Antoanela Manac, aur național și debut internațional la Duatlon „Mă bucur că am reprezentat România în cursa Elitelor“

 

 
  • Campionatul European de Duatlon și Campionatul Național s-au desfășurat la Tg. Mureș.
  • Antoanela Manac a luat startul într-o cursă spectaculoasă, cu prezență puternică (15 țări europene, 23 sportive).
  • Campioana din Constanța a ratat la mustaţă calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind prima în afara listei.
 
 
Campionatul European de Duatlon, întrecere care s-a desfășurat la Tg. Mureș, a avut-o la start, la Duatlon Sprint, și pe campioana constănțeană Antoanela Manac. Aceasta a avut o evoluție bună, iar la Campionatul Național, derulat cu același prilej, a cucerit aurul, devenind campioană a României.
 
Acest Campionat European a fost prima participare internațională a Antoanelei la Duatlon și, în ciuda unei pregătiri mai puțin adecvate pentru această întrecere, sportiva constănțeană a ocupat locul 14. Probele de concurs: 5 km alergare, 20 km bicicletă și 2,5 km alergare. 
 
„După două săptămâni de la ultima competiție internațională de triathlon și de la închiderea oficială a calificărilor pentru Olimpiadă, am încercat să trec peste ratarea participării și am luat startul la Campionatul European de Duathlon Sprint. A fost o cursă spectaculoasă, cu prezență puternică la start (15 țări europene, 23 sportive), de altfel prima mea participare internațională la duathlon (această ramură a triathlonului nefiind considerată sport olimpic).
 
La această competiție, cei mai buni timpi i-am inregistrat la prima alergare de 5 km (17 min. 45 sec., cu un pace de 3 min. 40 secunde pe kilometru) și la proba de bicicletă, care a fost una foarte tehnică și solicitantă, cu două urcări pe fiecare tură, care m-au făcut să concurez cu un puls constant de peste 180 bătăi / min. (în total cinci ture).
 
În ciuda unei pregătiri mai puțin adecvate pentru această competiție, am terminat pe locul 14 și mă bucur că am reprezentat România în cursa Elitelor!
 
Mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți și m-au încurajat de pe margine, dar nu numai, susținerea voastră înseamnă mult pentru motivația mea de a merge mai departe!
 

În cadrul aceleiași curse, a avut loc și Campionatul Național de Duathlon, unde am ieșit Campioană Națională!“, a menționat, printre altele, Antoanela Manac.

 

Ierarhia World Triathlon, schimbată 


 
Campioana, care, pe lângă activitatea sportivă, este și medic rezident, a ratat la mustaţă calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, fiind prima în afara listei! Iniţial, performera de pe litoral apărea pe lista oficială a sportivilor cu bilet de Japonia, însă, la numai un weekend distanţă, câteva rezultate complet neprevăzute au schimbat ierarhia World Triathlon. Antoanela nu și-a ascuns amărăciunea pentru faptul că nu va participa la Tokyo, totuși faptul că a ajuns la un pas de Jocurile Olimpice rămâne o performanță importantă.

 

Dezamăgită că nu i-a îndeplinit și ea visul

 
 
„3 ani și 30 zile. Atât a durat perioada în care m-am dedicat antrenamentelor, cantonamentelor și tuturor competițiilor pentru JO de la Tokyo! Eram calificată și prezentă pe lista de start de la Tokyo, bucuroasă și mândră de munca depusă, dar, din păcate, în ultimele zile de calificare, am fost declasată și scoasă din poziția de NewFlag pentru Europa, după ce Australia a calificat în total șase sportivi la Olimpiadă și a dat peste cap tot clasamentul.
 
Peter Klosz este responsabil pentru tot ce mi s-a întâmplat bun în acest ciclu olimpic, el a fost inițiatorul acestui proiect TriGo Tokyo, proiect finanțat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, este cel care a luptat și a avut încrederea cea mai mare în mine și a știut că se poate! De acolo de sus știu că ne veghează mereu și acum nu pot să fiu decât dezamăgită că nu i-am îndeplinit și eu visul, dar a făcut-o Felix Duchampt, pe care vreau să îl felicit!
 
