Bogdan Matei, ministrul Tineretului şi Sportului, vizită la Constanţa. Ce a avut pe agendă şi cu cine s-a întâlnit (galerie foto)

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, s-a aflat într-o vizită în judeţul Constanţa, unde a avut discuţii cu reprezentanţi ai sportului local şi cu oficialităţi constănţene, dar a şi vizitat baze ale MTS de pe litoral.
 
Potrivit unui comunicat al ministerului, Bogdan Matei s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Țuţuianu, cu care a discutat despre modurile în care s-ar putea dezvolta şi susţine mai mult sportul constănţean. A fost abordată şi tema descentralizării, iar, la final, ministrul Tineretului şi Sportului i-a oferit preşedintelui CJC o plachetă şi o diplomă de excelenţă. Aceleaşi distincţii i-au fost oferite şi fostului internaţional Ciprian Marica. Actualmente finanţator al echipei de fotbal din Liga a 2-a SSC Farul Constanţa, Marica i-a prezentat lui Bogdan Matei planurile sale de revigorare a formaţiei din Constanţa.
 
Bogdan Matei a mai avut întâlniri cu Mariana Solomon, directorul DJST Constanţa, şi cu Sorin Başturea, directorul CS Farul Constanţa. De asemenea, ministrul a vizitat Sala Sporturilor, complexul sportiv Tomis (cu sălile de gimnastică şi de jocuri), dar şi alte baze sportive din Constanţa. Şeful MTS s-a deplasat apoi şi la tabăra de la 2 Mai, lângă Mangalia, dar şi la cele două tabere pe care MTS le deţine la Eforie Sud, Luminiţa şi New Paradise.
 
„A fost o vizită condensată, cu multe obiective de văzut, mă bucur că am reuşit să ajung la majoritatea bazelor pe care le avem pe litoral. Ca peste tot, unele arată bine şi sunt funcţionale, altele au nevoie de investiţii considerabile şi tocmai de aceea sunt incluse în procesul de descentralizare, pentru a putea fi distribuite către UAT-urile care au resursele financiare necesare. Am stat de vorbă şi cu oamenii noştri de aici din teritoriu şi am dorit să ştiu de la ei amănunte despre priorităţile lor din activitatea de zi de zi, dar şi nevoile cu care se confruntă. Una peste alta, a fost o vizită utilă şi sper să continuăm acest tur prin cât mai multe zone ale ţării”, a spus ministrul Bogdan Matei, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Facebook (Ministerul Tineretului și Sportului)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Scârbavnicul Ștromeleag

15 Jan, 2019 08:48

Bla, bla, bla, bla, cam asta e tot ce s-a intâmplat în urma vizitei ministrului

Articole asemanatoare

Exclusiv! Șeful procurorilor din Mangalia, primele declarații după cererea de strămutare a dosarului privind tragedia de la 2 Mai

21 Mar 2024 1457

Procesul 2 Mai Sebastian Olariu ar fi împlinit mâine, 22 de ani. Ce mesaj a transmis prietenul său (VIDEO)

14 Mar 2024 1229

UPDATE 3. CSM Constanța Micii voleibaliști au participat și la turneul 2 al Campionatului Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Nov 2023 1294

MAI Ședință de lucru la IPJ Constanța, cu prilejul schimbării conducerii instituției. Ce au declarat oficialii

10 Nov 2023 854

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2023

26 Sep 2023 1720

„Cocaina de la Marea Neagră“ Tribunalul Tulcea, termen nou într-unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (VIDEO)

30 Aug 2023 1125

Kaiac-canoe Constanța Juniorii și cadeții, pe podium la Campionatul Național de viteză (GALERIE FOTO)

11 Aug 2023 1042

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 iulie 2023

19 Jul 2023 1583

Un fost ales local constănțean și-a upgradat obiectul de activitate al business-ului derulat în Capitală

19 Jul 2023 1010

Firme Constanța Acţionarii Argus SA, întruniți în Adunarea Generală Ordinară. Iată ce s-a aprobat!

17 Jun 2023 1628

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 mai 2023

09 May 2023 1481

Ciclism Sportivii de la CS Medgidia, pe podium la Cupa Mării Negre (GALERIE FOTO)

02 Apr 2023 1377

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 martie 2023

15 Mar 2023 1345

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 februarie 2023

20 Feb 2023 1725

Flexigrid Energy SRL, firmă specializată în producţia de energie electrică, a rămas fără doi asociați

20 Oct 2022 2384