A participat la comemorarea sportivei britanice Elena Baltacha Simona Halep vorbeşte despre moartea mătuşii sale

Cea mai bună jucătoare de tenis din România suferă mult pentru că mătuşa sa, la care ţinea enorm, nu mai este printre cei vii

La finele lunii martie a acestui an, familia sportivei constănţene Simona Halep a suferit o grea pierdere. S-a stins din viaţă mătuşa jucătoarei, o persoană extrem de dragă Simonei. Sportiva se afla la turneul de la Miami, unde s-a retras însă înainte de a disputa primul meci, acuzând probleme medicale la un picior. Cum un necaz nu vine niciodată singur, Simona a primit apoi vestea copleşitoare a morţii mătuşii sale. Pe blogul său de pe site-ul WTA, tenismena vorbeşte despre acest episod dureros.

Dispariţia sportivei britanice Elena Baltacha, de numai 30 de ani, a înlăcrimat-o pe Simona Halep. Constănţeanca a primit vestea în Spania, unde participă la turneul Mutua Madrid Open. Regretata tenismenă, clasată în 2010 pe locul 49 WTA, a murit în urma unui cancer la ficat, aceeaşi boală fiindu-i fatală şi mătuşii Simonei. „Am aflat de moartea Elenei Baltacha pe când mă aflam la micul dejun. Mi-a spus antrenorul meu, Wim Fissette, şi nu am mai putut mânca. M-a întristat foarte mult această veste. De curând, am mai trecut printr-un moment extrem de dureros, moartea mătuşii mele, care a avut cancer la sân şi la ficat. Dispariţiei mătuşii încă mă macină sufleteşte. Dar în viaţă trebuie să acceptăm ce se întâmplă şi să rămânem tari“, a scris Simona Halep pe blog. Alături de constănţeanul Horia Tecău, de Irina Begu şi de alţi jucători profesionişti, Simona a participat apoi la comemorarea Elenei Baltacha, pe arena centrală Manolo Santana.

Fratele său a fost la un meci al lui Real Madrid

Aflată pe locul 5 în clasamentul WTA şi cap de serie numărul 4 în Spania, Simona Halep a păşit cu dreptul în turneul de la Madrid, învingând-o rapid în runda inaugurală pe ocupanta locului 97 mondial, Julia Goerges, din Germania, scor 6-2, 6-0. În urma acestei victorii, constănţeanca a devenit prima jucătoare de tenis din România care depăşeşte suma de trei milioane de dolari (brut) din premii. În faza următoare, Simona se va duela cu o reprezentantă a gazdelor, Lara Arruabarrena (nr. 145 WTA). „Am făcut un meci bun contra Juliei. Am jucat bine şi am servit în aceeaşi manieră. Am încheiat rapid conturile, dar nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul. Julia e o jucătoare valoroasă, care acum a făcut însă câteva greşeli în plus faţă de mine la punctele importante. Iar atunci am preluat eu controlul meciului“, a declarat Simona.

La Madrid, pe lângă membrii echipei sale (antrenorul, preparatorul fizic şi fizioterapeutul), constănţeanca are alături şi doi membri ai familiei, pe fratele ei, Nicolae, şi pe soţia acestuia. Într-o seară, la o cină pe care echipa Simonei a luat-o în oraş, a participat pentru scurt timp şi Coli, care s-a dus apoi să vadă un meci al lui Real Madrid. „Fratele meu locuieşte în România, dar nu în Bucureşti, ca mine, ci la Constanţa, unde sunt şi părinţii noştri. Eu nu am putut merge la meciul Realului, pentru că a doua zi aveam meci. Mă bucur de fiecare moment petrecut la Madrid. E turneul meu favorit, e o întrecere specială. Şi mâncarea aici e foarte bună, dar trebuie să aveţi grijă să nu consumaţi prea mult, că vă îngrăşaţi!“, a scris Simona Halep pe blog, acolo unde răspunde şi la întrebările fanilor. Iată câteva dintre dialoguri: „Închipuindu-ţi că ai putea să fii un animal pe teren, ce ai alege şi de ce?” (Gavin, Anglia) „Aş fi iepure, pentru că e foarte rapid şi îmi place“; „În afară de Bucureşti, ce alt oraş favorit ai în România?“ (Riki) „Constanţa, bineînţeles. Acolo m-am născut şi am trăit 14 ani“; „Care este destinaţia ta favorită de vacanţă?“ (Evan, SUA) „Bună întrebare. În prima mea vacanţă externă, am fost în Turcia, în Antalya, şi mă voi duce acolo şi în acest an. Dar şi la Madrid ai multe locuri frumoase de vizitat, şi la Roma. Îmi plac şi aceste două oraşe“; „Îţi plac câinii sau pisicile?“ (Alex, Grecia / Belgia) „Câinii“. „Îţi vei face cont pe Twitter?“ (Steve) „Cred că în curând voi avea unul. Vreau să vorbesc cu fanii mei şi să fiu mai populară“.

