Bani de la bugetul local pentru SSC Farul Constanţa. Ce se va propune spre aprobare în şedinţa de Consiliu de vineri (document)

La şedinţa Consiliului local al municipiului Constanţa, care se va desfăşura vineri, 29 septembrie a.c., de la ora 13.00, în sala „Remus Opreanu“ a Consiliului Judeţean Constanţa, primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, iniţiază spre dezbatere şi aprobare proiectul privind modificarea HCL nr. 228/31.07.2017 privind alocarea unei sume din bugetul local (900.000 de lei) pentru finanţarea activităţii sportive a Asociaţiei Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanţa în anul 2017.
 
În proiectul de hotărâre se arată că s-a luat în considerare adresa nr. 260/05.09.2017, înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa sub nr. 113423/05.09.2017, prin care ASSCS Farul Constanţa informează că activitatea sportivă a clubului este structurată pe an competiţional, respectiv anul competiţional 2017/2018, şi nu pe an calendaristic, aşa cum reiese din cererea de finanţare nr. 65/28.12.2016, înregistrată la Primăria Constanţa sub nr. 174076/28.12.2016.
 
Este necesar a se modifica HCL nr. 228/31.07.2017 după cum urmează: se va înlocui „anul 2017“ cu „anul competiţional 2017/2018“.
 
În aceste condiţii, se propune modificarea art. 1 din HCL nr. 228/2017, care va avea următorul conţinut: „Se aprobă alocarea din bugetul local a sumei de 900.000 de lei, cu TVA inclus, Asociaţiei Suporter Spirit Club Sportiv Farul Constanţa, pentru toate activităţile sportive desfăşurate în anul competiţional 2017/2018, respectiv perioada 1.07.2017 - 31.12.2017“. Celelalte prevederi ale HCL nr. 228/2017 rămân neschimbate.
 
Conform pct. nr. 1.5.2 Prevederi bugetare, alin. 2 al Regulamentului privind acordarea de finanţări din bugetul municipiului Constanţa, pentru activităţi sportive organizate în baza Legii nr. 69 a educaţiei fizice şi sportului, „o structură sportivă poate contracta o singură finanţare de la bugetul local în decursul unui sezon competiţional“.
 
SSC Farul precizează că bugetul necesar pentru buna desfăşurare şi atingere a obiectivelor în anul competiţional 2017/2018 (promovarea în Liga a 2-a) este de 2.500.000 de lei, iar pentru perioada aferentă anului 2017 solicită să se aprobe repartizarea sumei de 900.000 de lei.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 541

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 632

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 818

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 905

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 823

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1447

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 672

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2079

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 831

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719