Baudouin Kanda crede că FC Farul poate recupera distanța care o desparte de locul de baraj


Aflată sub comanda unui staff tehnic condus de Ianis Zicu (36 de ani), FC Farul Constanţa a încheiat meciurile din 2019 din ediţia 2019/2020 a Ligii a 2-a pe locul nouă în clasament, cu 29 de puncte şi +2 la „adevăr“, înregistrând în cele 20 de partide disputate opt victorii, cinci egaluri şi şapte eşecuri, golaveraj 24-18. „Marinarii“ sunt la şase puncte de locul trei, care asigură prezenţa la barajul de promovare în Liga 1.


Sâmbătă, „marinarii“ au disputat primul amical al anului, învingând cu 4-0 echipa Under-19 a clubului. „Un meci de verificare, mai mult de alergătură. Am întâlnit nişte juniori bine pregătiţi, iar noi ne-am făcut antrenamentul. Distanţa faţă de locul de baraj oricând se poate recupera. Am făcut un tur foarte bun, am câştigat aproape tot acasă. Trebuie să avem grijă mai mare la meciurile din deplasare şi cu siguranţă vom termina sus în clasament. Fiecare meci va fi important. Clasamentul e strâns. Orice meci va conta“, a declarat unul dintre marcatorii partidei, Baudouin Kanda.


Echipa de pe litoral a înregistrat performanţa ca în meciurile jucate acasă în 2019 în sezonul 2019/2020 al Ligii a 2-a să nu piardă! Mai mult, cele nouă partide disputate pe litoral le-a încheiat cu un bilanţ excelent, opt victorii şi un egal, golaveraj 18-3. În deplasare însă, bilanţul este mai modest, „marinarii“ nereuşind să câştige vreun meci şi cucerind patru puncte, în urma a patru egaluri. În primul meci din 2020, FC Farul va întâlni pe teren propriu, în etapa a 22-a, Concordia Chiajna (locul 16, cu 21 de puncte).


Sursa foto: Facebook (Federația Română de Bowling)


Citeşte şi:

FC Farul Constanţa, victorie la scor în primul amical al anului (galerie foto)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Final de colaborare FC Farul Constanța se desparte de zece jucători

22 Jun 2020 3250

FC Farul. Ianis Zicu, intransigent „Nu pot permite nimănui din acest colectiv să pună în pericol liniştea şi confortul echipei“

10 Sep 2019 2996

Jucător de la FC Farul Constanța, amendat și exclus din lot pentru trei meciuri

09 Sep 2019 2946

UPDATE. Imagini de la eveniment FC Farul a învins la Constanța Dunărea Călărași. "Marinarii", patru puncte în primele două etape (galerie foto)

10 Aug 2019 3745

Farul Constanţa l-a achiziţionat şi pe Alexandru Bodea (galerie foto)

22 Jul 2019 4247

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4441

Un fotbalist care a promovat în Liga 1 cu Academica Clinceni, transferat de Farul Constanţa (galerie foto)

16 Jul 2019 3916

Tânărul Robert Claudiu Băciuț, de la FCSB la Farul Constanța (galerie foto)

15 Jul 2019 3201

Un nou transfer la Farul Constanţa. A semnat şi Alexandru Stoica (galerie foto)

07 Jul 2019 3950

Farul Constanța l-a achiziționat pe Baudouin Kanda (galerie foto)

06 Jul 2019 3795