A fost o săptămână în Spania Ce a declarat Cristi Ganea despre eventualul transfer de la FC Viitorul la Athletic Bilbao

FC Viitorul va avea un program dens în cantonamentul din Turcia, de la Belek, unde, în 14 zile (12 - 26 ianuarie), va disputa şapte meciuri amicale.
 
„Am luat multe partide de pregătire, cu echipe destul de bune, ca să avem meciuri puternice. După fiecare două zile de antrenament, în a treia zi va fi meci, iar în unele zile vom avea câte două partide, ca să putem da jucătorilor minute şi să intrăm repede în formă. Vrem să ne pregătim bine în această perioadă, să creştem la viteza de joc şi să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Nu ne gândim ce s-ar întâmpla dacă nu am prinde play-off-ul. Încercăm să facem totul pentru a ne atinge acest obiectiv“, a declarat Cătălin Anghel, antrenor secund la FC Viitorul.
 

Amical cu Grasshoppers Zurich

 
Iată programul complet al meciurilor amicale: pe 15 ianuarie - cu Skenderbeu (Albania, locul 1); pe 18 ianuarie - cu Luch Vladivostok (Rusia, liga a 2-a, locul 15); pe 18 ianuarie - cu Grasshoppers Zurich (Elveţia, locul 6); pe 22 ianuarie - cu Kapaz (Azerbaidjan, locul 8); pe 22 ianuarie - cu FC Rostov (Rusia, locul 10); pe 25 ianuarie - cu Cernomorets Odessa (Ucraina, locul 10); pe 25 ianuarie - cu Jagiellonia (Polonia, locul 4). FC Viitorul va disputa primul meci oficial din 2018 în weekendul 2-4 februarie, când va întâlni, pe teren propriu, în etapa a 23-a din Liga 1, echipa Astra Giurgiu.
 

Mesaje pentru George Ţucudean

 
Campioana României nu se va mai baza pe serviciile golgheterului George Ţucudean, care a fost transferat la CFR Cluj. „Suntem obişnuiţi cu plecările. Era normal, Mister (n.r. Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul) a şi declarat că nu ţine jucătorii, iar când vine vremea, orice fotbalist care şi-a făcut datoria pentru club poate pleca. Ţucudean este unul dintre ei, ne-a ajutat foarte mult. În locul lui a venit Voduţ şi mai pot apărea transferuri“, a spus Cătălin Anghel. „Ţucudean a marcat multe goluri la noi. Mă bucur pentru el că a plecat. Sper să-i meargă bine la CFR Cluj (nu şi împotriva noastră) şi să înscrie în continuare“, a punctat fundaşul stânga Cristi Ganea. „A fost alegerea lui Ţucudean să plece şi i-o respectăm. Ne bucurăm pentru el, a mers la mai bine, la echipa de pe primul loc. Îi dorim mult succes în continuare“, a arătat stoperul Bogdan Ţâru, căpitanul FC Viitorul.
 

Fără probleme de greutate

 
Despre Ganea s-a spus că plecarea sa este iminentă, însă jucătorul a spus că rămâne la Viitorul. „Am fost o săptămână la părinţi în Bilbao, dar n-am vorbit nimic despre eventualul transfer la Athletic Bilbao. N-am fost la vreun meci al acestei echipe, m-am întors sâmbătă în ţară, iar partida era duminică. Dacă sunt aici, înseamnă că rămân la FC Viitorul. Am avut grijă cu mâncarea în vacanţă, la fel şi colegii mei, am arătat bine cu toţii pe cântar. Eu am venit cu kilograme în minus“, a declarat Ganea.
 

L-a botezat pe copilul lui Benzar

 
„Pe plan personal, îmi doresc să fie sănătos şi să ajut FC Viitorul să obţină rezultate bune, aşa cum şi eu am fost ajutat. Eu am cam pierdut Naţionala în ultimul timp, sper ca în acest an să fiu şi eu mai des prezent acolo“, a punctat Ţâru, care l-a botezat la finele anului trecut pe copilul lui Romario Benzar, fostul căpitan al FC Viitorul, în prezent la FCSB. 

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Ce a spus Hagi Farul Constanța, înfrângere cu Universitatea Cluj. „Marinarii“ au încheiat meciul în inferioritate numerică

28 Feb 2024 1233

Farul Constanța l-a transferat și pe Cristian Ganea (VIDEO)

15 Jan 2024 1072

FC Viitorul Gabriel Iancu, în fruntea clasamentului golgeterilor Ligii 1. Cristi Ganea, la ultimul meci (galerie foto)

30 Jun 2020 3074

FC Viitorul are meci la Ovidiu cu FC Hermannstadt Sebastian Mladen - „Partidă dificilă, dar sperăm să învingem“

21 Jun 2020 2243

FC Viitorul Aniversare pentru Cristi Ganea. Echipa își continuă antrenamentele la baza proprie (galerie foto + video)

25 May 2020 2300

Cristi Ganea, ultimul meci pe teren propriu la FC Viitorul „Am primit un telefon care mi-a schimbat viaţa. Hagi mi-e ca un tată“

11 May 2018 2479

Meci spectaculos în Bănie. Cristi Ganea, evoluție de clasă CSU Craiova - FC Viitorul, meci cu șase goluri!

28 Apr 2018 2403

Gică Hagi, surpriză la antrenament FC Viitorul susţine astăzi două noi meciuri amicale, cu Kapaz şi FK Rostov (galerie foto+video)

22 Jan 2018 2383

Fundașul Viitorului, Cristi Ganea, din ce în ce mai aproape de un transfer în străinătate

03 Jan 2018 2550

Cu ce lot abordează Olanda amicalul cu România, de diseară, de la București

14 Nov 2017 2971

România a câștigat amicalul cu Turcia de la Cluj. Dublă Gicu Grozav. Ganea și Țucudean, de la FC Viitorul, au fost rezerve

09 Nov 2017 2847

Ganea şi Ţucudean, de la FC Viitorul, în lotul tricolor Ce televiziune transmite meciul România - Turcia, de diseară

09 Nov 2017 2967

Athletic Bilbao, interesată de Cristi Ganea Campioana FC Viitorul întâlneşte la Ovidiu liderul CFR Cluj. Care e preţul biletelor

18 Oct 2017 2209

Cristi Ganea şi George Ţucudean, de la FC Viitorul, în lot România joacă astăzi cu Danemarca. Cine transmite meciul

08 Oct 2017 2786

Cristi Ganea, de la FC Viitorul, titular România a învins Kazahstan. Debut cu dreptul pentru Cosmin Contra

05 Oct 2017 2003