Bogdan Severin, patru titluri de campion la Trofeul Tineretului. S-au întrecut sportivi paralimpici constănţeni (galerie foto)

Asociaţia Judeţeană Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap a organizat, la Constanţa, „Trofeul Tineretului“, întrecerea cuprinzând o serie de competiţii sportive la care au participat persoanele cu dizabilităţi din judeţ, având ca slogan „Totul pentru sport, totul pentru tineri“.
 
De altfel, acesta a fost şi mesajul de pe tricourile primite de fiecare dintre cei peste 25 de participanţi la aceste evenimente sportive. În debutul trofeului, chiar de Ziua Internaţională a Tineretului, membrii AJCSPH s-au întrecut la Centrul de zi „Arka“ la tenis de masă, atât la simplu, cât şi la dublu. La simplu, George Banciu, jucător în scaun rulant, şi-a adjudecat cel de-al treilea titlu consecutiv, demonstrând încă o dată că este cel mai bun sportiv paralimpic la această disciplină. George Banciu a trecut în finală de Bogdan Severin, în timp ce finala mică a fost câştigată de Radu Palabuiuc, învingător în faţa Anişoarei Dascălu.
 

Al doilea titlu la rând

 
După meciuri spectaculoase, cu dese răsturnări de scor, ierarhia turneului de dublu la tenis de masă a avut următoarea configuraţie: locul 1 - Radu Palabuiuc / Bogdan Severin, echipă care a bifat al doilea titlu consecutiv; locul 2 – George Banciu / Ion Gembăşanu (jucători în scaun rulant); locul 3 - Anişoara Dascălu / Nicuşor Toader; locul 4 - Aurica Trofin / Luminiţa Smău (jucătoare în scaun rulant).
 

„Toţi concurenţii merită felicitări“

 
A doua zi, Trofeul Tineretului a continuat la Complexul Muzeal de Ştiinte ale Naturii Constanţa, cu turneele de darts şi tir cu arcul, în incinta Intelect Parc, spaţiu amenajat de voluntarii de la Asociaţia Împreună pentru Viitor Constanţa. Laureaţii acestor competiţii au fost: la darts - locul 1 - Nicuşor Toader; locul 2 - Ion Gembăşanu; locul 3 - Ionuţ Mamait; locul 4 - Mihai Zgură; la tir cu arcul - locul 1 - Bogdan Severin; locul 2 - Nicuşor Toader; locul 3 - Ion Gembăşanu; locul 4 - Radu Palabuiuc. „Felicitări merită însă toţi concurenţii, care au răspuns în număr mare la aceste competiţii foarte populare în rândul sportivilor paralimpici, deoarece în concurs pot intra atât concurenţii deplasabili, cât şi cei semideplasabili sau nedeplasabili“, a declarat Ion Gembăşanu, preşedintele Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap.
 

Patru ore de întreceri pe plajă

 
În a treia zi, întrecerile s-au mutat pe Plaja Blanco din Mamaia, acolo unde s-au disputat jocurile sportive pe plajă adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi şi utilizatori de fotoliu rulant. La capătul a patru ore de confruntări sportive intense, un adevarat maraton al jocurilor sportive pe plajă, laureaţii, pe fiecare disciplină, au fost: la petanque - locul 1 - Anişoara Dascălu; locul 2 - Bogdan Severin; locul 3 - Nicuşor Toader; locul 4 - Ion Gembăşanu; la atletism - locul 1 - Nicuşor Toader; locul 2 - George Lambru; locul 3 - Anişoara Dascălu; locul 4 - Ionuţ Herda; la volei - locul 1 - „Tomitanii (Ion Gembăşanu - antrenor, Bogdan Severin - căpitan, Aurica Trofin, Mihai Zgură, Ionuţ Herda); locul 2 - „Marinarii“ (Erchin Liviu Ali - antrenor, Nicuşor Toader - căpitan, Anioara Dascălu, Ionuţ Mamait, George Lambru); la tenis de plajă - Liga 1 - locul 1 - Bogdan Severin, locul 2 - Niculor Toader, locul 3 - Anişoara Dascălu; Liga 2 - locul 1 - Ionuţ Herda, locul 2 - George Lambru, locul 3 - Ionuţ Mamait.
Concurs şi pentru tineri instituţionalizaţi din Cumpăna

