Ambii luptători merg la Europene Adrian Roşca a câştigat meciul cu Petrică Stoian, de la Cupa României la Kung-Fu (galerie foto)

Sala Sporturilor din Năvodari a găzduit ediţia 2014 a Cupei României la Kung-Fu. Au participat 94 de sportivi de la 12 cluburi, din partea judeţului Constanţa obţinând 146 de medalii CS Năvodari, CS Comunal Mihail Kogălniceanu, CS Marea Neagră Constanţa, CS „Bogdan Ciubotariu” Constanţa, CSA Axiopolis Sport Cernavodă, CS Noua Generaţie Mangalia, CS Wushu Maxx Mangalia şi CSU Neptun Constanţa. 
 
„A fost ultimul concurs de Kung-Fu din acest an şi cel mai greu dintre toate. Cei mai mulţi sportivi s-au înscris şi au participat la două - trei probe. Întrecerea a durat nouă ore, iar meciurile au fost disputate şi spectaculoase. La unele probe s-au impus sportivii campioni, dar nu au avut o sarcină uşoară în a ajunge pe podium. Meciurile s-au desfăşurat în sistem piramidal şi super-fight”, a declarat Florin Iordănoaia, preşedintele CS Marea Neagră Constanţa.

 Stoian şi Roşca au aplicat tactici diferite


 Cea mai aşteptată confruntare a fost cea dintre Bogdan Roşca, de la CS „Bogdan Ciubotariu”, şi Petrică Stoian, de la CS Năvodari, doi luptători care s-au remarcat în ultimul timp. Cei doi s-au întâlnit la proba Total-Contact Fighting (seniori), impunându-se Roşca. „Petrică este cunoscut ca Stoian, dar el şi-a schimbat de puţin timp numele de familie, acum numele său mare fiind Purcaru. Ambii adversari s-au prezentat în formă foarte bună, demonstrând că rezultatele obţinute în acest an, la mai multe probe de contact, nu au fost întâmplătoare. Meciul i-a revenit lui Roşca, la puncte, dar tactica luptei a fost diferită. Pe când Purcaru a căutat să obţină KO, Roşca a luptat de la distanţă şi a punctat mai mult. Ambii sportivi vor face parte din lotul naţional de Kung-Fu care va participa, în luna aprilie a anului 2015, la Campionatul European”, a mai spus Florin Iordănoaia.

