Alături de SSC Farul Petre Comăniţă - „Promovările cu Farul şi echipa fanilor, marile mele bucurii în viaţă”

Lovitura de start la meciul pe care echipa înfiinţată de fanii constănţeni, SSC Farul, o va susţine în etapa a cincea a Ligii a IV-a, pe teren propriu, cu Gloria Băneasa, va fi dată de o altă persoană importantă din istoria FC Farul, antrenorul emerit Petre Comăniţă (78 de ani).
 
Meciul se joacă sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17.00, pe terenul ITC din Complexul Sportiv „Badea Cârţan“. La precedenta partidă disputată de SSC Farul în propriul fief, cu Avântul Comana, lovitura de start i-a aparţinut, simbolic, golgheterului all-time al FC Farul, Marin Tufan.
 
„Am o mare satisfacţie şi o plăcere deosebită că suporterii s-au gândit şi la mine. Nu m-am mai aflat până acum în această ipostază, de a da startul la un meci. Am avut câteva mari bucurii în viaţă, pe partea sportivă, promovările în Divizia A cu FC Farul, ca antrenor secund, iar acum această echipă a fanilor. Faptul că minunaţii suporteri, cu sprijinul lui Marcel Lică, al lui Viorel Farcaş, al antrenorilor şi al jucătorilor, nu au lăsat spiritul farist să se stingă e de admirat. N-am mai fost pe la stadionul Farul, la meciuri, de vreo doi - trei ani, pentru că nu mă mai recunoşteam acolo, nu aveam nimic în comun cu ce era acolo. La echipa suporterilor mă bucur că toate atributele sunt prezente, şi cele ale Constanţei, şi cele ale Farului“, a declarat Petre Comăniţă.

La clubul Farul a venit ca antrenor la 22 de ani 


Reputat specialist, acesta a jucat (ca portar) la Locomotiva PCA, la Sportul Studenţesc şi la lotul naţional de juniori, dar o accidentare l-a obligat să renunţe de timpuriu, la doar 19 ani, la activitatea competiţională. Imediat şi-a început însă cariera de antrenor. La Farul a venit ca tehnician la 22 de ani (în 1960). Activitatea de antrenor a fost încununată cu două titluri naţionale de juniori (1961, 1962). La echipa mare a fost mulţi ani antrenor secund, apoi, la finele anilor 2000, şi director tehnic. De asemenea, s-a ocupat şi de Centrul de Copii şi juniori al Farului. Posesor al licenţei Pro, a fost şi responsabil federal, făcând parte din comisii ale Federaţiei Române de Fotbal şi ale Şcolii de Antrenori.

Întreaga etapă se joacă sâmbătă


În afară de partida SSC Farul - Gloria Băneasa, în etapa a cincea a campionatului, sâmbătă, se mai joacă meciurile: CS Eforie - Portul Constanţa (ora 15.00 - juniorii, ora 17.00 - seniorii), CS Năvodari - Avântul Comana (11.00 / 13.00), CS Agigea - CFR Constanţa (10.00 / 12.00), Gloria Albeşti - CS Mihail Kogălniceanu (10.00 / 12.00), Voinţa Valu lui Traian - Victoria Mihai Viteazu (15.00 / 17.00), Unirea Topraisar - Ştiinţa Poarta Albă (11.00 / 13.00), CSO Ovidiu - Farul Tuzla (15.00 / 17.00) şi Viitorul Fântânele - Sparta Techirghiol (10.00 / 12.00).

SSC Farul depăşeşte la golaveraj CS Agigea


Clasamente sunt următoarele: la seniori - 1. SSC Farul - 12p (18-2 golaveraj, în urcare un loc faţă de etapa precedentă), 2. Agigea - 12p (19-5), 3. Valu lui Traian - 9p, 4. Năvodari - 9p, 5. Eforie - 7p, 6. Mihai Viteazu - 7p, 7. Fântânele - 7p, 8. Poarta Albă - 7p, 9. Mihail Kogălniceanu - 6p, 10. Albeşti - 5p, 11. Ovidiu - 4p, 12. Portul - 4p, 13. Comana - 4p, 14. Tuzla - 3p, 15. Băneasa - 3p, 16. CFR Constanţa - 3p, 17. Topraisar - 1p, 18. Techirghiol - 0p; la juniori - 1. Năvodari - 12p (49-5), 2. Mihail Kogălniceanu - 12p (25-3), 3. Portul - 12p (20-2), 4. Mihai Viteazu - 9p, 5. Agigea - 9p, 6. SSC Farul - 9p, 7. Comana - 9p, 8. Ovidiu - 6p, 9. Topraisar - 6p, 10. Fântânele - 6p, 11. Valu lui Traian - 3p, 12. Băneasa - 3p, 13. Albeşti - 3p, 14. Techirghiol - 3p, 15. Poarta Albă - 3p, 16. CFR - 3p, 17. Eforie - 0p, 18. Tuzla - 0p.

Marcel Lică - „Suntem în grafic”


Marcel Lică, preşedintele SSC Farul, s-a arătat mulţumit de cele realizate de echipă până acum. „Sintetizând, suntem în grafic. Ceea ce ne-am propus pentru stadiul în care ne aflăm am realizat. Am preluat conducerea campionatului şi suntem mulţumiţi de jocul băieţilor, deşi au existat voci care au spus că evoluţia lor putea fi şi mai bună. Eu sunt însă foarte mulţumit de modul în care s-a exprimat echipa, având în vedere lipsa de omogenitate şi selecţia continuă. Important e că au revenit jucătorii noştri de la echipa naţională de fotbal pe plajă şi că recuperarea celor doi accidentaţi în meciul cu Portul Constanţa, Pătraşcu şi Grigoraş, merge spre bine. S-ar putea ca sâmbătă să fie apţi. În orice caz, marţi sigur vor evolua. Lotul a prins contur, atât numeric, cât şi valoric. Avem stabilitate, iar încet-încet, lumea se apropie de noi şi începe să îndrăgească echipa. Tot mai mulţi îşi dau seama că proiectul nostru e unul de viitor. Copilul creşte şi începe să meargă pe picioarele lui. Nu ne rămâne decât să luptăm în continuare şi să ne îndeplinim obiectivul“, a arătat Marcel Lică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Petre Comăniţă va da lovitura de start la meciul SSC Farul - Gloria Băneasa

07 Sep 2016 5275