Sport

„Am încredere în jucători“ La primul meci cu Aihan Omer antrenor, HC Dobrogea Sud a învins la 11 goluri CSM Satu Mare (galerie foto+video)

La prima apariţie a antrenorului Aihan Omer pe banca tehnică a echipei masculine de handbal HC Dobrogea Sud Constanţa, formaţia de pe litoral a câştigat la scor, 37-26 (17-16), meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu CSM Satu Mare, ultima clasată în ierarhia Ligii Naţionale.
 
Partida a contat pentru etapa a 24-a a campionatului, antepenultima din sezonul regulat. După o primă parte echilibrată, în care oaspeţii s-au aflat şi la conducere, HC Dobrogea Sud s-a desprins în partea secundă. „S-a văzut că trecem printr-o perioadă mai grea. Am jucat destul de crispaţi. Vom schimba sistemul şi, uşor-uşor, sperăm să vină rezultatele aşteptate. Unii dintre noi îl ştim pe Aihan Omer de mici, dar se vor adapta, din mers, şi ceilalţi jucători la stilul său de lucru“, a declarat extrema George Buricea.

„Am găsit un moral scăzut“

Pentru gazde au marcat Dalibor Cutura - 10 goluri, Predrag Vujadinovic - 6, Nikola Crnoglavac - 6, Ionuţ Nistor - 4, Mladen Rakcevic - 4, George Buricea - 3, Dragoş Soare - 3 şi Ionuţ Săulescu - 1.
 
„A fost o victorie muncită. Chiar dacă e pe ultimul loc, echipa din Satu Mare a jucat bine şi s-a bătut. Mă bucur că Liga Naţională nu e foarte dezechilibrată. Echipa noastră a trecut printr-un moment mai delicat. Am găsit un moral scăzut, nepropice victoriilor, dar jucătorii au experienţă şi pot depăşi acest moment. Am văzut astăzi (n.r. sâmbătă) o repriză a doua aproape de valoarea lotului. Nu-mi fac griji, îi cunosc foarte bine pe băieţi, urmăresc de mult timp jocul echipei. Mulţi dintre ei mi-au fost elevi ani întregi“, a spus Aihan Omer.

Urmează două meciuri foarte grele

În clasament, HC Dobrogea Sud se află pe locul patru, cu 44 de puncte acumulate în 22 de meciuri, iar în următoarele două partide (ultimele din sezonul regulat) va întâlni Potaissa Turda (locul 2, cu 49 de puncte) în deplasare (miercuri, 22 martie, de la ora 17.00) şi vicecampioana CSM Bucureşti (locul 3, cu 46 de puncte) pe teren propriu.
 
„Vin două meciuri foarte grele şi timpul ne presează. Sala ne-a ajutat şi astăzi (n.r. sâmbătă). Sperăm să fie plină la meciul cu CSM, pentru că vom avea mare nevoie de sprijin“, a mai spus George Buricea.

Au simţit din nou bucuria succesului

„Ne aşteaptă două meciuri foarte importante, la Turda şi cu CSM Bucureşti, echipe de mare valoare. Vom încerca să trecem peste acest moment delicat, iar în scurtul timp pe care-l avem la dispoziţie să ne revenim, să facem două jocuri bune. Am încredere în jucători. I-am simţit în vestiar că încep să-şi revină. Au simţit din nou bucuria succesului şi-şi recapătă încrederea în ei, ceea ce mă bucură cel mai mult. Faptul că au jucat toţi şi fiecare a contribuit bine la victorie este un câştig. Ne dorim să ne clasăm cât mai sus şi ne vom bate pentru fiecare meci şi punct. Sunt acasă şi mă bucur că am fost primit cu căldură. Nu-mi fac probleme de acomodare“, a arătat şi Aihan Omer.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aihan Omer - „Este o perioadă importantă“ HC Dobrogea Sud a demarat cantonamentul montan de la Cheile Grădiştei

11 Jan 2018 544

HC Dobrogea Sud a încheiat vacanţa. Handbaliştii se pregătesc sub comanda lui Aihan Omer

09 Jan 2018 2005

Sandu Iacob este oficial noul antrenor al HC Dobrogea Sud Constanța

26 Oct 2017 1288

Patru medalii şi premii speciale pentru cluburile de pe litoral Constanţa, de două ori campioană a României la handbal pe plajă (galerie foto)

08 Aug 2017 836

HC Dobrogea Sud Constanța va fi pregătită de un antrenor străin

03 Jun 2017 1035

HC Dobrogea Sud debutează astăzi în turneul play-off al Ligii Naţionale

06 Apr 2017 756

Play-off la handbal Prima partidă dintre HC Dobrogea Sud şi HC Odorhei se dispută joi

04 Apr 2017 876

HC Dobrogea Sud debutează în play-off contra lui HC Odorhei Aihan Omer - „Putem juca de la egal la egal cu orice echipă“

