Alergare la Constanţa în memoria lui Peter Klosz, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Triatlon

În urmă cu cinci zile, s-a stins din viaţă, la numai 49 de ani, Peter Klosz, preşedintele Federaţiei Române de Triatlon. Dispariţia sa fulgerătoare a îndurerat sportul românesc, iar, în semn de omagiu, la Constanţa va avea loc o alergare în memoria fostului conducător al FRTRI.
 
Cursa se va desfăşura în organizarea ACS Atena Triatlon Constanţa, sâmbătă, 23 noiembrie, în parcul Tăbăcărie, participanţii având ca punct de întâlnire aleea de intrare în parc dinspre City Park Mall (sens giratoriu Lăpuşenanu). „Vă invităm să alergăm în memoria lui Peter Klosz, sâmbătă, 23 noiembrie, ora 17, prilej de amintire şi mulţumire pentru un om care şi-a dedicat viaţa naşterii şi dezvoltării triatlonului românesc“, se arată în mesajul evenimentului.
 
„Ai scris istorie pentru Triathlonul din România! Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru această federaţie, pentru noi! Ai plecat pe neaşteptate şi nu pot decât să-ţi promit că vom continua să ducem mai departe munca ta şi această federaţie şi nu ne vom lăsa bătuţi până când nu vom ajunge acolo unde tu îţi doreai să ajungeam, la Olimpiadă! Fiecare medalie obţinută de acum încolo pe care noi, sportivii tăi, o vom obţine, îţi va fi dedicată ţie! Vei rămâne veşnic în amintirea noastră! RIP Klosz Peter! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a menţionat constănţeanca Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă a României.
 
„Am aflat cu tristeţe de dispariţia ta, Peter Klosz. Nu îmi rămâne decât să îţi mulţumesc în nume personal pentru toată dăruirea şi munca depusă pentru dezvoltarea şi creşterea Triatlonului în România. Greu ne va fi fără tine, omul bun şi priceput la tot ce înseamnă triatlon, de la copii la marea performanţă! Am avut în tine un sprijin permanent şi o dăruire exemplară. Dumnezeu să te aibă în pace!“, a spus şi primul medaliat olimpic din istoria nataţiei masculine româneşti, constănţeanul Răzvan Florea, vicepreşedinte FRTRI.
 
Sursa foto: Facebook (Peter Klosz)
 
Citeşte şi:
 
Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon s-a stins din viaţă la doar 49 de ani

Triatlon Constănţeanca Antoanela Manac, lângă podium la Cupa Continentală din Argentina (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Antoanela Manac, aur național și debut internațional la Duatlon „Mă bucur că am reprezentat România în cursa Elitelor“

08 Jul 2021 2952

Constanţa Campioana Antoanela Manac a ratat la mustaţă prezenţa la Jocurile Olimpice. Prima în afara listei!

21 Jun 2021 4834

Triatlonista constănțeană Antoanela Manac, evoluție în Mexic, în La Paz. A fost ultima sa cursă, până se vor relua competițiile (galerie foto)

16 Mar 2020 3417

A luat cartea în bazin! Studentă la Medicină, campioana Antoanela Manac citeşte în timp ce înoată, la antrenament (galerie foto)

27 Feb 2020 4849

Vlad Stoica, noul președinte al Federației Române de Triatlon

10 Dec 2019 1749

Preşedintele Federaţiei Române de Triatlon s-a stins din viață la doar 49 de ani

18 Nov 2019 1461