„Asta înseamnă indisciplină“ Atacantul Denis Drăguş, încondeiat de Gică Hagi după meciul pierdut de FC Viitorul cu FCSB

Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, s-a declarat „supărat şi puţin dezamăgit“ de două lucruri în înfrângerea FC Viitorul în deplasare cu FCSB, scor 0-2, în etapa a 18-a a Ligii 1: jocul individualist al lui Denis Drăguş şi lipsa de personalitate a unora dintre jucători.

„Denis a jucat numai pentru el, nu pentru echipă, ceea ce nu-i normal. La şedinţa tehnică, le-am spus jucătorilor că pe Steaua putem să o batem numai colectiv, ca echipă, nu individual. Drăguş n-a făcut acest lucru şi de aceea l-am şi schimbat (n.r. la pauză). A încercat de unul singur, a arestat mingea. Trebuia să le-o dea şi celorlaţi. Cred că trebuie să-i dăm lui o minge şi încă una pe care s-o paseze cu ceilalţi. Aşa cum mi-a mie nea Ioji (n.r. Iosif Bukkossi, antrenorul care l-a format pe Hagi), când aveam 12 ani şi am debutat pe terenul mare la Farul: «Tu trebuie să ai o minge pentru tine şi una pentru alţii». Aşa şi el acum. Are 19 ani şi sper să înţeleagă din acest meci multe. E talentat, e puternic, dar, dacă nu va înţelege… E ca şi cum nu joacă cu echipa, în stilul ei. Asta înseamnă indisciplină şi atunci nu avem cum să tolerăm acest lucru“, a arătat Gică Hagi.
 

„Nu ai cum să ajungi mare dacă nu ai încredere în tine“

 
În ce priveşte lipsa personalităţii în teren a unora dintre elevii săi contra Stelei, „Regele“ a spus: „Ne aşteptam să facem rezultat, că avem nevoie de puncte. Ne gândeam că, dacă câştigam, treceam în faţa lor. Vom analiza. Se pare că unii dintre jucători nu au avut personalitate, care mă îngrijorează şi nu-mi place. Vom evalua în această iarnă şi vom încerca să fim mai buni. Cei care nu vor avea personalitate nu vor rămâne sau nu-i veţi vedea. Nu ai cum să ajungi mare dacă nu ai încredere în tine, curaj, convingere şi credinţă în victorie“.
 

„Au umplut-o de sânge“

 
Managerul tehnic al fostei campioane a României a remarcat, totuşi, că jucătorii FCSB sunt mult mai experimentaţi ca ai săi, iar acest aspect a contat în rezultatul final. „În fotbal sunt mici detalii. Faci penalty înainte de pauză, după ce joci o repriză extraordinar de bine. În loc să facă ce trebuie, atacanţii au umplut-o de sânge, cum zicem noi, fotbaliştii. N-am ştiut să băgăm mingea în careu, să şutăm la poartă, să centrăm, să băgăm mingea în gaură. Recuperezi 15 - 20 de mingi la mijlocul terenului, iar Steaua nu făcea două pase. Iar la o mică fază în careu dai un avantaj enorm unei formaţii mari. E greu să revii apoi, mai ales că am avut un program obositor în ultima vreme. Dar asta nu e o scuză“, a menţionat Hagi.
 

Nu contează că s-a amânat meciul cu o zi

 
Managerul tehnic al FC Viitorul a remarcat că, împotriva FCSB, lucrurile nu au stat bine nici în ofensivă. „Am fost prea săraci în atac. Ianis a jucat prea jos, Voduţ puţin, mai nimic, iar Drăguş a fost individualist. Experimentaţi, adversarii au făcut faulturi tactice, nu ne-au lăsat să declanşăm contraatacuri. Pe Ianis mai aveau puţin şi îl împachetau. Dar asta e, trebuie să înţeleagă că ăsta e nivelul şi trebuie să facă faţă. Să înveţe din acest meci şi să lupte. Nu contează că s-a amânat meciul cu o zi. În fotbal trebuie să joci în orice zi şi la orice oră. Pe orice teren. Important e să ai plăcere, să fii conectat şi să dai totul“, a punctat „Regele“.
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Citeşte şi:

UPDATE. FC Viitorul a pierdut meciul cu FCSB din etapa a 19-a a Ligii I de fotbal. Cu ce scor s-a încheiat partida
 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1656

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3222

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 871

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1414

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1736

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2114

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2375

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6171

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2271

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2951

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2685

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11205

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2179

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1793

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2156