 Campionii constănţeni ai competiţiei


 Sportivii constănţeni care au cucerit medalia de aur la Cupa României au fost: la proba „Tuishou” („Mâini lipicioase”) - masculin - seniori (18-34 ani) - Andrei Martinescu (CSU Neptun); tineret (16-20 ani) - Leonardo Savioli (Noua Generaţie); cadeţi (14-15 ani), categ. -60 kg - George Neacşu (CS Năvodari); categ. +60 kg - Andrei Valentin Matei (CS Marea Neagră); copii I (12-13 ani), categ. -45 kg - Romu Andrei Oltean (Marea Neagră); categ. -55 kg - Tudor Bocai (Marea Neagră); categ. +55 kg - Valentin Andrei Dumitru (Marea Neagră); copii II (10-11 ani), categ. -45 kg - Cosmin Alexandru (CSC Mihail Kogălniceanu); categ. +45 kg - Robert Alexandru Moldoveanu (CS Năvodari); copii III (8-9 ani), categ. -25 kg - Nicolae Constantin (CS Bogdan Ciubotariu); categ. -30 kg - Robert Ibram (CS Năvodari); categ. -35 kg - Vasile Decusară (Mihail Kogălniceanu); categ. -40 kg - Giovani Savioli (Noua Generaţie); categ. +40 kg - Vlad Bocai (Marea Neagră); copii IV (6-7 ani), categ. -25 kg - Mario Buliga (CS Năvodari); categ. -25 kg - Robert Munteanu (CS Năvodari); feminin - categ. +14 ani - Beatrice Roşăneanu (Marea Neagră); copii II (10-11 ani), categ. -35 kg - Andreea Postelnicu (CS Năvodari); categ. +35 kg - Cristina Prahoveanu (Mihail Kogălniceanu); copii IV (6-7 ani) - Maria Rusu (Mihail Kogălniceanu); proba „Light-Fighting Sanda” - masculin - seniori (18-34 ani) - Adrian Roşca (CS Bogdan Ciubotariu); tineret (16-20 ani), categ. -70 kg - Marius Manole (CS Năvodari); cadeţi (14-15 ani), categ. -60 kg - Eduard Jipeanu (CS Năvodari); categ. +60 kg - Andrei Nica (Mihail Kogălniceanu); copii I (12-13 ani), categ. -45 kg - Romu Andrei Oltean (Marea Neagră); categ. -55 kg - Tudor Bocai (Marea Neagră); categ. +55 kg - Sebastian Cheazim (CS Bogdan Ciubotariu); copii II (10-11 ani), categ. -45 kg - Cosmin Alexandru (Mihail Kogălniceanu); categ. +45 kg - Robert Alexandru Moldoveanu (CS Năvodari); copii III (8-9 ani), categ. -25 kg - Antonio Prodan (CS Năvodari), categ. -30 kg - Robert Ibram (CS Năvodari); categ. -35 kg - Laurenţiu Snacov (Mihail Kogălniceanu); categ. -40 kg - Giovani Savioli (Noua Generaţie); categ. +40 kg - Vlad Bocai (Marea Neagră); copii IV (6-7 ani), categ. -35 kg - Mario Buliga (CS Năvodari); feminin - categ. +14 ani - Beatrice Roşăneanu (Marea Neagră); copii II (10-11 ani), categ. -35 kg - Cristina Prisăcaru (Mihail Kogălniceanu); categ. +35 kg - Larisa Diaconescu (Mihail Kogălniceanu); copii IV (6-7 ani), open - Maria Rusu (Mihail Kogălniceanu); proba „Erjie-Gun Fight” - tineret (16-20 ani), open - Leonardo Savioli (Noua Generaţie); cadeţi (14-15 ani), open - Andrei Valentin Matei (Marea Neagră); copii I (12-13 ani), open - Tudor Bocai (Marea Neagră); copii II (10-11 ani), open - Cosmin Alexandru (Mihail Kogălniceanu); copii III (8-9 ani), categ. -25 kg - Rareş Hornea (Cernavodă); categ. -30 kg - Robert Ibram (CS Năvodari); categ. -35 kg - Vasile Decusară (Mihail Kogălniceanu); categ. -40 kg - Giovani Savioli (Noua Generaţie); categ. +40 kg - Vlad Bocai (Marea Neagră); feminin - categ. +14 ani - Simona Decusară (Mihail Kogălniceanu); copii III (8-9 ani), open - Denisa Gheodea (Mihail Kogălniceanu); proba „Total-Contact Fighting” - masculin - seniori (18-34 ani) - Adrian Roşca (CS Bogdan Ciubotariu); tineret (16-20 ani), categ. -70 kg - Onur Zevri (CS Bogdan Ciubotariu); cadeţi (14-15 ani), categ. -60 kg - Cornel Costea (CS Năvodari); copii I (12-13 ani), categ. -45 kg - Florin Burcea (CS Năvodari); categ. -50 kg - Andrei Mascan (CS Năvodari); categ. +55 kg - Sebastian Cheazim (CS Bogdan Ciubotariu); copii III (8-9 ani), categ. -30 kg - Robert Ibram (CS Năvodari); categ. +30 kg - Ştefan Sita (CS Bogdan Ciubotariu); copii IV (6-7 ani) - Robert Munteanu (CS Năvodari).

 În 2014, CS Năvodari a cucerit 129 de medalii


 „În 2014, CS Năvodari Kempo K-1 a obţinut 129 de medalii. Am muncit mult pentru aceste prezenţe pe podium. Unii dintre sportivii mei mi-au întrecut aşteptările, reuşind să progreseze foarte mult într-o perioadă scurtă. Sperăm să putem repeta şi la anul aceste performanţe sau, de ce nu, să le îmbunătăţim. Mulţumim Primăriei oraşului Năvodari pentru sprijinul acordat”, a declarat Marcel Jipeanu, tehnician la CS Năvodari.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 123

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1053

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot? Da, au răspuns 72 % dintre participanți

14 Apr 2024 580

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 379

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 306

Sondaj de opinie Mulțumiți de arondările școlare? Nu, spun 67% dintre respondenți

07 Apr 2024 448

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 984

IPJ SibiuDrumul spre libertate

05 Apr 2024 298

Primăria Constanța Prezentarea la ghișeele SPIT, doar pe bază de programare!

05 Apr 2024 479

O nouă apariție inedită! Fotbalistul Constantin Budescu, de la Farul Constanța, cântând „Habar n-ai tu cât te iubesc”

04 Apr 2024 1617

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 478

MAE Înregistrarea alegătorilor pentru votul prin corespondență sau la o secție de votare din străinătate la alegerile prezidențiale și la alegerile parlamentare din anul 2024

03 Apr 2024 452

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 487

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1968

CNSC a decis Licitația pentru sistemul informatic al Portului Constanța contestată de afaceriștii de la Software Imagination & Vision!

02 Apr 2024 459