Ce şi-a cumpărat din capitala Spaniei

Programul Simonei de la Madrid nu diferă cu mult de ce face ea la oricare altă întrecere la care participă. Antrenament (de tenis şi fizic), lucru cu fizioterapeutul, odihnă, masă, iar în momentele libere, discuţii cu fanii, participarea la evenimentele organizate de WTA ori de sponsorii turneului sau sesiuni de cumpărături. „Dimineaţa, după ce mă trezesc, alerg pentru 20 - 30 de minute şi, cu antrenorul de fitness, îmi fac şi exerciţiile pentru spate, care sunt foarte importante pentru mine. Apoi iau micul dejun şi mă antrenez. Am lucrat în comun şi cu Anastasia Pavlyuchenkova şi cu Maria Kirilenko. La prânz, de obicei mănânc paste. După masă fie trag un pui de somn de 45 de minute, fie onorez diferite evenimente, precum All Acces Hour sau tenis cu fanii. Am ajutat şi la tragerea la sorţi de la turneu. Am spus că mi-ar plăcea să joc în primul tur cu o sportivă din calificări. Aşa s-a întâmplat şi sunt bucuroasă! Am ieşit şi la cumpărături. În primele zile mi-am cumpărat o curea frumoasă şi o rochie de seară. Din program nu lipsesc şedinţele de masaj, seara. Vreau să joc cât mai bine, deoarece turneul de la Madrid este doar al doilea pe zgură la care particip în acest an. În plus, această întrecere înseamnă foarte mult pentru mine. Ion Ţiriac mi-a oferit mereu un wild-card când am avut nevoie. De anul trecut, am început să joc cu adevărat bine aici, dându-mi seama că pot atinge un nivel înalt. Obiectivul meu în ediţia de faţă este să câştig cât mai multe meciuri şi să mă bucur de joc. Mă simt bine la Madrid şi terenurile sunt foarte frumoase. Am o şansă bună anul acesta şi mă pregătesc cât pot de bine. Sunt încrezătoare“, a punctat Simona.

Antrenorul Wim Fissette nu vrea să înveţe limba română!

Colaborarea cu noul antrenor, belgianul Wim Fissette, merge bine. Cei doi se înţeleg în engleză, încercările Simonei de a-l învăţa limba română eşuând până acum. „Înainte de Wim Fissette, am lucrat numai cu tehnicieni români. Cu el este ceva diferit, iar la început nu prea am fost pregătită pentru o asemenea conlucrare, dar zi de zi învăţ mai multe şi fac totul mai bine. Colaborarea dintre noi merge foarte bine. Sper să avem împreună cât mai multe rezultate însemnate. Ne înţelegem în limba engleză, pe care eu mi-am perfecţionat-o. El, în schimb, nu vrea să înveţe limba română. O altă noutate pentru mine este că acum port echipament Adidas, de la turneul de la Stuttgart. Echipamentul e foarte frumos şi mă bucur că îl folosesc. E un vis al meu din copilărie. Mereu ziceam că, dacă porţi echipament Adidas, eşti un mare jucător“, arată Simona.


„Când au cântat imnul, a fost impresionant“

Jucătoarea constănţeană a făcut parte din echipa României care, în perioada Paştelui, a învins Serbia la Bucureşti cu 4-1, calificându-se în grupa mondială II a Fed Cup. „A fost frumos că am câştigat, dar pentru mine nu a fost foarte bine, din cauza accidentării la glezna dreaptă. Nu m-am putut pregăti cum trebuie. În acelaşi timp, din cauza ploii, a trebuit să joc două meciuri într-o zi, astfel că în partida cu Ana Ivanovici, pe care am pierdut-o, am fost obosită. Am avut mulţi suporteri la meci, deşi era Paştele. A fost senzaţional şi o atmosferă deosebită. Când au cântat imnul naţional, a fost cu adevărat impresionant“, a povestit Simona.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1468

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 683

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4022

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 631

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 879

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1328

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 649

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 639

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 913

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

10 Mar 2024 850

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 632

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 646

Simona Halep a revenit în țară „Mă bucur că s-a judecat corect și că pot juca tenis din nou“

07 Mar 2024 693

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 700

Simona Halep, victorie uriașă la TAS Gheorghe Hagi - „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul“ (VIDEO)

06 Mar 2024 760