BC Athletic, eliminată din Cupa României Alexandru Olteanu - „Suntem la început de drum. În retur, am jucat decent doar în primul sfert“ (galerie foto)

Echipa masculină de baschet Athletic Constanţa s-a oprit în turul întâi al Cupei României, în urma unei duble înfrângeri cu CSO Voluntari, 74-98 în deplasare şi 42-82 pe litoral. „În retur, practic, am jucat decent doar în primul sfert, cât am putut şi fizic. Suntem la început de drum şi din punct de vedere fizic încă nu ne aflăm unde ar trebui. La fel şi în ce priveşte coeziunea. Încercăm să rezolvăm aceste probleme. Pe alocuri, am arătat puţin mai bine în apărare faţă de meciul de la Voluntari. În schimb, ofensiv, am arătat destul de rău. Jocul nostru colectiv a fost destul de slab astăzi (n.r. miercuri), ceea ce mă nemulţumeşte. Practic, am făcut şapte antrenamente cu toţii, după care au apărut unele accidentări. Nu ne-am antrenat foarte mult împreună şi abia de acum începem să construim“, a declarat Alexandru Olteanu, antrenorul principal al BC Athletic.
 

„Ne-am propus în primul rând să jucăm un baschet frumos“   

 
Tehnicianul constănţean a apreciat că, în momentul de faţă, CSO Voluntari se află în prim plan în campionat. „În acest sezon, ne-am propus în primul rând să jucăm un baschet frumos. Avem mulţi tineri în lot. În returul cu Voluntari, am avut pe foaia oficială şase jucători sub 23 de ani care joacă, ceea ce mă bucură foarte tare. Ei trebuie să evolueze. Vrem să arătăm bine şi să câştigăm câteva meciuri acasă şi în deplasare, şi în funcţie de adversarii pe care-i vom întâlni. Momentan, Voluntari cred că e un pic peste toată lumea. Alături de Mediaş arată cel mai bine ca lot şi transferuri. În imediata lor apropiere e Galaţi, iar apoi restul echipelor ne batem cu şanse egale la celelalte locuri“, a menţionat Alexandru Olteanu.
 

Proiectul continuă

 
Andrei Talpeş, managerul BC Athletic, a precizat că la formaţia de pe litoral proiectul „Baschet made in Constanţa“ continuă. „În acest moment, Voluntari e cea mai mai bogată şi cea mai bună echipă din seria noastră. Consider că ar putea să joace în primele opt echipe ale României, fără discuţie. Nu ştiu dacă ne-a dominat neapărat fizic, în schimb în această seară experienţa şi-a spus cuvântul.
 
Avem mulţi tineri, proiectul «Baschet made in Constanţa» continuă. Suntem cea mai tânără echipă din Liga Naţională. Nu cred că acesta e neapărat un dezavantaj. Despre asta este vorba: de a creşte tineri jucători de baschet din Constanţa şi de a le oferi o şansă să practice un baschet frumos, de calitate. În perioada următoare, nu vom mai efectua niciun transfer, ne vom gândi la aceasta după ce vom face o analiză, în iarnă. În momentul de faţă, acesta este lotul. Suntem în creştere, echipa s-a reunit de curând, trebuie să se formeze relaţiile de joc. Am schimbat şase - şapte jucători din lotul de anul trecut. Vom creşte de la meci la meci şi se va vedea pe teren. În acest sezon, ne propunem menţinerea în Liga Naţională“, a arătat Andrei Talpeş.
 
Sursa foto: Facebook (BC Athletic)
 
Citeşte şi:
 
Înfrângeri, la baschet, pentru BC Athletic Constanţa și Phoenix Știinţa (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Dan

11 Oct, 2019 11:15

Ha,ha,ha... - altii cu placa "sa crestem jucatori"! - dom'le, p-astia nu ii ia nimeni la bani marunti, ca toaca fondurile publice de-aiurea si nu au nici cea mai mica performanta ? Sau se considera un rezultat mare sa pierzi meciurile sub 20-25 de puncte diferenta ? A, si apropo, cam pana cand va mai dura acest mare "proiect" ? Ca sa stim si noi cat vom mai arunca banii nostri pe apa sambetei ?

Articole asemanatoare

Baschet Încă o victorie cu FCC UAV Arad, iar CSM Constanța ia o opțiune serioasă în lupta pentru titlul de campioană (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 442

Baschet CSM Constanța și FCC UAV Arad susțin al doilea meci al finalei Ligii Naționale

17 Apr 2024 467

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 684

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 465

CSM Constanța luptă iar pentru titlu! Andrei Talpeș - „Prin forța grupului și prin «Team is everything», am ajuns în marea finală“

12 Apr 2024 777

O nouă performanță! Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au calificat în finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO)

09 Apr 2024 690

Baschet CSM Constanța a condus la pauză, dar a pierdut al doilea meci cu CSM Târgoviște din semifinală (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 781

Calendar săptămânal CSM Constanța Cu un nou staff tehnic, rugbyștii debutează în Divizia Națională de Seniori 2024

05 Apr 2024 615

CSM Constanța. Vineri, 5 aprilie 2024 Baschetbalistele susțin al doilea meci din semifinale

05 Apr 2024 541

Baschetbalistele de la CSM Constanța, prima victorie în semifinala play-off cu CSM Târgoviște. Final dramatic! (GALERIE FOTO + VIDEO)

29 Mar 2024 856

Calendar săptămânal CSM Constanța Baschetbalistele joacă primul meci din semifinalele Ligii Naționale

27 Mar 2024 562

Baschet Fetele de la CSM Constanța au avansat în semifinale, după două succese cu CSM Tg. Mureș

20 Mar 2024 717

CSM Constanța. 20 martie 2024 Baschetbalistele vizează victoria care să încheie seria cu CSM Tg. Mureș din sferturi

20 Mar 2024 546

CSM Constanța Baschetbalistele au început cu dreptul lupta pentru titlu. Victorie la peste 40 de puncte diferență! (GALERIE FOTO)

16 Mar 2024 807

CSM Constanța baschet Britney Jones, MVP în finala Cupei României, primul meci în fața propriilor fani. „Sunt entuziasmată!“

15 Mar 2024 743