Acum patru ani, FC Viitorul devenea campioana României Romario Benzar - „Pentru noi, ziua de 13 mai a fost una norocoasă”

  • În sezonul 2016/2017, echipa constănţeană a cucerit titlul în Liga 1.
  • În lotul pregătit de managerul tehnic Gheorghe Hagi s-au aflat nu mai puțin de 21 de jucători crescuți și formați la Academia Gheorghe Hagi!.
  • În acest sezon însă, FC Viitorul evoluează (pentru al doilea campionat la rând) în turneul play-out al Ligii 1.


În seara zilei de 13 mai 2017, FC Viitorul a cucerit în premieră în istoria sa, dar şi în cea a fotbalului dobrogean, titlul de campioană a României!

Avându-l la timonă, ca manager tehnic, pe Gică Hagi, echipa constănţeană a obţinut o performanţă deosebită, şi în condiţiile în care a mizat pe un lot de jucători cu mulţi tineri promovaţi din Academia Hagi. Ulterior, FC Viitorul şi-a adăugat în palmares alte două preţioase trofee interne: Cupa şi Supercupa României.

„13 mai 2017 va rămâne un moment de referință pentru fotbalul din Dobrogea, indiferent câte trofee vor mai fi cucerite de acum înainte. O zi istorică, o zi în care Constanța a reușit să triumfe după un sezon incredibil, de-a lungul căruia în lotul pregătit de managerul tehnic Gheorghe Hagi s-au aflat nu mai puțin de 21 de jucători crescuți și formați la Academia Gheorghe Hagi!”, este mesajul FC Viitorul, la patru ani de la acel eveniment deosebit.

„Chiar dacă se spune că 13 este o zi cu ghinion, pentru noi a fost una norocoasă. A fost ceva unic. Primul trofeu a nostru, ca şi club. Aveam o echipă extraordinară, iar, la sfârşit, după meciul cu CFR Cluj, a fost o bucurie de nedescris. Pentru mine a însemnat foarte mult să fiu atunci căpitanul echipei. Acel moment e cel mai important al carierei mele. Eu la FC Viitorul am jucat de la Liga a 3-a, am promovat, iar să ajung apoi campion al României a fost un vis devenit realitate”, a declarat Romario Benzar, căpitanul de atunci al FC Viitorul şi unul dintre cei care poartă banderola şi astăzi la formaţia constănţeană.

În acest sezon însă, FC Viitorul evoluează (pentru al doilea campionat la rând) în turneul play-out al Ligii 1, iar vineri, 14 mai, joacă în etapa a opta (penultima), în deplasare, de la ora 20.30, cu Chindia Târgovişte, formaţia care ocupă primul loc în clasament, cu 35 de puncte. Echipa constănţeană se află poziţia a şasea, cu 26 de puncte, fiind prima deasupra liniei barajului. Pe locul şapte este Astra Giurgiu, cu 24 de puncte.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Sursa foto: FC Viitorul





Citeşte şi:

„Regele“ a pregătit atacul
Secretul lui Hagi. Momentul decisiv. Atunci a câştigat FC Viitorul titlul de campioană


Performanță istorică!
FC Viitorul este campioana României la fotbal (galerie foto + video)


Echipa lui Hagi, campioana României!
Bucurie de nedescris în vestiarul FC Viitorul (video)


FC Viitorul, campioana României!
Hagi - „Trăim un moment unic. Am scris istorie. Bucuria este enormă“ (video)


FC Viitorul, campioană! Mesajele copiilor lui Hagi
„Pentru mine, Regele a devenit Zeu!”

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

FC Viitorul a anunţat despărţirea de patru fotbalişti

08 Jun 2021 2546

FC Viitorul - Gaz Metan Mediaş. Meci la Ovidiu Romario Benzar - „Sperăm să câştigăm şi să fie un nou început”

11 Apr 2021 2182

FC Viitorul va evolua în play-out cu gândul la Europa. Cum s-ar putea califica

06 Apr 2021 2309

Probleme de lot la FC Viitorul Patru jucători au Covid, alţi doi sunt suspendaţi. Ely Fernandes, îndoliat

03 Apr 2021 2673

Apărătorile speciale Meciul cu Armenia, din 2016, i-a rămas în suflet lui Răzvan Marin. Acum, România a suferit un eşec dureros

01 Apr 2021 2300

FC Viitorul, meci cu Chindia Târgovişte Mircea Rednic - „Avem nevoie de un succes, pentru moral şi pentru clasament”

17 Mar 2021 1919

Joi, FC Viitorul întâlneşte CFR Cluj Romario Benzar - „Sperăm să ne impunem jocul şi să câştigăm“

03 Feb 2021 2184

Căpitanul FC Viitorul Gabriel Iancu, indisponibil pentru meciul cu FC Hermannstadt

09 Jan 2021 2669

FC Viitorul întâlneşte sâmbătă Gaz Metan Mediaş în Liga 1 „Ultima impresie contează”

19 Dec 2020 1893

Romario Benzar, de la FC Viitorul, 200 de meciuri în prima ligă din România

23 Oct 2020 2678

FC Voluntari - FC Viitorul, luni, în Liga 1 Sebastian Mladen - ”Meci greu, dar mergem cu gândul de a câștiga”

18 Oct 2020 2692

Fundașul Romario Benzar, din nou în tricoul FC Viitorul „Am revenit acasă. Am petrecut ani minunați aici“

26 Sep 2020 2047

Romario Benzar a revenit la FC Viitorul

24 Sep 2020 1633

Foști fotbaliști la FC Viitorul și Săgeata Năvodari, incluși în echipa jucătorilor de top, dar fără titlu în Liga 1, în ultimii zece ani

29 May 2020 3347

România susţine astăzi meciul cu Malta din preliminariile Euro 2020

08 Sep 2019 1450