Atleta Cristina Bujin, de la CS Farul Constanţa, participă la Campionatul European

Atleta Cristina Bujin, ce reprezintă CS Farul Constanţa şi CSA Steaua Bucureşti, fiind antrenată de Bogdan Tudor, va participa la Campionatul European de sală. Întrecerea se va desfăşura între 6 şi 8 martie, la Praga, în Cehia. În vârstă de 26 de ani, Cristina va concura la Euro la triplusalt, probă în care a realizat câteva rezultate apreciabile în acest început de sezon, în care a devenit campioană naţională, iar cea mai valoroasă săritură a sa a măsurat 14,28 m, cu şapte centimetri sub „vârful“ înregistrat în 2009. La Praga, delegaţia României, care e formată din 17 sportivi şi sportive, vizează obţinerea a una - două medalii şi prezenţa în şase - opt finale. Ceilalţi sportivi incluşi în lot sunt: Florina Pierdevară, Valentin Toboc, Sergiu Caciuriac, Mihai Donisan, Marian Oprea, George Baciu, Florentina Marincu, Daniela Stanciu, Cristina Sandu, Claudia Bobocea, Cătălin Câmpeanu, Bianca Răzor, Andrei Gag, Andreea Panţuroiu, Alina Rotaru şi Adelina Pastor.     
 
Sursa foto: Cristian Barbu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.