Academia Hagi a încheiat un parteneriat cu AVA Football Academy din Londra (galerie foto)

După ce în ultima perioadă Academia de Fotbal Gheorghe Hagi a încheiat mai multe parteneriate cu diverse Academii din țară, acum a fost parafată o nouă colaborare în acest sens și cu primul club din străinătate.

Este vorba despre clubul AVA Football Academy din Londra, condus de Adrian Avasâlcăi, fost jucător la Oțelul Galați.

Parteneriatul a fost semnat de reprezentanții celor două cluburi, prin președintele FC Viitorul, Gheorghe Popescu, directorul sportiv al constănțenilor, Zoltan Iasko, respectiv Adrian Avasâlcăi, președintele AVA Football Academy.

Pentru Academia Gheorghe Hagi, numărul 1 în România, conform evaluării întocmite de Federația Română de Fotbal, este primul parteneriat încheiat cu un club din afara țării. 

Pentru noi, ca și Academie formatoare, este cel mai important parteneriat pe care l-am putut face cu un club din România. Este o foarte bună rampă de lansare pentru copiii noștri din Londra spre fotbalul profesionist, a declarant președintele AVA Football Academy, Adrian Avasâlcăi, potrivit site-ului oficial al Academiei Hagi.


Sursa foto: Academia Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2725

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 962

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1183

Declarații de avere Constanța Andreea Ciocănel, secretar general la Primăria Mangalia, averea și interesele (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 648

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi Under-14, învinsă în semifinale de Chelsea, după ce a condus la pauză! (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 1958

Elite Tournament Ibercup 2024 Academia Hagi a învins cu 9-0 Atletico Madrid (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1411

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 965

Ianis Hagi și Florin Tănase, marcatorii României în amicalul contra Columbiei. Tricolorii, de la 0-3 la 2-3! (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 1166

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1395

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1204

Farul Constanța Hagi, decizie luată în privința căpitanului de echipă. „Identitatea noastră înseamnă academia. Revenim la origini“ (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 1601

Farul Constanța Legendarul Ion Constantinescu, la 75 de ani. A rămas celebru printr-un gol de la centrul terenului

15 Mar 2024 1670

Farul Constanța Fotbaliștii, încurajați de fani la antrenament. Au făcut show! „ Ale, ale, ale, te iubesc, Farule!“ (VIDEO)

01 Mar 2024 1083

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6625

Academia Hagi 2015, câștigătoare la „Brașov Indoor Cup 2024“. Grupa 2012, argint la „Enjoy Sport's Winter Cup 2024“ (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 1198