Acum doi ani, Simona Halep o învingea pe Serena Williams și se impunea la Wimbledon

  • Simona avea atunci 27 de ani și ocupa locul 7 mondial, în timp ce Serena era în vârstă de 37 de ani și se afla pe poziția a zecea WTA.

Pe 13 iulie 2019, Simona Halep reușea marea victorie de la Wimbledon, impunându-se cu 6-2, 6-2 în fața Serenei Willims, în finala turneului de Mare Șlem din capitala Angliei.

Acesta a fost al doilea turneu de Mare Șlem câștigat de campioana din Constanța și primul la care a triumfat la simplu la Wimbledon o jucătoare din România.    

Simona avea atunci 27 de ani și ocupa locul 7 mondial, în timp ce legendara Serena era în vârstă de 37 de ani și se afla pe poziția a zecea WTA.

Raportul întâlnirilor directe dintre cele două jucătoare era net favorabil (9-1) americancei.

Serena cucerise până atunci 23 de titluri de Mare Șlem (șapte la Wimbledon!), în vreme ce Simona avea în palmares un singur trofeu de acest gen, la Roland Garros.  

Meciul de acum doi ani, câștigat de Simona în 55 de minute, era a cincea finală de Mare Şlem a Simonei, în vreme ce Serena o disputa pe cea de-a 32-a!

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 286

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1060

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 845

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1194

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 836

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 733

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1592

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 809

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4333

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 690

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 951

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1489

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 725

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 696

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1430