Au monopolizat podiumul Cine sunt gimnastele şi gimnaştii care au făcut Farul să strălucească iar



Zece cluburi din România au participat, la Constanţa, la ediţia a 20-a a Campionatului Naţional şi la ediţia a 16-a a Cupei Farul la gimnastică aerobică, iar în clasamentul pe echipe, primul loc i-a revenit CS Farul Constanţa, graţie celor 20 de medalii obţinute în concurs. La întreceri au participat peste 100 de sportive şi sportivi, cei mai buni din ţară. În ierarhia pe cluburi, CSS1 Constanţa a fost a şasea.

În timpul întrecerilor, CS Farul a cucerit şapte medalii de aur, cinci de argint şi opt de bronz, a 21-a prezenţă pe podium fiind locul întâi pe cluburi. Fetele şi băieţii de la CS Farul sunt pregătiţi de Marcela Fumea, Cristiana Spânu, Cristina Dulgheroiu, Nicoleta Dendiu (coregraf) şi Nicoleta Avram (instructor sportiv). Pe prima poziţie s-au clasat: Corina Constantin - la individual senioare; Lavinia Panaete şi Dacian Barna (la perechi seniori); Lavinia Panaete, Dacian Barna şi Lucian Săvulescu - la trio seniori; Ştefan Huştea - la individual juniori I; Andrada Zaman şi Daciana Enache (două dintre componentele trioului de junioare I); Andrada Zaman, Daciana Enache şi Lorena Jinga (componente ale grupului de juniori I); Ioana Calenici şi Alexandru Scânteie - la perechi juniori II.
 
Medaliaţii CS Farul cu argint au fost: Lavinia Panaete - la individual senioare; Lucian Săvulescu - la individual seniori; Bianca Gorgovan şi Lucian Săvulescu - la perechi seniori; Ştefan Huştea - la perechi juniori I; Andrei Răducanu, Andrei Popa, Eduard Costache, Leonard Manta şi Alexandru Scânteie - la grup juniori II. Pe ultima treaptă a podiumului au urcat: Bianca Gorgovan - la individual senioare; Dacian Barna - la individual seniori; Daciana Enache şi Adrian Biciu - la perechi seniori; Alexandra Popescu, Carmen Dobre şi Viorica Dima - la trio seniori; Adrian Biciu - la individual juniori I; Alexandru Scânteie - la individual juniori II; Ştefania Nistorenco, Cătălina Străliciuc şi Ioana Calenici - la trio junioare II; Ştefania Nistorenco, Ioana Sofica, Cătălina Străliciuc, Bianca Petcu şi Ioana Calenici - la grup junioare II. La junioare I, Ioana Gorgovan, de la CSS1 Constanţa, a făcut parte din trioul care s-a clasat pe locul trei.  
 
„Competiţiile au atins un nivel tehnic şi spectacular ridicat, participând toată crema gimnasticii aerobice româneşti. Cum între 2 şi 8 noiembrie, la Elvas, în Portugalia, se va desfăşura Campionatul European, întrecerile de la Constanţa au reprezentat un bun prilej de verificare şi pregătire pentru concursul continental“, a declarat Dumitru Mihăilescu, expertul sportiv al CS Farul.        

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 450

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 604

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 537

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 358

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 496

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2171

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1141

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1678

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 926

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 652

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1122

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 588

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 788

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 849