Aur şi pentru Mihaela Plăeaşu Juniorul Cristian Pletea a câştigat Cupa României şi la tineret, şi la seniori! (galerie foto)

Întors, recent, de la Campionatul Mondial de juniori la tenis de masă, unde s-a clasat pe locul cinci atât la echipe, cât şi la dublu masculin, talentatul jucător Cristian Pletea, de la LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa, a participat la Cupa României, de la Slatina, impunându-se la tineret şi la seniori, secţiuni superioare categoriei sale de vârstă! 
 
La seniori, Pletea a dispus în finală de Alin Spelbuş (CS Pristavu Câmpulung), scor 4-1, iar la tineret l-a învins cu 4-3 pe un alt reprezentant al grupării argeşene, Alexandru Manole (cel cu care a făcut dublu la Mondiale). „După cum o arată şi scorul, a fost un meci strâns, cu seturi disputate“, a declarat antrenorul lui Cristian Pletea, Stelian Haşoti. Atât Spelbuş, cât şi Manole sunt mai mari ca vârstă decât Pletea. Acesta l-a învins pe Manole şi la seniori, în semifinale, cu 4-1.
 
În afară de Pletea, la Slatina au cucerit medalii şi trei constănţence, pregătite de Viorel Filimon. Mihaela Plăeaşu, de la LPS, a luat aur în întrecerea senioarelor, învingând-o în ultimul act pe Daniela Bârzoi (CS Pristavu). La tineret, au urcat pe podium Alina Zaharia (CS Farul Constanţa), care a cucerit argintul, şi Andreea Postudor (LPS „Nicolae Rotaru“), care a terminat pe locul trei. În finală, Zaharia a pierdut la Bogdana Trifu, de la CSM Slatina. La Cupa României a participat şi sora mai mică a Alinei Zaharia, Elena, care e născută în anul 2004 şi care se anunţă o sportivă de mare viitor. La Slatina, deşi a concurat contra unor sportive mult mai mari ca vârstă, ea a fost aproape de medalie, pierzând în primele opt (sferturi de finală) şi la tineret, şi la senioare!

Sursa foto: Facebook (Mihaela Plăeaşu şi Federaţia Română de Tenis de Masă)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 mai 2023

24 May 2023 1289

Tenis de masă Sportivi de pe litoral, pe podium la Campionatul Național de seniori (GALERIE FOTO)

26 Mar 2023 1578

Tenis de masă Loturile naționale pe 2023, cu sportivi și antrenori de la CSM Constanța (GALERIE FOTO)

17 Jan 2023 1666

Tenis de masă Gala premiilor FRTM. Constanța, reprezentată în Top 10 intern pe 2022 (GALERIE FOTO)

27 Dec 2022 1819

UPDATE. Tenis de masă Constănțeni în loturile României care susțin meciuri în calificările pentru Euro

12 Oct 2022 1282

Tenis de masă Cristian Pletea și Cristian Chiriță, noii componenți ai CSM Constanța

10 Aug 2022 2215

Din Constanța, în Germania Cristian Pletea - „Tenisul de masă e tot timpul în mintea mea“. Ce spune de superstiții

21 Dec 2021 3280

Constanța Elena Zaharia, sfertfinalistă la Campionatul European Under-21 la tenis de masă

16 Nov 2021 2408

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 septembrie 2021

22 Sep 2021 2787

Medalii pentru sportivii constănţeni la Campionatul Naţional de tenis de masă

31 Jan 2021 3996

O poveste din tinerețe După liceu, Stelian Hașoti, viitor antrenor emerit de tenis de masă, a lucrat la Biblioteca Județeană Constanța (galerie foto)

29 Apr 2020 6014

Constanța. Criza coronavirusului Campionul european Cristian Pletea, tenis la masa din sufragerie. „Totul va fi bine!“ (galerie foto)

24 Mar 2020 2699

UPDATE 3. Tenis de masă Constănțeanul Cristian Pletea, dublu campion european la categoria Under-21! (galerie foto)

08 Mar 2020 3448

Tenis de masă Prezenţe pe podium pentru sportivii constănţeni şi la Campionatul Naţional de seniori (galerie foto)

03 Mar 2020 2742

UPDATE. Tenis de masă România joacă vineri pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo

23 Jan 2020 3281