Chiar dacă sunt demoralizată, sunt conștientă că ce am reușit este o performanță foarte mare, atât pentru mine, cât și pentru triatlonul românesc!
 
În toată această perioadă, am trecut prin multe momente foarte dificile. Am terminat Facultatea de Medicină, am devenit medic, iar, în ultimele șase luni, mi-am împărțit timpul între munca din spital, din sala de operație și antrenamentele intense, iar nimic din toate acestea nu suporta amânare.
 
Acum, că s-a terminat, sper să pot să găsesc puterea de a merge mai departe. Puterea de a avea motivația pentru o calificare viitoare la JO de la Paris, din 2024!
 
Mulțumesc tuturor celor care au fost lângă mine și mai ales celor care m-au ajutat să devin omul care sunt astăzi!“, a fost mesajul Antoanelei Manac.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Imaginea a fost preluată de pe pagina de Facebook „Antoanela Manac“.
 
Citește și:
 
Constanţa
Campioana Antoanela Manac a ratat la mustaţă prezenţa la Jocurile Olimpice. Prima în afara listei!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Triatlon Constanța. Antoanela Manac, locul 4 în Chile, la 2024 Americas Cup „Am muncit, am suferit, dar am terminat cu zâmbetul pe buze!“ (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 729

Rezultate la H3RO Mamaia 2023. „Motivația de a participa la un triatlon deloc ușor“ (GALERIE FOTO)

24 Sep 2023 1696

Programul H3RO Mamaia 2023, cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

22 Sep 2023 2065

Ediția a 15-a a H3RO Mamaia 700 de participanți, din zece țări, la cea mai mare competiție de triatlon din Estul Europei

19 Sep 2023 1174

CSM Constanța triatlon Carol Popa a concurat în finala A de la Campionatul European Balikesir 2023 (GALERIE FOTO)

08 Aug 2023 1280

Antoanela Manac, a doua evoluție pentru România la Jocurile Europene „Triatlonul face parte dintr-o categorie aparte de sporturi“ (GALERIE FOTO)

30 Jun 2023 1580

Constănțeanca Antoanela Manac, pe locul cinci în clasamentul mondial, după CM de Aquathlon de la Ibiza (GALERIE FOTO)

03 May 2023 1355

Editorial Din stirpea învingătorilor. Cursele voinței scurtează drumul de la Constanța la Paris

20 Feb 2023 1583

Antoanela Manac, locul zece în Venezuela, la prima cursă internațională de triatlon pe distanța olimpică din acest sezon (GALERIE FOTO)

16 Feb 2023 1392

CSM Constanța În 2023, triatlonistul Carol Popa și-a propus să urce pe podium la Europene. Visul său cel mare - Jocurile Olimpice

13 Jan 2023 1987

Triatlon Constănțeanca Antoanela Manac încheie sezonul pe locul 82 în lume, atingând obiectivul impus de COSR

23 Dec 2022 1629

Triatlon Antoanela Manac, pe locul șase la Cupa Asiatică din Malaezia. Constănțeanca se menține în top 100 mondial (GALERIE FOTO)

02 Dec 2022 1471

Triatlon Constănțeanca Antoanela Manac, pe locul patru la Cupa Asiatica de la Samarkand. A urcat pe locul 94 mondial (GALERIE FOTO)

15 Oct 2022 1712

Triatloniști de pe litoral, pe podium la Naționale. Apoi, din România, în Franța, la Campionatul European de tineret (GALERIE FOTO)

17 Sep 2022 2090

Triatloniști de top, din zece țări, la ediția a 14-a a H3RO Mamaia. Va fi lansată echipa de perspectivă olimpică

16 Sep 2022 1293