Amintirile lui Vasile Mihu. Pentru Farul, a refuzat UTA Cum i-au ținut „marinarii“ piept lui Dinamo, care avea opt internaționali în echipă

 

 
  • Vasile Mihu a jucat mijlocaș la Farul Constanța, venind pe litoral în 1971, de la Timișoara.
  • Fostului președinte al AJF Constanța i-au rămas în memorie multe meciuri mari reușite de Farul pe vremea sa.  
  • Dintre cei doi băieți ai lui Vasile și ai Anei Mihu (fostă jucătoare de volei), Ionuț l-a moștenit pe fostul farist în ce privește fotbalul.
 
Fost fotbalist la Farul Constanța între 1971 și 1975 și cel care a condus Asociația Județeană de Fotbal Constanța timp de 24 de ani, în perioada 1990 - 2014, Vasile Mihu a trăit momente și meciuri memorabile în tricoul alb-albastru, într-o perioadă în care trupa de pe litoral se lupta de la egal la egal cu forțele campionatului și ocupa și locul patru în Divizia A.
 
Născut în județul Timiș, la Giarmata, Vasile Mihu a evoluat la trei echipe din Timişoara, CSE (1958-1964), CFR (1964-1966) şi UMT (1966-1970), iar între 1971 şi 1975 a jucat la Farul Constanţa, stabilindu-se cu această ocazie în oraşul de la malul mării. Într-un interviu acordat Farul TV, la „Față în față cu istoria“, Vasile Mihu, acum în vârstă de 72 de ani, a povestit cum a ajuns la echipa constănțeană, în urmă cu 50 de ani. „Eu am venit la Farul de la o echipă mică. A fost o mare bucurie pentru mine când am fost solicitat să vin pe litoral și am acceptat imediat, deși dorea și UTA să mă transfere. Aradul era mai aproape de Timișoara, dar echipa juca în cupele europene și era foarte greu să mă impun acolo. Coco Dumitrescu a venit special la Timișoara să mă contacteze, dar eu am refuzat, mai ales că doream să-mi continui și studiile, iar la Constanța am găsit locul propice pentru aceasta“, a punctat Vasile Mihu.
 
Dinamo ar fi jucat mai bine în Patagonia decât la Constanța!
 
Fostului președinte al AJF Constanța i-au rămas în memorie multe meciuri mari reușite de Farul în acea perioadă. „Au fost multe partide importante. Îmi amintesc că am învins Steaua la Constanța, cu un gol al lui Caraman din minutul 85, iar la o confruntare la București cu Dinamo, care avea în componență opt internaționali, am făcut 0-0. Tricolorii lui Dinamo veneau după meciul României în Ungaria, din preliminariile Campionatului Mondial, când am făcut pentru prima dată egal pe terenul reprezentativei din țara vecină. E adevărat că ne-a ajutat și timpul nefavorabil, a și ratat foarte mult Dinamo, dar a fost un meci teribil de disputat. Făceam partide foarte bune la Constanța. Aveam un public deosebit. De altfel, Dinamo mai bine ar fi jucat oriunde, în Patagonia, numai la Constanța nu“, menționează Vasile Mihu, potrivit sursei citate.
 
Gol de senzație
 
Fostul mijlocaș stânga al Farului își aduce aminte cu plăcere și de golul de poveste înscris de Ion Constantinescu de la centrul terenului în meciul cu Universitatea Craiova de la Constanța, scor 4-0, într-un sezon, 1973/1974, în care „marinarii“ au ocupat locul patru în clasament, iar U Craiova (lider la ora partidei) a ieșit campioană.   
 
„Meciul s-a jucat pe o ploaie teribilă. Craiova venise să câștige fără drept de apel. Eu nu am jucat în acea partidă, fiind rezervă. Ion Constanescu a înscris un gol senzațional. El avea execuții foarte bune din afara careului. Lovea mingea foarte puternic cu latul și o plasa unde dorea. Era un fotbalist abil. Pe atunci, în lotul echipei nu se schimbau câte 10-11 jucători pe an. Eram permanent în aceeași componență, iar omogenitatea era extraordinară. În 1971, am venit mulți jucători noi la Farul, s-au schimbat generațiile și în general s-a renunțat la «elefanții» care veneau «să moară» la Constanța, cum se spunea pe vremuri. Au fost recrutați jucători din diviziile inferioare, care au venit, au confirmat și au stat mulți ani la Constanța, devenind titulari de drept“, precizează Vasile Mihu.

 
Farul lupta să învingă marile forțe ale țării
 

Când a venit la Farul, Vasile Mihu a găsit jucători valoroși în echipă. „Farul a fost mereu o echipă de primele opt locuri. Am prins și jucători care au evoluat în echipa națională a României, referindu-mă la Tufan și la Antonescu în special, care, după părerea mea, este cel mai mare fotbalist născut aici la Constanța. Vedeți că îl ocolesc pe Gică, pentru că are un alt statut. Gică Hagi este o creație în special a Bucureștiului. El e născut și crescut aici, dar în educația lui fotbalistică un mare rol au avut Luceafărul și bineînțeles talentul său ieșit din comun. Nu știu dacă se va mai naște în România un jucător de o asemenea clasă. Am cunoscut majoritatea jucătorilor primei Generații de Aur, cărora le-am fost și adversar uneori. Când am sosit pe litoral, am găsit o echipă, Farul, care lupta să învingă marile forțe ale țării. Să nu uităm că în acea perioadă toți jucătorii erau în țară, nu plecaseră deloc afară, în afară de câțiva, prin Turcia, în rest marile valori erau în țară“, a mai menționat Vasile Mihu, la „Față în față cu istoria“.
 
