Alexandru Forminte, fost la Ceahlăul, testat de „marinari“ Pe lângă Ivănică, Farul i-a mai luat pe Ciucă şi pe Marco Enciu (galerie foto)

FC Farul se pregăteşte pentru debutul în Liga a II-a, care se va produce sâmbătă. Pe ultima sută de metri, constănţenii au mai achiziţionat câţiva jucători
 
FC Farul îşi completează lotul cu câteva zile înainte de primul meci din sezonul 2014/2015 al Ligii a II-a. Rămasă descoperită în poartă, după ce Laurenţiu Marin a fost diagnosticat cu hepatită, formaţia de pe litoral a adus doi portari, însă unul dintre ei va merge la Centrul de copii şi juniori. De asemenea, Farul a transferat doi fotbalişti şi în compartimentul ofensiv.
 
Cei doi portari sunt Silvian Ciucă (fratele fundaşului craiovean Mădălin Ciucă) şi Iulian Dinu. Primul are 25 de ani şi a jucat la echipe precum Dinamo II, Gaz Metan CFR Craiova sau Minerul Lupeni. Dinu e mult mai tânăr (născut în anul 1988) şi vine de la juniorii Dunării Galaţi. La Farul, va apăra tot la juniori, fiind o soluţie de perspectivă pentru echipa mare. Ieri, el s-a pregătit însă sub comanda lui Marian Pană, Ion Barbu şi Gică Mina la seniori, alături de alţi trei portari, Vlad Neagu, Silvian Ciucă şi Mihai Popa, ultimul - un tânăr din pepiniera Farului.

„Marinarii“ s-au întărit în atac

În atac, ultimele achiziţii ale „marinarilor“ sunt vârfurile Dănuţ Ivănică şi Marco Enciu. Cel de-al doilea e timişorean şi vine de la Metalul Reşiţa, dar a mai evoluat şi la Poli Timişoara sau ACU Arad. Are 26 de ani şi 1,87 metri înălţime. Un alt nume nou prezent ieri la pregătirea Farului, între cei 22 de jucători de câmp, a fost cunoscutul fundaş Alexandru Forminte (31 de ani, 1,84 m), fost căpitan al Ceahlăului Piatra Neamţ, echipă pentru care a susţinut, timp de 12 ani, în primele două ligi, 247 de meciuri, înscriind 13 goluri. „Deocamdată, Forminte doar se pregăteşte cu noi. Îl evaluăm“, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedintele Farului, despre jucătorul care a fost ultima dată la Dunărea Galaţi.

Ferdi Ghenciu s-a pregătit separat

La şedinţa de pregătire de ieri, au participat 26 de fotbalişti, Robert Băjan şi Caciandone Stere Dincă fiind învoiţi pentru rezolvarea unor probleme personale. Fotbaliştii care s-au antrenat au fost: Vl. Neagu, Ciucă, M. Popa, Dinu - portari; Cl. Popa, Miulescu, Straton, Buzea, D. Ciobanu, Forminte, Szalkai, Scărlătescu, Bardu, Pâslaru, Ochia, R. Neagoe, Cârstoiu, D. Stan, Moroşanu, V. Ion, Igiroşanu, Plămadă, Arotăriţei, Ivănică, Enciu, Muscă - jucători de câmp. Mijlocaşul Ferdi Ghenciu s-a pregătit separat, el nefiind refăcut complet în urma accidentării suferite în partida amicală cu Dunărea Călăraşi.

Farul debutează contra lui Rapid CFR Suceava

Farul va debuta în campionat sâmbătă, la Constanţa, contra echipei Rapid CFR Suceava, meciul urmând a începe la ora 11.10. În continuarea turului sezonului regulat, „marinarii“ vor mai evolua contra formaţiilor: ASC Bacău (în deplasare, pe 6 septembrie), ACS Academia Argeş (acasă, pe 13 septembrie), FC Voluntari (în deplasare, pe 20 septembrie), Gloria Buzău (acasă, pe 27 septembrie), ACS Berceni (acasă, pe 4 octombrie), FCM Dorohoi (în deplasare, pe 11 octombrie), CF Brăila (acasă, pe 15 octombrie), Săgeata Năvodari (în deplasare, pe 18 octombrie), CS Baloteşti (acasă, pe 25 octombrie) şi Unirea Slobozia (în deplasare, pe 1 noiembrie). După retur, primele şase clasate participă în play-off, iar celelalte, în play-out, plecându-se cu punctaj acumulat până atunci.
Farul este prezentă în competiţie şi în Cupa României, unde a trecut de faza a IV-a la masa verde, beneficiind de faptul că echipa pe care ar fi trebuit să o întâlnească, Dunărea Galaţi, s-a desfiinţat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.