A revenit după doi ani de pauză Mijlocaşul Vasilică Păcuraru joacă din nou sub culorile Farului (galerie foto)

Prima dragoste nu se uită niciodată. E valabil şi pentru tânărul constănţean Vasilică Păcuraru, cel care nu a rezistat decât doi ani departe de una dintre marile iubiri ale vieţii sale: fotbalul. Farul i-a rămas în suflet, ca echipa la care a început sportul-rege şi cu care a jucat, peste ani, în Liga I şi în Cupa UEFA-Intertoto. Retras din fotbalul de mare performanţă în 2012, la numai 25 de ani, Vasilică a revenit pe gazon. Iar dacă nu a fost Farul Constanţa, a fost Farul Tuzla, sora mai mică a marinarilor, care joacă în Seria Est a Ligii a V-a. Spre bucuria mijlocaşului, Farul Tuzla are aceleaşi culori ca „marinarii“ şi aceeaşi stemă. În plus, Păcuraru evoluează pe tricou cu numărul pe care îl purta, cu mândrie, şi la Farul.

Farul Tuzla s-a întărit cu un jucător care, în anul 2006, juca în cupele europene. Vasilică Păcuraru nu a avut însă un traseu fotbalistic pe măsura calităţilor sale şi a viitorului care i se prevedea. Fost internaţional de juniori şi tineret al României, care a dat piept, ca tricolor, şi cu Franţa, Vasilică a luat decizia de a o rupe cu fotbalul acum doi, dezamăgit de mai multe întâmplări potrivnice lui. Format la Farul, unde ajunsese la un moment dat titular (chiar în Cupa UEFA-Intertoto), Păcuraru a jucat ultima dată la FC Viitorul. După această echipă, jucătorul a încercat să rămână în circuit, dar varianta Săgeata Năvodari a căzut, iar tânărul a decis să agaţe definitiv ghetele în cui şi să se dedice unei alte activităţi: pokerul.

Păcuraru a debutat cu gol

În prezent, Vasilică este manager la mesele de cash ale unei săli de poker din Constanţa, dar şi jucător. La poker, s-a întâlnit cu câţiva fotbalişti de la Farul Tuzla, care l-au convins să revină pe gazon pentru echipa lor, aflată în căutare de fotbalişti valoroşi, pentru atingerea obiectivului din acest sezon, promovarea în Liga a IV-a. În cele din urmă, Vasilică a acceptat. A şi susţinut un meci pentru noua sa formaţie, disputa de pe teren propriu cu Viitorul Mereni, pe care Farul Tuzla a câştigat-o cu 1-0, printr-un gol marcat chiar de Păcuraru!

„M-a uns pe suflet, m-am simţit foarte bine“

„Farul Tuzla e o echipă frumoasă, care vrea să promoveze. Are un joc combinativ. Îmi plac atmosfera şi colectivul de la Tuzla. Echipamentul e şi el unul frumos, ca cel al Farului. Antrenorul şi preşedintele clubului, Ion Florea, este un om deosebit. Acum l-am cunoscut, dar m-a impresionat. Faptul că am jucat iar în alb-albastru şi am avut emblema Farului pe piept m-a uns pe suflet. M-am simţit foarte bine. Ca în vremurile mele bune. Am jucat 90 de minute şi, spre surprinderea mea, nu m-am confruntat cu probleme musculare. Am alergat fără probleme. Bine, eu mai făceam mişcare, jucam fotbal la sală. Este adevărat, un an după ce m-am lăsat nu am mai jucat, dar în ultimul timp, jucam la sală de trei ori pe săptămână. Oricum, aveam nevoie de mişcare, pentru că zi de zi stau concentrat la poker“, a spus Păcuraru.

Vrea să joace poker la Londra

În partida Farul Tuzla - Viitorul Mereni, fotbalistul de 27 de ani a evoluat mijlocaş central şi a purtat numărul 16. Exact ca la Farul! „Am avut şi bucuria să înscriu golul victoriei, pe final, cu un şut cu stângul, după ce portarul respinsese de câteva ori. Eu am mai jucat în fotbalul judeţean, pe când aveam 14 - 15 ani, cu Farul II, care era antrenat atunci de Vasile Mănăilă. E diferenţă mare însă faţă de ce se juca atunci. Acum sunt alte vremuri, adversarii nu te mai lovesc, se joacă mai frumos. Este exact ce mă asiguraseră şi colegii de la poker şi de care m-am convins şi eu pe teren. Pentru primul meci a fost OK. Voi merge şi în deplasare. Va fi mai greu cu trezitul, având în vedere că stau noaptea la sala de poker, dar voi face un efort“, a arătat Vasilică Păcuraru. Jucătorului îi pare rău că Farul Constanţa nu mai e de ani buni în prim-planul fotbalului românesc, ba dimpotrivă, echipa a fost salvată de la retrogradarea în Liga a III-a doar de schimbarea sistemului competiţional. Păcuraru spune că este mulţumit de cât câştigă în urma activităţii sale de manager şi jucător de poker, iar în viitor plănuieşte să participe la o competiţie şi la Londra, acolo unde a ajuns un alt fost fotbalist al Farului, actualmente jucător profesionist de poker, portarul Alexandru Răuţă (27 de ani). „Alex a atins un nivel destul de înalt cu pokerul“, a spus Vasilică.

Povestea echipei Farul Tuzla

Formaţia Farul Tuzla a fost înfiinţată în anul 1962 şi a activat neîntrerupt în fotbalul constănţean până în 1991. Apoi, timp de nouă ani, nu a mai existat. În anul 200 însă, a fost readusă la viaţă de câţiva inimoşi, printre care Ion Florea şi unii dintre foştii jucători ai echipei. „Numele echipei vine de la Farul din Tuzla, dar ne simţim apropiaţi şi de formaţia Farul Constanţa, de aceea avem aceleaşi culori şi sigla echipei mari, pe care scrie însă AS Farul Tuzla. Ne mândrim cu FC Farul şi toţi suntem suporterii ei“, a declarat Ion Florea, care a remarcat debutul pozitiv al Farului Tuzla în noul sezon, laolaltă cu meciul reuşit al lui Păcuraru. „Suntem fericiţi că Vasilică a evoluat din nou după doi ani de pauză tocmai la noi. Ne bucurăm şi că, încă din prima etapă, echipa joacă altceva. Am ratat multe situaţii favorabile, inclusiv un penalty. Vasilică a înscris în minutul 85. Obiectivul este clar: promovarea imediată. Avem sprijinul total al Primăriei Tuzla (primar - Constantin Micu) şi al Consiliului Local Tuzla. Deocamdată, jucăm tot la Eforie, dar, în scurt timp, va demara construcţia stadionului de la Tuzla“, a mai spus Ion Florea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.