Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa joacă sâmbătă la Constanţa. Vor prima victorie în Grupa Roşie

Reprezentantele Constanţei în Liga Naţională de baschet, Phoenix Ştiinţa (la fete) şi BC Athletic (la băieţi), susţin sâmbătă, 5 ianuarie, primele meciuri de campionat din noul an.
 
Aflată pe locul şase (din şapte echipe), cu 13 puncte, în Grupa Roşie a competiţiei (primul eşalon valoric), Phoenix Ştiinţa întâlneşte pe teren propriu CSM Târgovişte (locul 3, cu 18 puncte), în etapa a treia. Meciul este găzduit de Sala Sporturilor din Constanţa, de la ora 18.00. În primele două partide din Grupa Roşie, jucătoarele de pe litoral au înregistrat înfrângeri.
 

Meciul se anunţă echilibrat şi spectaculos

 
„După aproape o lună în care a evoluat numai în deplasare, Phoenix Ştiinţa Constanţa începe anul 2019 cu noi obiective ambiţioase şi un prim meci în Sala Sporturilor din Constanţa. În prima partidă de acasă din acest an, programată pentru sâmbătă, 5 ianuarie, de la ora 18.00, fetele noastre vor juca împotriva celor de la CSM Târgovişte, în cadrul etapei a treia din faza a doua a Ligii Naţionale. Ambiţia este cu atât mai mare pentru jucătoarele noastre cu cât vor să înceapă anul cu o victorie, care să aducă totodată şi primul succes în această fază a competiţiei. Şi cum meciul se anunţă unul echilibrat şi spectaculos, ne invităm suporterii la sală pentru a ne bucura împreună de baschet“, este mesajul Phoenix Ştiinţa.
 

Partida precedentă, de pomină!

 
Aflată pe locul trei (din patru formaţii) în grupa B a Ligii Naţionale, cu 14 puncte, BC Athletic va juca sâmbătă, de la ora 18.00, pe terenul lui CSM Mediaş (locul 1, cu 18 puncte). „Anul 2019 începe pentru BC Athletic cu o etapă în deplasare. În primul meci al anului nou, Gladiatorii din Tomis fac deplasarea la Mediaş. Ultimul meci recent încheiat între Athletic şi Mediaş a ridicat tribunele în picioare, atunci când Gladiatorii au câştigat în prelungiri cu 64-63, printr-un coş de 3 puncte la ultimul atac! Meci greu în weekend la Mediaş! Team is everything!“, au precizat cei de la BC Athletic.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gheparzii Summer Camp Constanța, stagiu de pregătire dedicat tinerilor baschetbaliști

24 Jun 2020 2549

„Suntem bucuroși să anunțăm“ Ce antrenor se va afla pe banca tehnică a Phoenix Știința Constanța în sezonul viitor

15 Jun 2020 3350

BC Athletic Constanța Andrei Talpeș - „Sunt optimist. În proiectul nostru, ne ghidăm după mai multe principii sănătoase“

27 May 2020 4620

„Este mai ușor să previi decât să combați!“ Phoenix Știința Constanța, apel în lupta contra coronavirusului

03 Apr 2020 1725

Sala de joc e într-un centru de carantină! CSM Sighetu Marmației - BC Athletic Constanța, amânat din pricina coronavirusului

13 Mar 2020 3239

Phoenix Știința Constanța a pierdut meciul cu ACS KSE Tg. Secuiesc

08 Mar 2020 2333

Gladiatorii din Tomis joacă din nou pe teren propriu. Meci greu, sâmbătă, care poate decide primul loc!

07 Mar 2020 3753

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa joacă la Tg. Secuiesc pentru primul loc al clasamentului

06 Mar 2020 2397

Baschetbalistele de la Phoenix Știința Constanța au câștigat și meciul cu Agronomia București

04 Mar 2020 1909

Baschet Phoenix Știința susține astăzi la Constanța meciul cu Agronomia București

04 Mar 2020 1713

Baschetbalistele de la Phoenix Știința Constanța, scor-fluviu în deplasare cu CSU Rookies Oradea

28 Feb 2020 2171

Phoenix Știința Constanța a câștigat meciul cu BC Sirius Tg. Mureș din Liga Națională

22 Feb 2020 2343

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa au urcat pe locul doi în Liga Naţională (galerie foto)

21 Feb 2020 1849

Phoenix Știința Constanța i-a administrat liderului clasamentului, ACS KSE Tg. Secuiesc, prima înfrângere! (galerie foto)

08 Feb 2020 3281

Două meciuri de handbal din Divizia A, dar şi unul de baschet, la finele săptămânii, în Sala Sporturilor din Constanţa

08 Feb 2020 2384