Antrenor, iar apoi șef al AJF Constanța
 
După Farul, Vasile Mihu a evoluat apoi, timp de un an (1975-1976), la Cimentul Medgidia. Ca antrenor, a pregătit formații precum Cimentul Medgidia (în trei mandate), Litoral Mangalia, CFR Constanţa, Metalul Mangalia, Victoria Giurgiu, Portul Constanţa sau SN Constanţa. Are la activ două promovări în Divizia B, cu Cimentul (în 1979) şi cu Metalul (în 1983). Între 1990 și 2014, a fost președinte al Asociației Județene de Fotbal Constanța. „A fost o mare onoare pentru mine să fiu inițiatorul și cel care, împreună cu Voicu Săbău, am înființat AJF, care a luat locul defunctei comisii de fotbal a județului. O asociație total independentă politic, care nu se subordona decât regulamentelor Federației Române de Fotbal“, arată Vasile Mihu.
  
Ionuț a dus mai departe în fotbal numele Mihu
 
Dintre cei doi băieți ai lui Vasile și ai Anei Mihu (fostă jucătoare de volei), Ionuț l-a moștenit pe fostul farist în ce privește activitatea sportivă: a jucat și el fotbal (fiind junior la Farul), iar acum e antrenor la grupa Under-17 a Farului Constanța, cu care, în sezonul trecut, pe când echipa purta numele FC Viitorul, a ieșit campion al României. Posesor al licenței Pro, Ionuț Mihu a obținut și alte rezultate importante ca antrenor în Academia Hagi, fiind vicecampion sau câștigător al Supercupei României. Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Vasile Mihu are ca pasiuni extra-fotbalistice muzica populară şi pescuitul și se bucură că, din această vară, Farul Constanța a revenit în Liga 1.
 
Meci decisiv pentru titlu, pe noul stadion
 
„Este o mare fericire că Farul a revenit în prima ligă și că cineva s-a gândit că poate da un nou impuls, un nou imbold, mișcării fotbalistice de la malul mării, prin faptul că a unit în special spectatorii constănțeni. Fanii au primit cu cea mai mare satisfacție această unificare. Vreau să  văd meciuri și pe noul stadion din Constanța. Sper să asist pe noua arenă la meciul decisiv pe care Farul îl dispută pentru câștigarea titlului de campioană“, a menționat Vasile Mihu.
 
„A dorit din tot sufletul să revină la Farul“
 
Întrebat dacă noua echipă a Farului este capabilă de a reveni în prim-planul fotbalului românesc și de a se lupta cu marile forțe ale campionatului, fostul președinte al AJF Constanța a răspuns: „Deocamdată, cred că ar trebui să se implemeteze în cadrul lotului actual mai mulți jucători tineri, care au dorință de afirmare și care să plece pe principiile pe care Gică le-a promovat din start când a înființat Viitorul, iar acum a readus Farul în Liga 1, pentru că, de fapt, el este artizanul principal al acestei situații fericite. A dorit din tot sufletul să revină la Farul. Vreau să cred că se va merge nu pe importul de jucători, care sunt liberi de contract ori aruncați de alte echipe, ci pe promovarea cu mare curaj a tinerelor talente. Dacă ne gândim câți jucători au plecat de la Viitorul, Farul actual, s-ar putea face o echipă competitivă, care s-ar bate la titlu fără niciun fel de probleme“.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto 1: captură Farul TV 

 
Citește și:
 
Anul 1981! Vasile Mănăilă și debutul său în Divizia A cu FC Constanța
„Gata, copile, ți-ajunge, că ăsta te mănâncă!“

 
Mihai Turcu, fundașul de legendă al „marinarilor“
„Câte zile voi avea, lângă Farul voi fi. Am plâns mult pentru Farul!“

 
Farul Constanța. Amintirile lui Nicu Perifan
Stadionul care gemea de lume, fotbaliști mari și promisiunea tatălui lui Gică Hagi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 martie 2024

20 Mar 2024 466

FC Farul Constanța și fotbalul constănțean l-au pierdut și pe Ioan Ghirca

07 Dec 2020 4350

Comandant peste cinci porturi

22 May 2020 5183

Doliu în sportul constănțean A murit fostul fotbalist al FC Farul Florea Bălosu

14 Mar 2020 6378

Victorii în turul semifinalelor Cupei României pentru echipele U19 și U17 ale Viitorului (galerie foto)

03 Apr 2019 2440

Lucian Cârjă continuă ca şef al AJF Constanţa. Au fost aleşi şi vicepreşedinţii, şi membrii Comitetului Executiv (galerie foto)

16 Jul 2018 4990

Voicu Săbău, fost vicepreşedinte al AJF, a fost înmormântat ieri „A făcut lucruri extraordinare pentru fotbalul constănţean“ (galerie foto)

25 May 2017 3365

Un director din Primăria Năvodari, depistat în incompatibilitate. Daniela-Mihaela Chiru, bănuită şi de fals în declaraţii

02 Jun 2016 3298

Cătălin Florescu a preluat şefia Comisiei Judeţene de Arbitri „Bilă neagră pentru «grevişti»“

10 Jul 2014 4368

Vasile Mihu, votat preşedinte de onoare Lucian Cîrjă l-a învins pe Dennis Şerban la alegerile pentru şefia AJF Constanţa (galerie foto)

07 Jul 2014 4459

Vasile Mihu, preşedinte de onoare A fost ales noul şef al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa

05 Jul 2014 3177

Vasile Mihu nu mai candidează Astăzi va fi ales noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Constanţa

05 Jul 2014 3730