Anchetele WTA, la final Halep și Buzărnescu, victorioase!

În urmă cu trei zile, cititorii Ziua de Constanța erau anunțați că pot vota jucătoarele de tenis române, Simona Halep și Mihaela Buzărnescu, nominalizate în competiția „anchetele WTA“, pentru „cea mai bună jucătoare a lunii mai şi cea mai frumoasă fază a lunii“, respectiv, pentru „revelaţia lunii mai“. La finalul competiției, Halep și Buzărnescu au ieșit învingătoare!

Potrivit Agerpres, în ierarhia finală pentru cea mai bună jucătoare a lunii mai, Simona Halep a fost urmată de cehoaica Petra Kvitova, de americanca Sloane Stephens, finalista de la Roland Garros, şi de ucraineanca Elina Svitolina. 

Halep s-a încoronat la Paris cu primul său titlu de Grand Slam, turneul de la Roland Garros începând în mai şi încheindu-se în iunie. Halep a pierdut primul set al turneului, dar a reuşit să o învingă pe americanca Alison Riske, trecând apoi pe rând de Taylor Townsend, Andrea Petkovic şi Elise Mertens. În sferturi a revenit după ce a pierdut primul act cu Angelique Kerber, a surclasat-o pe Garbine Muguruza în semifinală, iar în finală a câştigat contra americancei Sloane Stephens, care se impusese în primul set. 

Finalista Stephens, campioana la US Open, nu trecuse până în acest an de faza optimilor de finală la Paris. Sloane Stephens a devenit, cu acest rezultat, cea mai bună americancă din clasamentul WTA. 

Petra Kvitova a reuşit o serie de 13 victorii consecutive în mai, cucerind titlurile la Praga (după o finală cu Mihaela Buzărnescu) şi Madrid. Campania de la Roland Garros a fost stopată în turul al treilea, de către Anett Kontaveit. 

Elina Svitolina a devenit campioană la Roma după o finală cu Simona Halep, care a făcut uitată eliminarea prematură de la Madrid (turul al doilea). 

Simona Halep a câştigat titlul de cea mai bună jucătoare a lunii ianuarie (campioană la Shenzhen şi finalistă la Australian Open), în februarie s-a impus Petra Kvitova, în martie a fost laureată Naomi Osaka (Japonia), iar în aprilie Karolina Pliskova (Cehia). 

În ancheta pentru cea mai frumoasă fază a lunii trecute, Simona Halep a fost urmată din nou de Petra Kvitova (fază la Madrid), de Maria Şarapova (Madrid), Angelique Kerber (Roma) şi Anastasia Pavliucenkova (la Strasbourg). 

Halep a fost nominalizată cu o fază din meciul cu Maria Sharapova, câştigat cu 4-6, 6-1, 6-4, în semifinale la Roma. Simona a câştigat un punct cu un stop la fileu la scorul de 2-1 în decisiv şi 0-30. 

Laureatele de până acum au fost Agnieszka Radwanska (ianuarie), Maria Sharapova (februarie, aprilie) şi Simona Halep (martie). 


În lupta pentru titlul de revelaţie a lunii mai Mihaela Buzărnescu a fost urmată de rusoaica Daria Kasatkina şi estoniana Anett Kontaveit. 

Buzărnescu a reuşit noi premiere în circuitul profesionist, printre care şi prima sa victorie pe tabloul principal la Roland Garros. Mihaela s-a oprit abia în optimi, după ce a trecut de Vania King, Rebecca Peterson producând una dintre marile surprize ale ediţiei din acest an, eliminarea ucrainencei Elina Svitolina, a patra favorită. Seria româncei a fost oprită de Madison Keys, dar i-a adus cea mai bună clasare din carieră, locul 30. Tot în mai, Buzărnescu a jucat o finală la Praga. 

Kasatkina a reuşit, la rândul său, primul sfert de finală de Mare Şlem la Paris, după ce a învins-o pe a doua favorită, daneza Caroline Wozniacki, fiind stopată apoi de Sloane Stephens. 

Anett Kontaveit a ajuns până în optimi la Madrid şi Roland Garros, jucând şi o semifinală la Roma. De remarcat victoriile jucătoarei estoniene în faţa unor adversare de top 10, Venus Williams (la Madrid şi Roma), Caroline Wozniacki (Roma) şi Petra Kvitova (Roland Garros). 

Celelalte laureate ale titlului de revelaţie a lunii au fost taiwaneza Su-wei Hsieh (ianuarie), Daria Kasatkina (februarie), americanca Danielle Collins (martie) şi românca Ana Bogdan (aprilie). 

Sursa foto: Digisport

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 453

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1067

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 858

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1208

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 848

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 737

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1594

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 814

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4341

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 696

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 962

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1516

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 733

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 703

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1464