Printre spectatori s-au numărat şi invitaţii AJCSPH din Galaţi, persoane cu diferite dizabilităţi, care au profitat de prezenţa pe litoral pentru a-i încuraja pe sportivii paralimpici constănţeni. De asemenea, la invitaţia lui Ion Gembăşanu, zece tineri instituţionalizaţi din Cumpăna s-au bucurat de plajă şi de soare, jucând volei şi întrecându-se la turneul de tir cu arcul, organizat special pentru aceştia. În final, cei mai merituoşi dintre ei au primit tricouri şi premii din partea Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap, iar fiecăruia i s-a înmânat câte o diploma de participare.
 

„Se vede că au făcut progrese“

 
„Felicitări tuturor participanţilor, iar în cap de listă l-aş pune de data aceasta pe mereu tânărul Bogdan Severin, care a reuşit să ridice deasupra capului nu mai puţin de patru trofee de campion: tenis de masă dublu, tir cu arcul, tenis de plajă şi volei. Însa şi ceilalţi membri merită toate aprecierile noastre, se vede că au făcut progrese la fiecare disciplină în parte. De-abia aşteptăm să participăm la întrecerile paralimpice naţionale, unde sunt convins că vor face o figură frumoasă, la fel ca până acum. Aşa cum am celebrat Ziua Mondială a Tineretului, cu motto-ul «Totul pentru sport, totul pentru tineri», AJCSPH face toate eforturile să organizeze evenimente sportive menite să conduca la integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate şi la conştientizarea faptului că practicarea sportului are un rol benefic atât în menţinerea sănătăţii fizice şi psihice a fiecăruia dintre noi, cât şi în dezvoltarea personală şi în comunicarea dintre oameni“, a mai spus Ion Gembăşanu.
 
Sursa foto: Facebook (Asociaţia Judeţeană Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Academia Hagi Turneul „Campionii Creează Campioni“. Rezultate ziua a doua (GALERIE FOTO)

10 Jun 2023 1983

Academia Hagi A debutat ediția a treia a turneului „Campionii Creează Campioni“. Primele rezultate (GALERIE FOTO + VIDEO)

09 Jun 2023 2014

„Cupa Moș Crăciun 2022“, dominată de echipele Academiei Hagi, care au pus monopol pe finalele mari (GALERIE FOTO)

19 Dec 2022 1720

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 aprilie 2021

26 Apr 2021 1713

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 17 septembrie 2020

18 Sep 2020 1757

Al cincilea week-end artistic, în aer liber, oferit de Teatrul „Oleg Danovski”

11 Jul 2020 4226

Academia Hagi 2012 a câștigat Trofeul „Moș Crăciun“, de la Drobeta Turnu Severin. Echipa 2011, pe locul secund

08 Dec 2019 2341

Invitaţie pentru „O noapte la Veneţia“

18 Apr 2019 2221

„Turandot“, la Festivalul „Giacomo Puccini“

10 May 2018 1981

Noul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune validat de Parlament. Care este componența acestuia

27 Sep 2017 1981

Adrian Staicu, de două ori pe podium la întrecerea sportivă organizată de AJCSPH Constanţa

01 Dec 2016 2360

Cupa Sport pentru Sănătate Persoanele cu dizabilităţi din Constanţa s-au întrecut la tenis de masă

16 Nov 2016 2224

„O sole mio”, pe scena lirică de la Constanţa

18 Feb 2016 2555

Medaliaţii „Cupei Toamnei“ la jocuri de club (galerie foto)

21 Oct 2015 2142

Luna iunie aduce pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa o premieră

14 Jun 2015 1993