Alexandru Muscă i-a răpit Farului victoria cu Dacia Unirea Brăila Constantin Gache - „E strigător la cer!“


FC Farul a scăpat printre degete victoria în confruntarea de sâmbătă, de la Constanţa, cu Dacia Unirea Brăila. „Marinarii“ au fost egalaţi cu puţine secunde înainte de final, în urma golului marcat de fostul lor jucător Alexandru Muscă
 
În confruntarea din etapa a şasea a Ligii a 2-a, Farul a deschis scorul în minutul 69, iar apoi a ratat două mari ocazii, care puteau pune capăt meciului. Au venit însă prelungirile, iar o fază pe care au tratat-o neglijent le-a fost fatală „marinarilor“: pasă în careu la atacantul Alexandru Muscă (transferat de Dacia Unirea de la Farul, în această vară), iar tânărul de 19 ani a stabilit scorul final.
 
După o primă repriză în care cele două echipe au fost zgârcite în ce priveşte ocaziile de gol, fiecare formaţie având câte o situaţie (de la Farul, Pătulea, în minutul 43, iar de la Brăila, Frunză, în minutul 29), în partea secundă, meciul a fost mult mai animat, iar vioara întâi a fost formaţia gazdă. „Marinarii“ şi-au creat multe ocazii, în vreme ce Dacia Unirea Brăila nu a mai apărut la finalizare. Situaţiile lui Pătulea (52) şi S. Chiţu (66) au anunţat golul lui Pătulea, din minutul 69, când vârful Farului a speculat neînţelegerea de cascadorii râsului dintre portarul Mitrea şi un fundaş al Brăilei, cărora le-a furat mingea şi a deschis scorul.

În loc de 2-0 sau 3-0, s-a făcut 1-1

Golul a suflat şi mai mult vânt în pânzele „marinarilor“, care au continuat să atace, beneficiind şi de spaţiile din apărarea oaspeţilor. Două mari situaţii de gol (Pătulea 82, M. Ion 90) puteau închide partida şi stabili învingătoarea, însă, de fiecare dată, golul i-a ocolit pe constănţeni. A venit în schimb în cealaltă poartă, când mai erau câteva secunde de joc. În loc de 2-0 sau 3-0, meciul s-a încheiat 1-1, fostul farist Alexandru Muscă răpindu-i Farului victoria.
 
Cele două echipe au fost: FC Farul (antrenor, Constantin Gache) - Gudea - Băjan, Fl. Pătraşcu (cpt.), D. Bratu, Barna - M. Ion, Ad. Ionescu, T. Bălan (58 S. Ilie), Cristocea (90 M. Rusu) - Pătulea (90+3 Butoi), S. Chiţu; Dacia Unirea (antrenor, Alin Pânzaru) - Mitrea - Iosofache, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu - Petean (71 Onofraş) - C. Roşu (77 Moise), Puşcaşu, S. Frunză (cpt.) (46 L. Ivan), G. Niţă - Al. Muscă.

„Buba a fost la noi“

„Chiar dacă nu am făcut un joc prea bun, am fi putut câştiga, dar nu am închis jocul la 1-0, în urma celor două ocazii clare pe care le-am avut. E tardiv însă acum să ne lamentăm. Am pierdut două puncte mari. E strigător la cer ce s-a întâmplat. Nici nu marchezi, dar nici nu mai rezişti câteva secunde. În repriza a doua, Brăila nu s-a mai arătat periculoasă, dar fotbalul se joacă pe goluri. Silviu Ilie nu l-a blocat pe jucătorul care a pasat la gol. Şi eu, la old-boys, mă mişc mai repede ca el. Parcă era pe bulevard. Nu a fost însă numai vina lui Ilie. La ora aceasta, mie nu îmi place evoluţia noastră. Avem nume, dar nu jucăm. De la Tibi Bălan mă aşteptam să fie mai iute. Construim foarte greu. Toţi suntem de vină. Arbitrului i-aş putea reproşa că a prelungit prea mult meciul şi că nouă ne-a dat mult mai multe cartonaşe decât brăilenilor, dar nu asta a fost problema, buba a fost la noi“, a declarat Constantin Gache. 

