​„Bine ai venit!” SSC Farul Constanţa a anunţat transferul lui Marius Vladimir Cocârlă

Echipa de fotbal SSC Farul Constanţa, clasată pe locul doi în seria secundă a Ligii a 3-a, a anunţat un nou transfer, cel al mijlocaşului de bandă Marius Vladimir Cocârlă (21 de ani).

Acesta a fost împrumutat timp de şase luni de la Concordia Chiajna, ulterior existând posibilitatea prelungirii contractului.

Înainte de a veni la SSC Farul, fotbalistul a evoluat la echipe precum CS Otopeni, Gloria Buzău, Concordia Chiajna B, Academia Clinceni şi Pandurii Tg. Jiu.

Bine ai venit, Marius Vladimir Cocârlă!, este mesajul de pe pagina de Facebook a SSC Farul.


În 2009, Marius Cocârlă (junior la Steauape atunci) şi Sebastian Steriu (de la Petrolul Ploieşti) au fost cei doi mici fotbalişti români care au reprezentat România la faza finală a „Milan Junior Camp“. La evenimentul din Italia, de la baza Vismara Sporting Center, au participat 400 de copii din 37 de ţări, iar cei doi români au jucat în echipa Europei de Sud-Est, care a câştigat turneul „Intesa Sanpaolo“, dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani. Marius Cocârlă a fost desemnat cel mai tehnic jucător, meciurile fiind supervizate de legendele Franco Baresi şi Daniele Massaro, dar şi de antrenori de la academia lui AC Milan. Cocârlă a avut apoi privilegiul de a intra pe stadionul „San Siro“, alături de căpitanul lui AC Milan, Massimo Ambrosini, înaintea partidei cu Bari!

În această iarnă, SSC Farul a mai achiziţionat trei jucători, mijlocaşii Marius Tudorică şi Alin Cârstocea şi stoperul Kwadwo Twumasi.    

Sursa foto: Facebook (SSC Farul)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 302

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 548

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 421

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 324

Superliga 2023/2024 FCSB poate obține titlul de campioană a României încă din acest weekend

19 Apr 2024 475

Anglia Fost fotbalist de la Farul Constanța joacă la Draco FC 2022, prima formație românească din orasul Chelmsford. Duminică, meci mare! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 2158

Farul Constanța Gheorghe Hagi, la conferința de presă - „M-ai prins în ofsaid!“ (VIDEO)

18 Apr 2024 1135

UPDATE. Superliga 2023/2024. Farul Constanța - CFR Cluj Hagi - „Întâlnim un adversar foarte puternic, dar unicul nostru obiectiv e victoria“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 Apr 2024 1676

Box George Edmond Maradin, pe locul cinci la Campionatul European. „Mândru să reprezint România și orașul Constanța!“ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 924

Doi fotbaliști de la Farul Constanța, în echipa etapei a patra din play-off / play-out. „Este surpriza plăcută“

16 Apr 2024 649

Farul Constanța și-a mărit flota de autocare moderne. Campioana României se alătură cluburilor de fotbal importante (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1117

Trei echipe de juniori de la Farul Constanța, calificate în semifinalele campionatelor

15 Apr 2024 582

Farul Constanța Fotbalistele, eșec surprinzător acasă cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Oaspetele conduceau cu 3-0 în minutul 21! (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 777

Farul Constanța Hagi - „Victorie mare la Craiova, care ne crește încrederea. Sperăm să învingem și CFR Cluj“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 Apr 2024 716

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 848