Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa joacă la Tg. Secuiesc pentru primul loc al clasamentului

 
Graţie victoriei de la Constanţa cu Agronomia Bucureşti, echipa feminină de baschet Phoenix Ştiinţa Constanţa a urcat de pe locul trei pe doi în clasamentul Ligii Naţionale, Grupa B, cu 26 de puncte, iar în etapa viitoare va juca în deplasare cu ACS KSE Tg. Secuiesc, formaţia de pe prima poziţie, cu 27 de puncte.  
 
„Sacrificiile făcute în ultimele luni şi efortul depus în sala de antrenament ne-au adus aseară (n.r. miercuri seară) o binemeritată răsplată. Am bifat cea de a opta victorie consecutivă pe teren propriu în Liga Naţională de baschet feminin şi ne pregătim să încheiem faza a doua a campionatului fără să fi cunoscut înfrângerea acasă, în Sala Sporturilor. Iar cifrele favorabile nouă ar putea continua, însă preferăm să amânăm celebrarea lor pentru că mai avem încă mult de muncă până a ajunge la nivelul de performanţă pe care ni-l dorim. Pentru noi greul abia acum începe. Duminică jucăm pentru primul loc al clasamentului la Târgu Secuiesc şi apoi dăm examenele finale din ultima fază a campionatului, în care trebuie să arătăm că avem valoarea necesară pentru a ne îndeplini obiectivele propuse“, este mesajul clubului constănţean. Meciul ACS KSE Tg. Secuiesc - Phoenix Știinţa Constanţa se joacă duminică, 8 martie, de la ora 18.00.
Derby-ul primelor două locuri, cu echipă de pe litoral implicate, se va înregistra în acest weekend şi în întrecerea masculină a Ligii Naţionale, Grupa Albastră. Astfel, BC Athletic Constanţa (locul 1, cu 23 de puncte) va întâlni sâmbătă, 7 martie, de la ora 17.00, pe teren propriu, CSM Tg. Jiu (locul 2, cu 22 de puncte).
 

Derby al primelor două locuri şi pentru BC Athletic

 
„Gladiatorii din Tomis revin după o lungă perioadă pe teren propriu. După ce s-au impus în deplasare cu CSM Miercurea Ciuc, jucătorii antrenaţi de Alexandru Olteanu, Bogdan Ivanovici şi Mihai Vladimir se pregătesc de cel mai tare meci al Grupei Albastre. Sâmbătă, 7 Martie, Ora 17.00, BC Athletic Constanţa dă piept cu CSM Târgu Jiu în meciul care poate decide primul loc din Grupa Albastră. Meci dificil pentru Gladiatorii din Tomis! Intrarea este gratuită!“, se arată pe pagina de Facebook a BC Athletic.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi:
 
Baschetbalistele de la Phoenix Știinţa Constanţa au câştigat şi meciul cu Agronomia Bucureşti

La baschet, Athletic Constanţa a triumfat pe terenul echipei CSM VSKC Miercurea Ciuc, în Liga Naţională
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheparzii Summer Camp Constanța, stagiu de pregătire dedicat tinerilor baschetbaliști

24 Jun 2020 2549

„Suntem bucuroși să anunțăm“ Ce antrenor se va afla pe banca tehnică a Phoenix Știința Constanța în sezonul viitor

15 Jun 2020 3348

BC Athletic Constanța Andrei Talpeș - „Sunt optimist. În proiectul nostru, ne ghidăm după mai multe principii sănătoase“

27 May 2020 4620

„Este mai ușor să previi decât să combați!“ Phoenix Știința Constanța, apel în lupta contra coronavirusului

03 Apr 2020 1724

Sala de joc e într-un centru de carantină! CSM Sighetu Marmației - BC Athletic Constanța, amânat din pricina coronavirusului

13 Mar 2020 3237

Phoenix Știința Constanța a pierdut meciul cu ACS KSE Tg. Secuiesc

08 Mar 2020 2333

Gladiatorii din Tomis joacă din nou pe teren propriu. Meci greu, sâmbătă, care poate decide primul loc!

07 Mar 2020 3753

Baschetbalistele de la Phoenix Știința Constanța au câștigat și meciul cu Agronomia București

04 Mar 2020 1908

Baschetbalistele de la Phoenix Știința Constanța, scor-fluviu în deplasare cu CSU Rookies Oradea

28 Feb 2020 2170

Phoenix Știința Constanța a câștigat meciul cu BC Sirius Tg. Mureș din Liga Națională

22 Feb 2020 2343

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa au urcat pe locul doi în Liga Naţională (galerie foto)

21 Feb 2020 1848

Phoenix Știința Constanța i-a administrat liderului clasamentului, ACS KSE Tg. Secuiesc, prima înfrângere! (galerie foto)

08 Feb 2020 3281

Două meciuri de handbal din Divizia A, dar şi unul de baschet, la finele săptămânii, în Sala Sporturilor din Constanţa

08 Feb 2020 2384

Phoenix Știinţa Constanţa, învinsă la Bucureşti „Deplasările încep să se transforme într-un adevărat coşmar pentru noi“

07 Feb 2020 1897

„Ne-am învățat lecția“ Phoenix Știința Constanța a învins la diferență mare CSU Rookies Oradea

01 Feb 2020 2178