Atleţi dobrogeni, pe podium la Campionatul Naţional de juniori 2. Încă o competiţie cu medalie de aur!


 
  • Tiberiu Rusu, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, a obţinut bronzul la 400 m garduri.
  • Reprezentant al CSS Tulcea, Valentin Ispas a devenit campion al României la aruncarea suliţei.
  • La 110 m garduri, Leonard Durău (CSS1 Constanţa) şi-a îmbunătăţit recordul personal. 
 
Etapa finală a Campionatului Naţional de atletism rezervat juniorilor 2 (categoria de vârstă Under-18), care s-a desfăşurat la Piteşti, a adus în prim plan şi sportivi dobrogeni, de la cluburi din Constanţa şi Tulcea.
 
La o săptămână după ce obţinuseră rezultate frumoase la Naţionalele de juniori 3 (Under-16), reprezentanţii Dobrogei au urcat pe podium şi la categoria superioară, juniorii 2. Campion naţional la 300 m garduri la întrecerea anterioară, Tiberiu Rusu (LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa; antrenor, Cătălin Ganera) a obţinut medalie şi acum, bronz la 400 m garduri, cu 59,54 s. Tiberiu Rusu a fost urmat în clasamentul acestei probe de alţi doi sportivi de la LPS, Denis Iftodi (antrenor, Cătălin Ganera) - locul 4 (60,03 s) şi Andrei Barbaros (antrenoare, Carmen Botea) - locul 5 (60,32 s), în timp ce Alexandru Ionescu, şi el de la LPS, a fost al nouălea. La triplusalt, Tudor Ghiţă (LPS) s-a clasat şi el aproape de medalii, pe locul cinci la triplusalt, cu 12,86 m. „LPS Constanța a scos la întrecere cinci atleți minunați,  dornici de performanță! Felicitări băieților,  succes în pregătire!“, a punctat Carmen Botea.

 
Leonard Durău, nou record personal

 
De la CSS1 Constanţa (antrenori, Coculeana şi Ioan Oltean), Leonard Durău (care e junior 3) a obţinut poziţia a cincea la 110 m garduri (15,81 s - nou record personal) şi locul şapte la lungime, cu 5,91 m. La juniori 3, Leonard, fiu al fostului mare handbalist Cornel Durău, urcase de două ori pe podium, cucerind medalia de aur (şi devenind astfel campion naţional) la triplusalt, cu 12,97 m, iar la săritura în înălţime obţinând bronzul. Nerefăcută complet după o accidentare, Roxana Constantin (şi ea de la CSS1) a fost la Piteşti a patra la 400 m (cu 58,47 s) şi a zecea la 200 m.      
 
 
Performanţă superioară la juniori 2

 

Campion al României în proba de aruncare a suliţei la Naţionalele de juniori 3, Valentin Ispas, de la CSS Tulcea (antrenor, Gheorghe Ciulei), a repetat performanţa şi la juniori 2, unde a fost cel mai bun din concurs, cu 60,45 m. La competiţia de la Piteşti, Valentin Ispas s-a clasat şi pe locul şase la greutate, cu 13,43 m. La concursul precedent, atletul tulcean devenise campion național cu 58,35 m, el fiind medaliat atunci şi la aruncarea greutății, la care a obținut bronzul (cu 15,00 m). La aruncarea suliţei, la întrecerea de juniori 2, CSS Tulcea l-a avut în clasament, pe locul nouă, şi pe Narcis Pipirigeanu.  
 
Sursa foto: Carmen Botea, Savinela Ciulei     

    
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.     
   
Citeşte şi:
 
Fiul fostului mare handbalist Cornel Durău
Atletul Leonard Durău, de la CSS1 Constanţa, un nou titlu de campion naţional (galerie foto)

  
Valentin Ispas, de la CSS Tulcea, dublu medaliat la Naționalele de atletism. Aur și bronz!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Averea și interesele Tiberiu Cojan a fost ales președintele Tineretului Național Liberal Constanța. Cine face parte din Biroul Județean? (DOCUMENTE)

08 Oct 2023 1547

Știri din Constanța Șeful Serviciului dezvoltare și management proiecte din Primărie rămâne fără post iar viceprimarul fără consilier (DOCUMENT)

28 Jul 2023 3697

Evenimentele zilei Ziua Internaţională a Pisicii. Câte pisici au fost sterilizate anul trecut la Constanța

08 Aug 2022 1710

Tiberiu Viorel Cojan, consilier în cabinetul viceprimarului „Sprijiniți-ne în procesul de adopție, luați un suflet blănos și frumos acasă!”

02 Jun 2022 4736

Noi medalii pentru Constanța la atletism. Vlad Bădescu, de la CS Farul, a luat argint la Cupa României pentru seniori (galerie foto)

11 Aug 2020 3998

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 28 mai 2019

29 May 2019 2887

Judeţul Constanţa, pe podium la Campionatul Naţional de atletism rezervat copiilor (galerie foto)

06 Apr 2017 5868

Evaziune cu deşeuri de fier vechi. Inculpații nu știu să scrie...

18 May 2016 3377

Bărbatul care a ucis-o pe vânzătoarea dintr-un magazin din Bucureşti a fost arestat preventiv

29 Apr 2016 1740

Ianis Hagi, Carlo Casap, Virgil Ghiţă, Tiberiu Căpuşă, Szabolcs Kilyen şi Andrei Rusu, convocaţi la echipa naţională

21 Apr 2016 3792

Augustin Lazăr, propus procuror general al României

01 Apr 2016 1886

Începe bătălia pentru funcția de procuror șef al României

17 Mar 2016 2191

Părintele unui copil cu sindrom hemolitic-uremic vrea să dea în judecată Spitalul de Pediatrie din Pitești

29 Feb 2016 2222

Ministrul Justiţiei cere demisia şefului Administraţiei Penitenciarelor!

04 Feb 2016 1898

UPDATE - Procurorul general al României a demisionat!?

02 Feb 2016 1729