Astăzi, meci cu Delta Dobrogea Tulcea FC Farul îşi prezintă lotul de jucători luni, 22 februarie



Prezentarea lotului cu care FC Farul va aborda returul sezonului regulat al Ligii a 2-a va avea loc luni, 22 februarie, la centrul comercial Maritimo din Constanţa, de la ora 19.30.
 
„După o secetă de aproape şapte ani, suntem cel mai aproape de revenirea în Liga 1. Ne dau speranţe, în acest sens, evoluţiile din anul trecut, noile achiziţii, dar şi jocul bun prestat de echipă în amicalul disputat cu echipa bulgară Lokomotiv Gorna (3-1 pentru Farul). La prezentare, vor fi prezenţi toţi jucătorii din lot, atât cei care au apărat culorile clubului şi în prima parte a sezonului, cât şi nou-veniţii, dintre care îi amintim pe Ovidiu Vezan, Florin Popa, Marius Tigoianu sau Valentin Munteanu. Alături de jucători va fi prezent şi staff-ul tehnic, format din Constantin Gache (antrenor principal), Ion Barbu şi Gică Mina (secunzi).
 
Pe lângă realizarea fotografiei oficiale de prezentare, jucătorii şi oficialii Farului vor oferi autografe suporterilor şi vor dialoga cu aceştia despre meciurile care urmează şi despre obiectivul propus. Vă aşteptăm în număr cât mai mare, cu tot arsenalul specific suporterilor: tricouri, fulare, eşarfe, poze cu jucătorii favoriţi, etc. Fiţi al 12-lea jucător! Fiţi alături de Farul“, se arată pe pagina de Facebook „FC Farul Constanţa 1920“.
 
Astăzi, de la ora 13.00, echipa constănţeană întâlneşte pe stadionul „Farul“ Delta Dobrogea Tulcea (vicelidera seriei a doua a Ligii a 3-a), cu prilejul unui nou meci amical. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 568

Test pozitiv pentru fotbalistul Cosmin Matei la un control antidoping. Ce spune ANAD

18 Mar 2024 903

Echipa Under-16 de la Farul Constanța, calificată în semifinalele Cupei Elitelor. Victorie clară în sferturi (GALERIE FOTO)

15 Mar 2024 816

Farul Constanța Calificarea în play-off, decisă din nou la Botoșani. În 2021, echipa de pe litoral rata în Moldova prezența în top 6

12 Mar 2024 1090

Superliga 2023/2024 Fotbalist de la Farul Constanța, inclus în echipa etapei a 30-a

12 Mar 2024 768

Farul Constanța Echipele Under-18, Under-17 și Under-15, calificate în semifinale. 14 goluri marcate în sferturi! (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 854

Portarul Alexandru Buzbuchi, din nou MVP la Farul Constanța „În play-off, sunt meciurile cele mai frumoase. Abia aștept să înceapă“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

10 Mar 2024 866

Farul Constanța Gheorghe Hagi - „Singurul lucru care conta era să intrăm în play-off“ (VIDEO)

08 Mar 2024 1786

Superliga 2023/2024 Farul Constanța a remizat cu FC Botoșani și s-a calificat în play-off. Ce a spus Gică Popescu

08 Mar 2024 1063

Superliga 2023/2024 Farul Constanța, meci capital la Botoșani, Vineri, 8 martie 2024, se stabilesc ultimele calificate în play-off

07 Mar 2024 1306

Legendă Farul Constanța Aniversare! Constantin Mareș, la 80 de ani (VIDEO)

07 Mar 2024 1408

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1350

Superliga 2023/2024 Când se joacă meciul FC Botoșani - Farul Constanța, din ultima etapă a sezonului regular

03 Mar 2024 1133

Gheorghe Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 1-1 „Meritam victoria. Am făcut un meci foarte bun“

02 Mar 2024 1458

Superliga 2023/2024 CFR Cluj – Dinamo este capul de afiș al etapei cu numărul 27

22 Feb 2024 958