A pilotat din nou bolidul Renault Clio V6 Trophy Pilotul Emil Ghinea, pe podium la prima etapă a Campionatului Național de Super Rally (galerie foto)

  • La etapa de la Deva a Campionatului Național de Super Rally, Emil Ghinea a ocupat locul secund la clasa 3 B.
  • O problemă tehnică l-a împiedicat să se clasese și în primii cinci la general.
  • În acest week-end, pilotul din Mangalia revine la Viteză în Coastă, concurând la etapa de la Baia Mare.
 
S-a derulat, la Deva, prima etapă a noii ediții a Campionatului Național de Super Rally, iar pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, multiplu campion național la viteză în coastă, a urcat pe podium, ocupând locul secund la clasa 3 B.

În ierarhia generală, campionul de pe litoral a ocupat poziția a opta. Emil Ghinea își fixase ca obiectiv să intre în primii cinci la general și atingea cu siguranță acest target dacă nu avea ghinionul să se confrunte cu o problemă tehnică. Ce s-a întâmplat? Pe o frânare, înainte de finiș, s-a rupt axul pivotului de la roata dreapta spate. S-a lucrat apoi pentru remedierea defecțiunii, însă nu s-a reușit, lipsind o mică piesă, uitată la Mangalia! În aceste condiții, Emil nu a mai putut merge în finală. „În acest an, se pare că se strică mereu câte ceva la mașini, atât la Norma M20F (n.r. bipostul cu care concurează la Campionatul Național de Viteză în Coastă), cât și, acum, la Renault Clio V6 Trophy“, a declarat Emil Ghinea, care, la Deva, a pilotat din nou bolidul cu care a cucerit multe titluri la CNVC.

„Îmi place, e sufletul meu“

„A fost puțin ciudat la început să conduc Renault Clio V6 Trophy venind de pe Norma M20F, însă m-am reobișnuit rapid. E ca mersul pe bicicletă. Nu aveam cum să uit această mașină, cu care am realizat atâtea succese. Îmi place, e sufletul meu. Mi-a fost dor să urc în ea. Mi-a părut rău că nu am putut să le ofer și mai mult la Deva spectatorilor. Merg dezinvolt, la spectacol, în Campionatul Național de Super Rally. E ca o joacă. La etapa secundă, de la București, încerc să merg și mai tare“, a punctat Emil Ghinea, cel care, de la Super Rally, revine în acest week-end la Viteză în Coastă, concurând la etapa de la Baia Mare.

Sezon competiţional remarcabil și în 2019

În sezonul 2020, sportivul de 41 de ani evoluează în CNVC cu bipostul Norma M20F, la grupa CN/E2SC. Între 2011 şi 2014, Emil a condus în competiție o maşină Renault 5GT Turbo, iar din 2014 a pilotat Renault Clio V6 Trophy. Campionul din Mangalia a avut şi în 2019 un sezon competiţional remarcabil, care i-a adus trei prezenţe pe podium la Gala Campionilor FRAS: locul 1 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la clasa E2-SH-3000 (noua denumire a grupei H, clasa 3), locul 1 în Campionatul Naţional Super Rally, la grupa 3A (maşini peste 300 CP, cu o singură punte motoare) şi locul 3 pe echipe, cu Auto Speed Team Mangalia. Medalia de aur din stagiunea 2019 de la Viteză în Coastă este a patra în competiţie pentru Emil Ghinea (după cele din anii 2011, 2013 şi 2014), Emil având în palmares şi trei medalii de argint (în 2012, 2015 şi 2018)!

Citește și:

Pilotul Emil Ghinea, victorie la Trofeul Valea Uzului - Dărmănești. E prima clasare pe podium cu bolidul Norma M20F (galerie foto)

Celebrul luptător Cătălin Moroşanu, alături de Emil Ghinea la Craiova Super Rally. Pilotul din Mangalia, pe locul întâi la grupa 3A (galerie foto)

Şi-a făcut norma cu bolidul Renault Clio V6 Trophy Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, un nou titlu de campion al României la viteză în coastă! (galerie foto)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Federația Română de Automobilism Sportiv Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, trofee și la Gala Campionilor 2023 (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Dec 2023 1165

Mangalia. În 2023, pilotul Emil Ghinea a participat în premieră la trei campionate diferite „Un an solicitant, dar cu rezultate remarcabile“ (GALERIE FOTO)

08 Nov 2023 1059

„Obiectiv atins“ Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, locul doi la Open în clasamentul general 2023 al CNVC Masters

17 Oct 2023 973

Mangalia Copiii, în vizită la pilotul campion Emil Ghinea. „M-am bucurat să le povestesc despre sport și motorsport“ (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 943

Viteză în coastă 2023 Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe locul doi la Trofeul Valea Uzului. „Un podium foarte muncit și motivat“ (GALERIE FOTO)

01 Aug 2023 1136

Viteză în coastă Pentru al doilea an la rând, pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, s-a impus la Cupa Reșița (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 999

Mangalia. Pilotul Emil Ghinea „Franțuzoaica a fost nesuferită, dar, la final, am convins-o că trebuie să ne batem la Open“ (GALERIE FOTO)

24 Jun 2023 2961

Mangalia Pilotul Emil Ghinea, pe locul doi în clasamentul general la Transalpina Challenge 2023 - Trofeul Masters (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 Jun 2023 1474

Viteză în coastă Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, victorie impresionantă la Cupa Mediașului. „Evoluție de zile mari“ (GALERIE FOTO)

27 May 2023 1840

Super Rally Show pe circuitul stradal din Mangalia. Jerome France, din nou cel mai rapid (GALERIE FOTO)

14 May 2023 2023

Super Rally Trofeul Mangalia readuce spectacolul motorsport în sudul litoralului. La start, piloți celebri, români și străini (GALERIE FOTO)

13 May 2023 1866

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium și la Gala Campionilor 2022 „Un an în care dorința și ambiția au fost mai mari decât bugetul“ (GALERIE FOTO)

10 Dec 2022 4203

Un colțișor de motorsport la Mangalia. Pilotul campion Emil Ghinea a amenajat camera trofeelor. Vis împlinit! (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 4272

„Am făcut din imposibil posibil“ Emil Ghinea - cursa vieții, după eforturi supraomenești. Un Trofeu Gutâi de poveste! (GALERIE FOTO)

01 Sep 2022 2305

Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din nou pe locul întâi la Open. Luptă la sutimi de secundă, câștigată la Cupa Reșița!

14 Jul 2022 1896