Astăzi e etapă la Liga a II-a Săgeata caută a treia victorie la rând, Farul vrea puncte la Slobozia

Astăzi, se dispută etapa a 11-a a Ligii a II-a la fotbal. În seria întâi, Săgeata şi FC Farul joacă de la ora 11.00, năvodărenii pe teren propriu cu CF Brăila, iar „marinarii“ în deplasare cu Unirea Slobozia.
 
Pe locul trei în clasament, Săgeata Năvodari vrea să realizeze a treia victorie consecutivă, în faţa unei echipe incomode. „CF Brăila are câţiva jucători foarte buni. Va fi un meci frumos, pe care sperăm să ni-l facem uşor prin evoluţia noastră. Băieţii s-au antrenat bine şi sunt optimişti“, a declarat antrenorul dobrogean Gică Butoiu.

FC Farul vine şi ea după o victorie, 2-0 la Constanţa cu CS Baloteşti şi vrea să câştige şi la Slobozia, într-o deplasare dificilă însă. „Avem două meciuri la rând în deplasare, din care trebuie să câştigăm măcar unul. Şi Unirea Slobozia, şi Rapid CFR Suceava sunt echipe bune, care nu refuză jocul, astfel că putem juca şi noi“, a precizat principalul Farului, Marian Pană.

Celelalte meciuri din seria întâi se joacă tot astăzi, după programul: de la ora 11.00 - CS Baloteşti - FCM Dorohoi, SC Bacău - FC Voluntari, ACS Berceni - ACS Academica Argeş; de la ora 14.00 - Rapid CFR Suceava - Gloria Buzău. Clasament: 1. Academica - 23p, 2. Voluntari - 22p, 3. Săgeata - 20p, 4. Buzău - 16p, 5. Suceava - 15p, 6. Brăila - 15p, 7. Farul - 11p, 8. Slobozia - 10p, 9. Berceni - 10p, 10. Bacău - 8p, 11. Dorohoi - 7p, 12. Baloteşti - 5p.

 Callatis 2012 întâlneşte în deplasare Oţelul II Galaţi

 Tot astăzi, joacă şi echipa de Liga a III-a ACS Callatis 2912 Mangalia, care întâlneşte în deplasare, de la ora 14.00, Oţelul Galaţi II. Partida contează pentru etapa a zecea a campionatului, seria secundă. Oţelul Galaţi II se află pe locul zece, cu opt puncte, iar Callatis 2012 ocupă poziţia a 11-a, cu acelaşi număr de puncte. În etapa trecută, ambele adversare de astăzi au pierdut, pe teren propriu: Oţelul II - 1-2 cu CS Tunari, Callatis 2012 - 0-3 cu Dunărea Călăraşi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.