Cadou pentru Ianis Zicu FC Farul Constanța, meci în Liga a 2-a contra Concordiei Chiajna

  • Antrenorul principal al FC Farul, Ianis Zicu, a împlinit vineri 37 de ani.
  • Un rezultat pozitiv contra Concordiei ar fi cel mai frumos cadou al echipei pentru ziua de naștere a tehnicianului. 
  • Cele două adversare de sâmbătă sunt vecine de clasament în campionat.
 

Coborâtă pe locul 11 în clasamentul Ligii a 2-a, după înfrângerea de pe teren propriu cu Turris-Oltul Turnu Măgurele (0-2), din etapa a opta, FC Farul Constanța speră să obțină un rezultat bun în meciul de sâmbătă, 24 octombrie, din runda a noua, astfel încât să poată urca în ierarhie.

”Marinarii” întâlnesc în deplasare, de la ora 11.30, Concordia Chiajna, cele două formații fiind vecine de clasament. Farul se află pe 11, cu zece puncte, având în șapte partide trei victorii, un egal și trei înfrângeri, golaveraj 9-9. De cealaltă parte, Concordia, echipă care, runda trecută, a remizat, 1-1, pe terenul Universității Cluj, ocupă poziția a 12-a, cu nouă puncte, în urma două victorii, trei egaluri și trei înfrângeri în opt partide, golaveraj 14-12. Atât Farul, cât și Concordia au disputat miercuri partide de Cupa României, în turul patru, și ambele au câștigat: ”marinarii” (la penalty-uri) pe terenul lui Axiopolis Cernavodă (Liga a 3-a), Chiajna acasă (1-0) cu CS Mioveni (Liga a 2-a).
 

Urmează restanța cu Pandurii Lignitul Tg. Jiu

“În ce privește lupta pentru play-off, lucrurile nu sunt clare, dar, dacă nu faci puncte, rămâi jos. Noi avem această oscilație care mă pune pe gânduri. Din păcate, avem și jucători foarte puțini. Astăzi (n.r. sâmbăta trecut[), Ursu și Greu, chiar dacă au fost pe foaie, aveau probleme medicale și nu puteam să-i folosesc. Soluții nu am foarte multe, urmează și un meci de Cupă, avem și intermediara cu Pandurii, după meciul de la Chiajna. Să vedem câți jucători apți o să am și cum putem să ne organizăm ca să obținem maximum”, menționa Ianis Zicu, antrenorul principal al FC Farul.

Confruntarea de campionat, tot din deplasare, cu Pandurii Lignitul Tg. Jiu, restanță din runda a șaptea, este programată miercuri, 28 octombrie,  de la ora 15.00.

Vineri, 23 octombrie, Ianis Zicu a împlinit 37 de ani, astfel că un rezultat pozitiv contra Concordiei ar fi cel mai frumos cadou al echipei pentru ziua de naștere a tehnicianului.   
 

”Va fi un meci interesant”

Pentru meciul contra Concordiei, ”marinarii” se confruntă cu ceva probleme de lot, însă Ianis Zicu a menționat că partida trebuie câștigată indiferent cine va face parte din lot.

”Un meci foarte important pentru noi, dar și pentru Chiajna. Ei sunt într-o situație mai critică decât a noastră, pentru că au jucat 8 meciuri până acum, au un meci în plus, dar mai puține puncte decât noi. Și ei, ca și noi, își doresc să obțină victoria. Va fi un meci interesant pentru că un rezultat de egalitate nu avantajează pe nimeni și sunt convins că ambele echipe vor face tot ce ține de ele ca să câștige această partidă. Din păcate, avem jucători suspendați și doi jucători accidentați. Nu suntem foarte mulți, dar atât timp cât putem să aliniem 11 jucători și să mai avem câteva rezerve, cred că lucrul acesta este mai puțin important, pentru că trebuie să câștigăm această partidă indiferent de cine va intra pe teren. Trebuie să obținem această victorie pentru a rămâne în față. Avem și restanța de miercuri cu Pandurii, dar până atunci trebuie să dăm maximum mâine, pentru că va fi o partidă unde intensitatea va atinge cote foarte înalte”, a menționat antrenorul Farului.


”Avem încredere maximă în ei”

”Avem nevoie mare de aceste puncte, pentru că obiectivul nostru este calificarea în play-off. Nu contează cu cine jucăm, cât de obosiți suntem sau că jucăm din trei în trei zile, în capul nostru trebuie să fie doar să intrăm pe teren, să dăm tot ce avem mai bun și să luăm cele trei puncte. Vor lipsi o parte dintre jucători, dar și ceilalți care vor intra se antrenează cu noi, își fac treaba la fel de bine și avem încredere maximă în ei”, a menționat și fundașul stânga Dan Panait.

Acesta a jucat în cariera sa și la Chiajna. ”De când am plecat eu și până în acest moment, au mai rămas doar 2-3 jucători din lot. Au făcut multe achiziții, așa că nu pot spune că-i cunosc foarte bine”, a punctat Panait.
 

Programul etapei

Celelalte meciuri din etapa a noua se dispută după programul: sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 11.00 - Aerostar Bacău - Fotbal Comuna Recea, ASU Poli Timișoara - CSM Slatina, Unirea Slobozia - Dunărea Călărași, Metaloglobus București - Csikszereda Miercurea Ciuc, Pandurii Lignitul Tg. Jiu - Ripensia Timișoara, Turris-Oltul Turnu Măgurele - CSM Reșița; duminică, 25 octombrie, ora 15.00 - Petrolul Ploiești - U Craiova 1948; luni, 26 octombrie, ora 18.00 - CS Mioveni - U Cluj.
 

FC U Craiova 1948, lider

Clasamentul arată astfel: 1. FC U Craiova 1948 - 17p (7 meciuri), 2. Metaloglobus - 16p (8m), 3. U Cluj - 14p (8m), 4. ASU Poli Timișoara - 14p (7m), 5. Petrolul - 13p (7m), 6. Rapid - 13p (7m), 7. Unirea Slobozia - 13p (8m), 8. Turris-Oltul - 12p (8m), 9. Dunărea Călărași - 12p (6m), 10. CS Mioveni - 10p (7m), 11. Farul - 10p (7m),  12. Concordia - 9p (8m), 13. Gloria Buzău - 9p (7m),  14. CSM Reșița - 8p (7m), 15. Csikszereda - 7p (6m), 16. Viitorul Pandurii Tg. Jiu - 7p (6m), 17. CSM Slatina - 6p (6m), 18. Ripensia Timișoara - 6p (7m), 19. Comuna Recea - 4p (7m), 20. Aerostar Bacău - 3p (7m), 21. Pandurii Lignitul Tg. Jiu - 3p (7m).
 
 

Citește și:
 
Astăzi, Ianis Zicu, antrenorul principal al FC Farul Constanța, își serbează ziua de naștere

 
FC Farul Constanța avansează în Cupa României, după ce a eliminat la penalty-uri Axiopolis Cernavodă
 
FC Farul Constanța, pe locul 11 Ianis Zicu - ”Noi avem această oscilație care mă pune pe gânduri”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 471

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 542

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 805

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 891

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 819

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1442

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 612

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 898

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 670

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2078

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 829

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719