„Am îndreptat o greşeală copilărească“

„După desfăşurarea jocului, rezultatul este echitabil. Am întâlnit o echipă peste media Ligii a 2-a. Farul are fotbalişti cu mare experienţă, care au jucat în primul eşalon şi care pot face diferenţa uşor. Echipa este echilibrată în toate compartimentele, dar se vede că suferă încă la relaţiile de joc. Mă bucur că am avut puterea să îndreptăm o greşeală copilărească, ce a dus la deschiderea scorului. Ca şi la meciul cu Baloteşti, am crezut în şansa noastră până la final, iar jocul ne-a răsplătit. Suntem pe primul loc, dar aşteptările şi potenţa noastră pentru acest sezon sunt altele. Cât vom avea forţă, ne vom lupta pentru fiecare punct în parte. După cum muncim, merităm locul pe care ne aflăm. Valoric şi în privinţa condiţiilor, mai puţin“, a spus şi Alin Pânzaru.  

„Marinarii“ se menţin pe locul şase

În celelalte meciuri ale etapei s-au înregistrat rezultatele: Rapid Bucureşti - Academica Clinceni 1-0 (NKoyi 74), Oţelul Galaţi - SC Bacău 0-1 (L. Dumitriu 90), ACS Berceni - Rapid CFR Suceava 1-3 (G. Mihai 90+4 / Ciobanu 9, M. Negru 42, Ed. Sandu 84), CS Baloteşti - Bucovina Pojorâta 1-0 (Bâtfoi 67) şi Ceahlăul Piatra Neamţ - Dunărea Călăraşi 0-3 (V. Alexandru 38, 59, 67). Gloria Buzău a avut rundă liberă. Clasament: 1. Brăila - 13p, 2. Bacău - 13p, 3. Rapid - 12p, 4. Călăraşi - 12p, 5. Suceava - 12p, 6. Farul - 8p, 7. Clinceni - 7p, 8. Baloteşti - 7p, 9. Oţelul - 6p, 10. Buzău - 4p, 11. Ceahlăul - 3p, 12. Pojorâta - 2p, 13. Berceni - 2p. În etapa viitoare, Farul întâlneşte în deplasare Bucovina Pojorâta, miercuri, 7 octombrie, de la ora 13.00.  
 
Sursa galerie foto: Facebook (FC Constanţa 1920)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga a 3-a Un gol pe final, din penalty, a stabilit remiza în meciul Gloria Albești - Farul II (VIDEO)

04 May 2023 1463

Plecări şi veniri la Gloria Albeşti. Ce amicale a stabilit echipa din Liga a 3-a

31 Jan 2022 5046

Foşti fotbalişti la Farul Constanţa Alexandru Muscă şi Vlad Suciu au ajuns la Minerul Baia Mare

13 Jul 2019 3355

CS Medgidia - victorie, Axiopolis Cernavodă - egal în meciurile restante de astăzi

18 Sep 2018 2163

Juventus l-a transferat pe Alexandru Muscă, fost atacant al FC Farul

24 Feb 2017 4171

A eliminat Oţelul Galaţi Fostul farist Alexandru Muscă, două goluri pentru Dacia Unirea Brăila în Cupa României (video)

11 Sep 2015 3925

Alexandru Muscă i-a dat gol lui Dinamo Careul de aşi al Campionatului Naţional, fără FC Farul (galerie foto)

06 May 2015 3136

17 jucători în lot FC Farul, fără Florin Buzea, Robert Pâslaru şi Alexandru Muscă la meciul cu ACS Berceni

02 May 2015 3341

Laurenţiu Marin are hepatită şi ia o pauză îndelungată FC Farul s-a înţeles cu atacantul Dănuţ Ivănică

26 Aug 2014 3960

Nu a urcat cu Farul la Predeal Tânărul atacant Alexandru Muscă se pregăteşte cu CF Brăila

13 Aug 2014 3651

Alexandru Muscă nu merge cu Farul la Predeal „Marinarii“ au renunţat la atacantul Adrian Răduca

07 Aug 2014 3595

Juniorul care a marcat de două ori pentru Farul în Liga a II-a Alexandru Muscă se lipeşte de gol ca de hârtia Zeppelin (galerie foto)

05 Jun 2014 7125

Alexandru Muscă, un nou gol în Liga a II-a FC Farul a avut în lot, la Galaţi, un portar de 16 ani, Mihai Popa

02 Jun 2014 3898

FC Farul a pierdut categoric meciul cu Dunărea Galaţi

31 May 2014 2586