Sport

Aventura sa la Farul Constanţa s-a încheiat „Cred că nu am fost apreciat suficient pentru ce am făcut“


Unul dintre jucătorii importanţi din ultimii ani ai echipei de fotbal Farul Constanţa, căpitan şi golgheter al „marinarilor“, Alex Grigoraş a anunţat ieri încheierea activităţii sale la clubul constănţean.


Fiul antrenorului Petre Grigoraş, care nu a mai jucat în ultima perioadă, din pricina unor probleme medicale serioase, care l-au dus la operaţie, a menţionat într-o postare pe Facebook că pleacă de la club cu un gust amar, dar că Farul va rămâne întotdeauna în inima sa.

„Farul Constanţa! Mereu în sufletul meu. Am crescut la acest club, am fost campion naţional la juniori, am promovat din Liga a 4-a în Liga a 3 a (golgheterul echipei), din Liga a 3-a în a 2- a (al 3-lea marcator al echipei), în Liga a 2-a am reuşit salvarea (al 2-lea marcator al echipei). Am avut onoarea să fiu căpitanul acestei echipe. Am făcut tot ce am putut pentru echipa asta, mi-am rupt picioarele, am îndurat greutăţi fără să comentez vreodată. Cred că nu am fost apreciat suficient pentru ce am făcut şi asta o dovedesc restanţele salariale (5 luni), să nu mai vorbim despre banii din urmă, pe care i-am trecut la pierderi şi modul în care anumiţi oameni din conducere m-au tratat. Faptul că m-am accidentat şi m-am operat, tot sub culorile acestui club, iar nimeni nu s-a mai interesat de mine după operaţie denotă aprecierea şi mulţumirea celor care conduc clubul. Nici nu îi pot asocia cu Farul pentru că au o istorie prea scurtă la acest club mulţi dintre ei..., de aceea clubul Farul Constanţa rămâne în inima mea indiferent de greutăţi. Dar, ca orice om, totul are o limită, iar din păcate, astăzi (n.r. ieri) se încheie această aventură pentru mine la Farul Constanţa. Ţin să le mulţumesc suporterilor adevăraţi pentru susţinere şi pentru proiect, întregului staff tehnic care a contribuit la aceste performanţe, începând din Liga a 4-a, tuturor colegilor care au pus umărul la tot ce înseamnă Farul până în ziua de azi! Şi cam atât, din păcate. Nu spun adio, spun Pe Curând! Farul Constanţa până la moarte....şi dincolo de ea“, a fost postarea lui Alex de pe reţeaua de socializare. Peste câteva zile, pe 5 iulie, jucătorul va împlini 30 de ani.

„Aceste datorii de astăzi ale Farului le voi duce la zero“

Referitor la problemele cu care s-a confruntat Farul în sezonul trecut, Ciprian Marica, finanţatorul clubului, a menţionat, pe 20 iunie, la conferinţa de presă la care autorităţile locale şi-au afirmat sprijinul pentru gruparea constănţeană: „Nu ne-a fost uşor în sezonul trecut, însă lucrurile nu au stat atât de rău la Farul. Să ne aducem aminte că echipa a făcut deplasările cu avionul. Nu ştiu câte formaţii de Liga a 2-a au procedat aşa. Atât la Constanţa, cât şi în deplasare jucătorii au fost cazaţi la hoteluri de patru stele. Unele lucruri au fost exagerate. Farul a avut condiţii şi va avea în continuare. Este foarte adevărat că sunt unele restanţe salariale, dar pe care mi le-am asumat şi mi le asum. Nu le-am putut rezolva în cel mai scurt timp, dar vă asigur că nimeni de la Farul nu a avut restanţe salariale de trei luni, cum totuşi se întâmplă în fotbalul românesc. Aceste datorii de astăzi ale Farului le voi duce la zero, tocmai pentru a avea un start de sezon aş acum trebuie din toate punctele de vedere“.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

De vis! Patru goluri pentru Alex Grigoraş, căpitanul SSC Farul „Unul dintre cele mai bune meciuri din cariera mea. Sunt foarte fericit!“ (galerie foto)

Se lansează noul logo al echipei Reîntâlnire cu gloriile „alb-albastre“ la partida SSC Farul - FC Argeş (video)

Farul Constanţa Ciprian Marica, discuţii cu mai mulţi antrenori. De ce are nevoie echipa

„Da, ne vom implica şi vom ajuta echipa“ Consiliul Local şi CJ Constanţa şi-au afirmat sprijinul pentru SSC Farul (galerie foto + video)
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Suporteri constănţeni, discuţii după meci cu Petre Grigoraş. Ce a declarat antrenorul SSC Farul

05 Nov 2018 1725

Se lansează noul logo al echipei Reîntâlnire cu gloriile „alb-albastre“ la partida SSC Farul - FC Argeş (video)

19 Oct 2018 3488

UPDATE. Mesaj în memoria lui Denis Pașcovici SSC Farul Constanța a obținut in extremis un punct la Bacău, după ce a deschis scorul

13 Oct 2018 4701

SSC Farul Constanţa întâlneşte sâmbătă UTA în deplasare Ion Barbu - „Şansele sunt egale. Avem încredere în noi“ (galerie foto)

11 Aug 2018 1256

De vis! Patru goluri pentru Alex Grigoraş, căpitanul SSC Farul „Unul dintre cele mai bune meciuri din cariera mea. Sunt foarte fericit!“ (galerie foto)

06 Aug 2018 1953

„E o situaţie bizară“ Ce a descoperit pe parbrizul maşinii Alex Grigoraş, căpitanul SSC Farul Constanţa

05 May 2018 4410

Întârzieri cu banii la SSC Farul. Când se vor rezolva Petre Grigoraş - „Am reuşit să formăm o echipă puternică, de mare caracter“

05 Apr 2018 4683

Condusă cu 5-0 de SSC Farul în minutul 49, Înainte Modelu a început să marcheze. Care credeți că a fost scorul final?

28 Oct 2017 4226

Partidă cu goluri multe Alex Grigoraș a marcat de patru ori pentru SSC Farul în victoria cu Petrolistul Boldești

10 Aug 2017 3881

SSC Farul, antrenament sub comanda lui Petre Grigoraș. Ciprian Milea, printre noutăți (galerie foto+video)

25 Jul 2017 3021

Fiul lui Petre Grigoraş Astăzi e ziua de naştere a atacantului SSC Farul Alexandru Grigoraş

05 Jul 2017 4575

Sâmbătă e ziua cea mare! SSC Farul sărbătoreşte, alături de fani, pe stadionul „Farul“, promovarea în Liga a 3-a

24 Jun 2017 5452

Grigoraş, şi el lângă echipa suporterilor „Continuă veştile bune la SSC Farul Constanţa” (galerie foto)

09 Aug 2016 10742

Alexandru Grigoraş şi Florentin Tudorache au început pregătirea cu FC Farul (galerie foto)

03 Feb 2015 3174

Jucătorul Pandurilor Tg. Jiu l-a înfruntat pe tatăl său Grigoraş contra Grigoraş

13 Mar 2013 2817