​Antrenorul emerit Octavian Tileagă, la Lausanne Invitat să urce pe locul întâi, a preferat treapta a treia a podiumului. Din ce motiv

  • Sub bagheta lui Octavian Tileagă, Răzvan Florea a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena.
  • Antrenorul constănţean a vizitat de două ori Muzeul Olimpic de la Lausanne.
  • Răzvan Florea a deschis la Constanţa un bazin de înot şi a înfiinţat o şcoală de nataţie.
 
Un mare amator de plimbări şi vizite în locuri încărcate de istorie, frumuseţe geografică, dar şi relevante sportiv, antrenorul emerit de nataţie din Constanţa Octavian Tileagă (70 de ani) nu putea rata Muzeul Olimpic din Lausanne, Elveţia.
 
O atracţie sportivă pe care a vizitat-o chiar de două ori, la distanţă de 24 de ani însă! Prima dată pe 27 mai 1993, iar apoi pe 8 august 2017. De la această a doua sa vizită datează şi un episod hazliu (plecat de la o fotografie), pe care reputatul tehnician l-a povestit cu un zâmbet la colţul gurii. Octavian Tileagă a vrut să se imortalizeze pe podiumul olimpic, iar pentru aceasta a apelat la ajutorul unei familii, ai cărei membri se pozaseră acolo înaintea sa. Amabili, oamenii (germani de origine) au luat aparatul şi l-au invitat pe profesor să urce pe locul întâi. Acesta însă a refuzat şi a ţinut morţiş să fie pozat pe treapta a treia a podiumului!
 

„Cifra trei mi-a purtat noroc în viaţă”

 
„O amintire cu iz de umor. Fotografia mi-a fost făcută de o familie (soţ şi soţie, plus doi copii în dotare), care tocmai îşi făcusera poze amintire înaintea mea). Când le-am dat camera foto şi am urcat pe podium, m-au întrebat contrariaţi de ce m-am aşezat pe locul III şi nu urc pe locul I. Le-am spus că cifra trei mi-a purtat noroc în viaţă”, este explicaţia cu care a însoţit Octavian Tileagă, pe Facebook, imaginea cu podiumul olimpic. Iar trei este locul pe care l-a ocupat la Jocurile Olimpice din 2004, de la Atena, elevul său, Răzvan Florea, în proba de 200 m spate. Bronz olimpic! Apogeul carierei celor doi. Astfel că era normal ca cifra trei să-l urmărească apoi, ca într-un vis frumos, pe antrenor, care i-a acordat preţuirea cuvenită.   
 

Atena de la Constanţa

 
Iar extraordinarele trăiri şi performanţa de vârf de la Atena l-au marcat nu numai pe Octavian Tileagă, ci şi pe eroul României din acea probă de 200 m spate, Răzvan Florea, care, peste ani, avea să deschidă la Constanţa un bazin de înot, Atena Swim Center, şi să înfiinţeze o şcoală de nataţie şi un club, Atena Sport Club, care să aducă aminte mereu de oraşul care a găzduit JO 2004 şi de momentul magic din viaţa campionului, urcarea pe podiumul olimpic. Răzvan Florea a cucerit atunci prima (și singura, până acum) medalie olimpică în natația masculină românească.
 
În secţiunea Galerie Foto găsiţi mai multe imagini de la vizita lui Octavian Tileagă la Muzeul Olimpic de la Lausanne.
Sursa foto: Facebook (Octavian Tileagă)
  
Citeşte şi:
 
Constanța Răzvan Florea, la 40 de ani. Imagini de colecție cu medaliatul olimpic la natație (galerie foto)

Ani întregi le-a fost „profesor”
Tatăl antrenorului Octavian Tileagă, lecții de matematică în cantonamente cu sportivii de la Constanța

 

Octavian Tileagă, reputatul antrenor de natație din Constanța, la 70 de ani
”Un nou prefix, o noua etapă din viață”

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.