Antrenorul de portari al FC Farul Mihai Moraru, nominalizat pentru titlul de „Fotbalistul Deceniului“ la Milsami Orhei

  • Mihai Moraru a jucat la Milsami Orhei timp de trei ani, între 2009 şi 2012.
  • La Zimbru Chişinău, fostul fotbalist a fost şi vicepreşedinte al clubului.
  • Mihai Moraru pregăteşte goal-keeper-ii formaţiei constănţene din vara anului 2019.
 

Antrenorul de portari al FC Farul Constanţa, Mihai Moraru, a fost nominalizat pentru titlul de „Fotbalistul Deceniului“ la echipa de fotbal din Republica Moldova Milsami Orhei.

Clubul de peste Prut a demarat pe reţelele de socializare un sondaj adresat suporterilor, în care a fost inclus şi Mihai Moraru (41 de ani, 1,82 m), care a evoluat timp de trei ani la Milsami Orhei. „Primul duel din cadrul proiectului «Fotbalistul Deceniului» ne aduce față în față doi portari, Radu Mîțu şi Mihai Moraru. Scrie în comentarii «Votez Radu Mîțu» sau «Votez Mihai Moraru» pentru a vota pe cel care crezi că merită să lupte mai departe pentru titlul de «Fotbalistul Deceniului» la Milsami Orhei! Noi vom face totalurile duelului, la 24 de ore de la publicarea acestei postări, calculând voturile pe rețelele de socializare ale clubului pe Facebook, Instagram și OK.ru, iar cel care va aduna cele mai multe voturi se va califica în runda următoare“, a fost mesajul clubului.

 

A cucerit Cupa Moldovei

Născut pe 22 octombrie 1979, la Chişinău, fostul portar Mihai Moraru a jucat la Milsami Orhei în perioada 2009-2012, totalizând 57 de meciuri în Liga Naţională. Cu această echipă s-a clasat pe locul trei în campionat în sezonul 2010/2011 şi a cucerit Cupa Moldovei în stagiunea 2011/2012, Milsami trecând în finala competiţiei de CSCA Rapid, la loviturile de departajare. Moraru a jucat cu Milsami Orhei şi în Europa League.

 

Cel mai bun jucător al Daciei Chişinău din 2007

Actualul antrenor al goal-keeper-ilor Farului a mai îndeplinit acest rol şi la echipele Zimbru Chişinău (la care a fost şi vicepreşedinte al clubului), în Republica Moldova, iar în România la ACS Energeticianul şi Dunărea Călăraşi. Ca fotbalist a mai evoluat la Dacia Chişinău (79 de meciuri între 2002 şi 2008), Petrolul Ploieşti, Arieşul Turda, Costuleni şi Rapid Ghidighici. În 2007, a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei Dacia Chişinău, în urma voturilor de pe site-ul oficial al echipei. Totodată, ca jucător al Daciei Chişinău a fost convocat în premieră la echipa naţională a Moldovei, în 2008.

 

Născut cu o zi înainte de Ianis Zicu

Mihai Moraru este născut cu o zi înainte de Ianis Zicu, antrenorul principal al FC Farul, între ei fiind o diferenţă de patru ani în favoarea antrenorului de portari. Anul trecut, cel mai frumos cadou din partea echipei pentru aniversarea celor doi (37 de ani - Zicu, 41 de ani - Moraru) a fost victoria în deplasare (2-1), din campionat, contra Concordiei Chiajna. Meciul s-a jucat la o zi după ziua de naştere a principalului „marinarilor“. Mihai Moraru activează la Farul Constanţa din vara lui 2019, atunci când echipa a fost preluată de staff-ul tehnic condus de Ianis Zicu.

În secţiunea Galerie Foto a acestui material găsiţi mai multe imagini cu Mihai Moraru.

Sursa foto: Facebook (FC Farul, Milsami Orhei)


Citeşte şi:

FC Farul. Toate gândurile, la restanța cu Pandurii

Ianis Zicu - ”Nu contează numărul de jucători, ci inima pe care ei o au”


Ciprian Marica - „Este un nou început, cu Ianis antrenor“ (galerie foto + video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Echipa constănțeană care a obținut premiul de argint la Thales Tech Challenge

02 Aug 2020 1644

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 ianuarie 2020

28 Jan 2020 943

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 septembrie 2019

04 Sep 2019 1684

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 octombrie 2018

22 Oct 2018 1114

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 decembrie 2017

18 Dec 2017 1167

Premii speciale pentru Kevin Tânjală şi Sezer Asan Academia Farul a urcat pe podium la „Tomis Challenge Cup“ (galerie foto)

24 Jun 2017 5344

Consilierii personali ai lui Făgădău Un fost consul la New York, fostul șef al mascaților, un om de afaceri și un fost candidat la primărie

14 Jan 2017 21047

Marin Moraru a fost înmormântat la Cimitirul Bellu cu onoruri militare

24 Aug 2016 2678

Cum a fost eliberat Petre Tobă din funcţia de inspector general, pentru a ajunge ministru la Interne, cu gradul profesional greşit (documente)

23 Nov 2015 2434

Irina Lucan-Arjoca a preluat funcţia de director general la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

16 Nov 2015 2919

Valentin Olimpiu Şoneriu a părăsit postul de secretar de stat din Ministerul Fondurilor Europene

13 Nov 2015 2272

Consilierii onorifici ai lui Victor Ponta îşi părăsesc posturile. Iată lista completă

12 Nov 2015 1412

Monica Dragomir a fost numită secretar general adjunct la Ministerul Justiţiei

12 Nov 2015 2523

Schimbări la vârful Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

28 Sep 2015 2151

Judecătoarea Bodean a respins acţiunea formulată împotriva lui Nicuşor Constantinescu

27 Nov 2014 2779