04 May, 2017 00:00
2751
Marian BOCAI
Cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România, constănţeanca Eliza Samara, a cucerit cu echipa sa de club, Metz TT, titlul de campioană a Franţei.
Metz TT a reuşit această performanţă (al treilea an la rând) în urma victoriei din penultima etapă a campionatului, realizată cu 3-2 pe terenul formaţiei ASRTT Etival. Punctul victoriei a fost adus de
Eliza Samara, care a învins-o cu 3-2 (11-6, 6-11, 15-13, 3-11, 11-6) pe
Jieni Shao. Eliza mai susţinuse o partidă, pierdută însă în deschidere în faţa lui
Tingting Wang, scor 2-3 (6-11, 11-5, 9-11, 13-11, 9-11). La victoria Metz TT a mai contribuit, cu două succese, Fu Yu.
În clasament, echipa campioană are 29 de puncte, fiind urmată de Saint Quentin TT (echipa
Danei Dodean), cu 25 de puncte. Saint Quentin TT a cedat în ultima partidă acasă, 2-3 cu Grand Quevilly ALCL, punctele gazdelor fiind realizate chiar de Dodean, 3-0 cu Fen Li şi 3-2 cu Shiho Ono.
Sursa foto: Facebook (Jean-Christophe Fraisse)
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: