Axiopolis Cernavodă întâlneşte Înainte Modelu Gheorghe Stănculescu - „Ne-am păstrat unitatea de grup şi spiritul din tur“


În prima etapă din returul Ligii a 3-a, seria secundă, Axiopolis Cernavodă joacă, sâmbătă, 10 martie, de la ora 15.00, în deplasare cu Înainte Modelu. Antrenată de Ionel Melenco, echipa din Cernavodă a încheiat turul pe locul trei şi vrea să aibă un debut de retur de succes.

 
„Va fi o partidă echilibrată. Am înţeles că Înainte Modelu s-a întărit cu câţiva jucători. Noi ne-am păstrat unitatea de grup şi acelaşi spirit din tur, care ne-au dus la rezultate bune. Vom vedea ce va fi. Până acum ne-a ieşit. Obiectivul nostru a rămas acelaşi, clasarea în locurile 1-7“, a declarat Gheorghe Stănculescu, preşedintele secţiei de fotbal a clubului Axiopolis.
 
Faţă de tur, echipa din Cernavodă s-a despărţit de doi seniori, Ionuţ Gheorghe şi Denis Husein, iar un al treilea, George Rusu, va lipsi o perioadă mai lungă, în urma unei operaţii. Au venit în schimb doi jucători Under-19, Andrei Rusu (fundaş dreapta, cel care a jucat în prima parte a campionatului şi la SSC Farul) şi Robert Moldoveanu (mijlocaş), ambii născuţi în anul 1998.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa s-a impus în prelungiri în duelul cu Axiopolis Cernavodă

21 Apr 2024 664

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă a învins liderul din play-out, Recolta Gheorghe Doja. Gloria Băneasa, victorie după un meci nebun!

14 Apr 2024 1566

Cumpărări directe Constanța Tribună pe structură metalică achiziționată de CS Axiopolis Cernavodă (DOCUMENT)

12 Apr 2024 579

Baschet Turneul final la categoria Under-17, Grupa Valorică B, în desfășurare la Constanța

10 Apr 2024 499

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă, a doua victorie în play-out

07 Apr 2024 799

Axiopolis Cernavodă Frații Marica și Țiripan. Două perechi de gemeni și toți campioni ai României, la aceeași competiție! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Apr 2024 1158

Liga a 3-a Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa, pas cu dreptul în turneul play-out

31 Mar 2024 866

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 864

Liga a 3-a Gloria Băneasa și Axiopolis Cernavodă, înfrângeri în ultima etapă din sezonul regular. Urmează turneul play-out

24 Mar 2024 1574

Cumpărări directe Constanța Green Prest Util SRL, servicii de tăiere și defrișare a vegetației la stadionul Trust Cernavodă (DOCUMENT)

21 Mar 2024 594

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 660

Liga a 3-a Constanța Egal pentru Gloria Băneasa, în etapa a 17-a. Axiopolis Cernavodă, înfrângere

17 Mar 2024 984

Fotbal Liga a 3-a Gloria Băneasa, învingătoare în deplasare în meciul cu Axiopolis Cernavodă

09 Mar 2024 1189

Cumpărări directe Constanța CS Axiopolis Cernavodă, achiziție de echipament sportiv în valoare de peste 125.000 lei (DOCUMENT)

09 Mar 2024 774

Camera de Conturi Constanța, audit de conformitate la CS Axiopolis Cernavodă. Ce au constatat auditorii publici externi (DOCUMENT)

07 Mar 2024 840