Atleți veterani Vicențiu Culea și Marius Saioc, din nou campioni balcanici. „Locomotiva pe abur“ a cucerit trei medalii (GALERIE FOTO)

Vicențiu Culea și Marius Saioc.
 
  • Vicențiu Culea a concurat la categoria de vârstă 60 de ani, la trei probe de aruncări, luând medalie la toate.
 
Campionatul Balcanic de atletism rezervat veteranilor, întrecere desfășurată în Slovenia, la Novo Mesto, i-a urcat din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pe atleții Vicențiu Culea (din Cernavodă) și Marius Saioc (din Mangalia).
 
Vicențiu Culea a concurat la categoria de vârstă 60 de ani, la trei probe de aruncări, luând medalie la toate: aur la aruncarea ciocanului, argint la aruncarea discului și a greutății. Marius Saioc a luat startul la săritura în lungime (categoria 45 ani) și a devenit campion balcanic cu 5,29 m.
 
„După un drum foarte lung, de peste 1.300 km, pe care l-am parcurs cu autoturismul pe un timp cu ninsoare ca în povești pe distanța Pitești - Turnu Severin, pe timp de noapte și 16 ore de condus continuu, am ajuns la Novo Mesto - Slovenia.
 
O altfel de țară, o altfel de lume, care m-a impresionat prin ordine, curățenie și disciplină. În prima dimineață, am concurat la prima probă - aruncarea ciocanului, am câștigat proba, iar la ora 15.00, am concurat din nou la aruncarea discului și m-am clasat pe locul 2 . Apoi, a doua zi, a venit rândul să concurez la aruncarea greutății, obținând, ca și la disc, locul 2. Trei probe destul de grele, pe care le-am susținut cu un efort foarte mare, întrucât îmi doream să ma situez pe podium la fiecare probă și mi-am îndeplinit acest obiectiv.
 
Acum este rândul sportivilor mei pe care îi pregătesc în probele de aruncări, disc și greutate, care urmează să participe la Campionatele de atletism. Puf, Puf, Puf. Locomotiva pe Abur!“, a fost mesajului lui Vicențiu Culea, postat pe Facebook.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Vicențiu Culea, Marius Saioc)

 
Citește și:
 
Atletul Vicenţiu Culea, dublu campion balcanic la veterani. Pe podium a urcat şi Valentin Marius Saioc (galerie foto + document)
 
Petru Andrei Condurache, atletul veteran din Valu lui Traian
„Moșul Duracellׅ“, cinci medalii de aur și una de argint la Campionatul Balcanic (galerie foto)


Cernavodă. O familie campioană!
„Hercule“ Vicențiu Culea și soția sa, Mădălina Mihaela, au cucerit aurul la Campionatul Balcanic (galerie foto)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Axiopolis Cernavodă Frații Marica și Țiripan. Două perechi de gemeni și toți campioni ai României, la aceeași competiție! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Apr 2024 1163

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 867

Axiopolis Cernavodă. Atleții Alexandru și Bogdan Marica Frați gemeni, pe primele două locuri la etapa întâi a Campionatului Național (DOCUMENT)

09 Feb 2024 1260

Atletism Sportivii de la Axiopolis Cernavodă, pe podium la „Cupa Aradului֧“. Dintre medaliați nu au lipsit gemenii Marica și Țiripan (GALERIE FOTO)

11 Oct 2023 1036

Familia campioană din Cernavodă Mădălina și Vicențiu Culea, opt medalii la Naționale (șase de aur). Soția a stabilit un record al României (GALERIE FOTO)

23 Aug 2023 5559

Două perechi de gemeni, atleți, de la Axiopolis Cernavodă, dar și un alt coleg, medaliați la Naționalele de aruncări lungi (GALERIE FOTO)

01 Apr 2023 2413

„La Mulți Ani, campionii mei!“ Tort în formă de cupă pentru gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți la Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

24 Mar 2023 3704

Atleți de la Axiopolis Cernavodă, pe podium la proba de aruncarea a greutății de la Cupa de Iarnă (GALERIE FOTO)

29 Dec 2022 2252

„Campionii, campionii, ole, ole, ole!“ Atletul veteran Petru - Andrei Condurache, cinci noi medalii la Campionatul Balcanic (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

27 Sep 2022 1882

Constanța. Veterani de aur! Coculeana Oltean, Gheorghe Romașcanu și Vicențiu Culea, campioni ai României, cu recorduri naționale (GALERIE FOTO)

23 Aug 2022 2816

Colecționarii de diplome! Copii și spiriduși de pe litoral, pe podium la atletism (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 May 2022 3085

Alexandru Marica, de la Axiopolis Cernavodă, și echipa CSS Medgidia, aur la Naționale. Județul Constanța a cucerit și alte medalii (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

22 Apr 2022 2828

Frații Marica și Țiripan, din nou pe podium Probele de aruncări, afacere în familie pentru două perechi din atleți gemeni din Cernavodă (GALERIE FOTO)

06 Apr 2022 4266

Tort cu campioni pentru gemenii Alexandru și Bogdan Marica „Să ajungă pe cele mai înalte podiumuri mondiale!“

09 Mar 2022 3465

Atletism Două perechi de gemeni din Cernavodă, dar și alți copii, rezultate bune la „Cupa de Iarnă“, de la Bacău (GALERIE FOTO)

22 Dec 2021 4483