Arbitrul Ionuț Coza răspunde acuzațiilor care i s-au adus după meciul Farul Constanța - FC U Craiova 1948

  • „Cavalerul“ ia în considerare varianta de a acționa în instanță persoanele care i-au adus un prejudiciu prin afirmațiile lor.

Farul Constanța a învins cu 3-2 FC U Craiova în etapa a 22-a a Ligii 1, iar echipa din Bănie a fost nemulțumită de arbitrul care a condus întâlnirea, Ionuț Coza.

În urma declarațiilor conducerii FC U Craiova 1948 și a informațiilor apărute în mass-media în ultimele zile, arbitrul a făcut mai multe precizări prin intermediul site-ului oficial al Federației Române de Fotbal.

„Referitor la acuzațiile conform cărora sunt «un apropiat al clubului Farul Constanța» și că sunt «văzut deseori în baza de pregătire a clubului Farul Constanța» antrenându-mă, vreau să precizez faptul că singura dată când am fost în baza «FC Viitorul», în afara delegărilor în competiții, s-a întâmplat în anul 2018, când am fost un simplu spectator la un joc amical al fiului meu, la un joc în deplasare, fără să am contact cu nimeni din anturajul clubului Viitorul sau al clubului Farul Constanța.

De asemenea, informațiile conform cărora aș merge la hotelul Iaki pentru a face recuperare sunt total false. Nu am intrat niciodată în acest hotel, nici ca turist, nici măcar ca simplu vizitator. Mai mult decât atât, nu am rude în județul Constanța și nu am relații de prietenie cu nicio persoană din anturajul clubului Farul Constanța.

Declarația «Arbitrul Coza este corupt» îmi pătează imaginea, o afectează și pe cea a Comisiei Centrale a Arbitrilor, de aceea iau în considerare varianta de a acționa în instanță persoanele care mi-au adus un prejudiciu prin astfel de afirmații neadevărate”, este mesajul postat pe site-ul oficial al FRF.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.