Andrei Maer, cel mai bun portar la faza de zonă Academia Hagi joacă la Cluj la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ola” (galerie foto)

Turneul final al Memorialului „Gheorghe Ola“ (întrecerea fotbalistică destinată fotbaliştilor născuţi în anul 2007 şi mai tineri) se va disputa la Cluj, în Sala Sporturilor „Horia Demian”, între 16 şi 18 decembrie, în organizarea clubului Luceafărul Cluj. 
 
Printre cele opt echipe calificate se află şi Academia Hagi (antrenor, Ionel Posteucă; director coordonator, Constantin Mareş). Formaţia de pe litoral face parte din grupa A, alături de AFC Argeş Piteşti, Pro Junior Craiova şi Best Kids Reghin, în vreme ce în grupa B au fost repartizate Luceafărul Cluj-Napoca, Didi Junior Iaşi, SC Dinamo şi Atletico Arad. Câştigătoarele celor două serii vor disputa finala mare, iar ocupantele locului secund din fiecare grupă se vor întâlni în finala mică.
 
Academia Hagi va susţine partidele din grupă astfel: pe 17 decembrie - cu Pro Junior Craiova (de la ora 10.00), cu AFC Argeş Piteşti (de la ora 16.00); pe 18 decembrie - cu Best Kids Reghin (de la ora 9.00). Pe 18 decembrie, sunt programate şi finalele, de la ora 17.00 (finala mică) şi de la ora 19.00 (finala mare).
 
Academia Hagi s-a calificat la faza finală după ce a câştigat etapa de zonă de la Galaţi, având trei victorii și un rezultat de egalitate. Clasament final a fost: 1. Academia Hagi - 10p, 2. Junior Galați - 9p, 3. Prosport Focșani - 6p, 4. Delta Tulcea - 2p, 5. Luceafărul Brăila - 1p. Constănţenii au înregistrat rezultatele: 4-1 (Cornei 2, Băncilă, Nanciu) cu Prosport Focşani, 2-1 (Cornei, Iliescu) cu Junior Galaţi, 2-2 (Cornei, Iliescu) cu Delta Tulcea şi 6-0 (Cornei 2, Iliescu, Manea, Băncilă, Nanciu) cu Luceafărul Brăila. Cel mai bun portar al competiţiei a fost declarat Andrei Maer, de la Academia Hagi.
 
Constănţenii au participat la faza de zonă cu următorul lot: Andrei Maer, Paul Edgar Cadar - portari; Ştefan Beu, Andi Matei Nanciu, Mihai Alin Iliescu, Darius Florin Băncilă, Raul Florin Cornei, Dan Ovidiu Nechifor, Mateo Rareş Manea, Darius Dragomir - jucători de câmp.
Sursa foto: Academia Hagi
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - Petrolul Ploiești

05 Dec 2023 454

Academia Hagi a câștigat ambele trofee la Cupa „Micilor Campioni“ OMV Petrom (GALERIE FOTO + VIDEO)

04 Dec 2023 699

Academia Hagi 14 echipe participă, la Techirghiol, la Cupa „Micilor Campioni“ OMV Petrom

30 Nov 2023 1225

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 810

România Under-17 s-a calificat la Turul de Elită. Sub tricolor au jucat și fotbaliști de la Academia Hagi

21 Nov 2023 803

Academia Hagi, aur și bronz la Premier Junior Cup 2023 (GALERIE FOTO)

20 Nov 2023 707

Academia Hagi 2011, victorie la scor în amicalul cu Dobrudja Dobrici

19 Nov 2023 634

Academia Hagi, campioană, cu două echipe, la „Cupa Juniorului 2023“ (GALERIE FOTO)

03 Nov 2023 1671

Galatasaray Istanbul, distincții pentru Gheorghe Hagi cu ocazia împlinirii a 100 de ani a Republicii Turce (GALERIE FOTO)

01 Nov 2023 8311

Academia Hagi 2015 a învins în finală Academia Răzvan Raț, câștigând trofeul la „Juniors Cup Rm. Vâlcea 2023“

30 Oct 2023 1788

Farul Constanța Iustin Doicaru, debut în Superligă la 16 ani. Al 61-lea fotbalist format în Academia Hagi care ajunge în prima divizie (GALERIE FOTO)

27 Oct 2023 2626

Academia Hagi, dată ca exemplu la Congresul FIFA! A fost singura invitată dintre cele peste 200 de țări afiliate

26 Oct 2023 888

Conferință de presă Un nou parteneriat semnat între Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“ și OMV Petrom (VIDEO)

23 Oct 2023 7185

Biletele de intrare la meciul Farul Constanța - Universitatea Cluj, disponibile online

16 Oct 2023 973

Academia Hagi și ACS Premier Iași au devenit cluburi partenere. Care a fost prima acțiune comună

16 Oct 2023 802