegiului Central de Arbitri, dar şi supervizor la competiţii interne. Toma Matei a fost şi membru în Biroul Federal al FRB.

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Doliu în sportul românesc
Ion Șerban, fost președinte al Federației Române de Box, a fost înmormântat, ieri, la Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prefectul județului Constanța, mesaj de condoleanțe după decesul președintelui CJ Vrancea - „Cătălin Toma s-a dus. Drum lin, camarade“

17 Feb 2024 779

Directorul de la Institutul „Matei Balș”, Adrian Marinescu, explică de ce a murit președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma

17 Feb 2024 1694

Președintele Consiliului Județean Vrancea a murit. Mesajul președintelui CJ Constanța, Mihai Lupu

17 Feb 2024 791

UPDATE 3. CSM Constanța Micii voleibaliști au participat și la turneul 2 al Campionatului Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Nov 2023 1221

Zi cu tematica Rocky în Mamaia. Alexandru Buleu, de la CS Farul Constanța, și alți sportivi, demonstrații de „scrimă cu pumniiׅ“ (GALERIE FOTO)

17 Jun 2022 1665

Într-o zi de 22 martie, în 1926, s-a constituit Federația Română de Box. Între 1993 și 2000, forul a fost condus de constănțeanul Ion Șerban

22 Mar 2022 2335

#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Portretul Contraamiralului dobrogean Toma P. Matei

31 Dec 2021 2856

#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul comandor Toma Matei

11 Nov 2021 2147

1 februarie - Cântăreața Nico împlinește 51 de ani

01 Feb 2021 3786

Doliu în boxul constănţean A murit antrenorul Nicu Chioveanu

21 Jan 2021 7751

Știați că...? Cunoscuta cântăreață Nico împlinește astăzi 50 de ani

01 Feb 2020 2077

Călăii lui tata Matei (II) Nora demască ororile Securității (galerie foto)

01 Mar 2019 3401

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 februarie 2019

26 Feb 2019 3088

Creştinismul în Dobrogea antică Tradiţia populară şi adevărul istoric. Partea I - Sfântul Andrei şi legendele (galerie foto)

26 Feb 2019 5322

Călăii lui tata Matei (I) Ispita conspirației (galerie foto)

22 Feb 2019 3974