03 Apr 2017 790

Weekend cu handbal la Constanţa HC Dobrogea Sud a suferit a şaptea înfrângere în Liga Naţională

24 Mar 2017 807

HC Dobrogea Sud, victorie la scor cu CSM Satu Mare (galerie foto+video)

18 Mar 2017 1048

Aihan Omer, noul antrenor HC Dobrogea Sud întâlneşte la Constanţa ultima clasată în Liga Naţională

18 Mar 2017 972

Aihan Omer, noul antrenor al HC Dobrogea Sud Constanţa

17 Mar 2017 976

Soluţie a Tribunalului Constanţa în dosarul în care HC Omer e petent

12 Nov 2016 957

Se fac înscrieri pentru copii la HC Omer Aihan Omer, fostul selecţioner al României, ţine cursuri de handbal la Constanţa (galerie foto)

06 Oct 2016 2756

„Tătari în elita sportului românesc“, acţiune a UDTTMR Aihan Omer - „Suntem luptători din naştere şi aşa vom rămâne“

25 Jan 2016 1945

Comunicat UDTTMR - Tatari in elita sportului romanesc

24 Jan 2016 1031

Aihan Omer are în plan deschiderea unei școli de handbal care să-i poarte numele

24 Jan 2016 1102

UDTTMR organizează, în premieră, acțiunea Tătari în elita sportului românesc

16 Jan 2016 1260

Handbal în Sala Sporturilor Duminică, la Constanţa, se joacă HC Farul - GSIP Moreni şi Dunărea Călăraşi - HC Vaslui

21 Nov 2015 1553

Trei meciuri de handbal, în weekend, la Constanţa Laurenţiu Toma, convocat la echipa naţională

16 Oct 2015 1542

HC Farul, înfrângere la Bacău Handbal Club Dobrogea Sud, o nouă victorie zdrobitoare în Divizia A (galerie foto)

14 Sep 2015 1377

HCM Constanța a terminat Liga Națională pe locul șase

28 May 2015 904

CSU Neptun, meci la Cluj HCM Constanţa începe duelul cu Dunărea Călăraşi pentru locul 5

23 May 2015 930

HCM Constanţa se duelează cu Dunărea Călăraşi pentru locul cinci

16 May 2015 823

Mâna dreaptă a lui Aihan Omer Sandu Iacob ajunge pe banca tehnică a echipei naţionale de handbal

17 Apr 2015 2313

Aihan Omer din Constanţa îl are ca secund la naţională pe Sandu Iacob, fost jucător la HCM

16 Apr 2015 1174

Are ca obiectiv calificarea la Mondiale Aihan Omer, din Constanţa, numit antrenor al echipei naţionale de handbal

09 Oct 2014 1317

Constănţeanul Aihan Omer, noul antrenor al Naţionalei de handbal masculin

08 Oct 2014 1303

HCM a pierdut în faţa unei nou-promovate în Liga Naţională

01 Sep 2014 812

HCM şi CSU Neptun debutează în Liga Naţională

30 Aug 2014 783

Aihan Omer le-a răsucit cuţitul în rană HCM a fost condusă la pauză în Liga Naţională, la Constanţa!

03 Mar 2013 1205

Handbal (Liga Nationala) Aihan Omer dat afara de la Resita

27 Apr 2010 902

HCM pregateste derbiul cu Resita

23 Feb 2010 663

EHF a respins apelul lui Aihan Omer

21 Jan 2010 635

Handbal/Omer ramane cu suspendarea de cinci ani

20 Jan 2010 633

Handbal Robert Licu, Cristian Gatu si Mihail Marinescu, candidati la sefia federatiei

27 Dec 2009 1597

Handbal Omer poate scapa de suspendare

06 Oct 2009 615

FRH va depune apel la decizia EHF

22 Aug 2009 1824

Aihan Omer, suspendat din functia de selectioner

18 Aug 2009 643

„Nu am avut nicio sansa"

22 Jun 2009 988

Pas important spre titlu

23 Mar 2009 626

Selectionerul Aihan Omer sustine ca acuzele aduse de arbitrii danezi sunt nefondate

19 Mar 2009 432

HCM, lider autoritar

06 Mar 2009 627

Omer Aihan si-a format echipa pentru Campionatul Mondial

06 Jan 2009 671

Aihan Omer, cel mai bun antrenor din Banat

18 Dec 2008 636

Pregatiri pentru turneul final din Croatia

17 Dec 2008 702

Nationala de handbal s-a impus la Antalya

01 Nov 2008 510

Un nou succes in fata Algeriei

28 Oct 2008 508

Romania a spulberat Algeria

27 Oct 2008 590

Romania pregateste preliminariile pentru Europene

24 Oct 2008 448