Campioana europeană Eliza Samara participă, în Canada, la Cupa Mondială

Jucătoarea constănţeană de tenis de masă Eliza Samara, multiplă campioană europeană, a plecat ieri în Canada, unde se va desfăşura, la Markham, în perioada 27 - 29 octombrie, Cupa Mondială. Eliza a beneficiat de un wild-card şi este însoţită la competiţie de antrenorul Viorel Filimon.
 
În 2012, pe când avea 23 de ani şi ocupa locul 38 în lume, constănţeanca a disputat finala competiţiei, găzduită atunci de China. Samara a întâlnit-o în ultimul act pe chinezoaica Shiwen Liu (numărul 17 ITTF şi principala favorită a competiţiei), în faţa căreia a cedat cu 0-4, dar a stabilit performanţa de a deveni prima sportivă non-asiatică ce dispută finala Cupei Mondiale.
 
Site-ul oficial al competiţiei din Canada i-a dedicat Elizei un articol, în care campioana este citată şi cu o declaraţie: „Sunt foarte bucuroasă că am primit wild-card. Sper să fiu în cea mai bună formă şi să-mi depăşesc cel mai bun rezultat de la Cupa Mondială“. În material se aminteşte că, în acest sezon, Eliza s-a accidentat serios la genunchi, ceea ce a necesitat operaţie şi perioadă de refacere, însă aceasta nu a împiedicat-o să participe la Campionatul European, unde a avut o contribuţie importantă în obţinerea de către România a medaliei pe aur pe echipe.
 
Aflată actualmente pe poziţia a 26-a în lume, Eliza va evolua la Cupa Mondială alături de Shiwen Liu (China), Dina Meshref (Egipt), Yuling Zhu (China), Lily Zhang (SUA), Paulina Vega (Chile), Jian Fang Lay (Australia), Jie Li (Olanda), Kasumi Ishikawa (Japonia), Miu Hirano (Japonia), Matilda Ekholm (Suedia), Sabine Winter (Germania), Jia Liu (Austria), Georgina Pota (Ungaria), Szu-Yu Chen (Taipei), Hyowon Suh (Coreea), Hoi Kem Doo (Hong-Kong), I-Ching Cheng (Taipei), Ho Ching Lee (Hong-Kong) şi Mo Zhang (Canada).
 
Sursa foto: Facebook (Eliza Samara) 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Sportiva Eliza Samara, în doliu. A murit tatăl ei. „De azi, ești îngerul meu păzitor, tati!“

12 Feb 2024 2748

Tenis de masă Eliza Samara, din Constanța, sfert de finală la Europa Top 16 (GALERIE FOTO)

21 Jan 2024 1013

Tenis de masă Sportive din Constanța, în turnee externe. Eliza Samara, victorii în Qatar

11 Jan 2024 891

România, vicecampioană europeană la tenis de masă. „Ne-au oferit noi momente de mândrie“

17 Sep 2023 1298

Tenis de masă Finalistă! România va lupta din nou pentru aur la Campionatul European

16 Sep 2023 1214

Tenis de masă Echipa feminină a României, aur la Jocurile Europene. „Fetele au scris istorie!“

01 Jul 2023 1604

Tenis de masă Sportivi de pe litoral, pe podium la Campionatul Național de seniori (GALERIE FOTO)

26 Mar 2023 1578

Eliza Samara a rămas cu o victorie uriașă la Singapore, contra campioanei olimpice, și cu un alt meci memorabil, cu Margaryta Pesotska

16 Mar 2023 1700

Tenis de masă Constănțencele Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu, medaliate la concursul de la Doha (GALERIE FOTO)

01 Feb 2023 1539

Tenis de masa Elena Zaharia - „Cred că pot să fiu noua Eliza Samara. Ea este un model pentru mine“

21 Jan 2023 1899

Tenis de masă Gala premiilor FRTM. Constanța, reprezentată în Top 10 intern pe 2022 (GALERIE FOTO)

27 Dec 2022 1820

Postură onorantă pentru Eliza Samara în tenisul de masă mondial „Este un pas foarte important pentru cariera mea“

22 Nov 2022 1415

UPDATE. Tenis de masă Constănțeni în loturile României care susțin meciuri în calificările pentru Euro

12 Oct 2022 1282

UPDATE. Tenis de masă Selecționerul Viorel Filimon, sărbătorit în China, la împlinirea a 70 de ani

05 Oct 2022 2260

Tenis de masă Constănțeanca Eliza Samara, vicecampioană europeană (GALERIE FOTO)

19 Aug 2022 2106