Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium după cinci etape. Urmează runda de la Rânca

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, se numără printre remarcaţii Campionatului Naţional de Viteză în Coastă şi în ediţia 2018 a întrecerii, din care s-au scurs cinci etape.
 
Sportivul de 39 de ani conduce un bolid Renault Clio RS V6 Trophy (unicat în România) şi concurează la grupa H, clasa 3, unde se află pe locul doi în clasamentul intermediar, dar şi pe echipe. Anul acesta, Emil Ghinea a reuşit să pună bazele unei echipe, Transitions Team, din care fac parte el şi fraţii Dumitrescu (Andrei şi Silviu), echipă care, după cinci runde, ocupă poziţia a treia în ierarhie.
 
La întrecerea de la H3, pilotul din Mangalia a câştigat una dintre etapele de până acum, cea de la Reşiţa, iar în trei din celelalte patru s-a clasat pe podium. Urmează runda de la Rânca, programată pe 1 şi 2 septembrie. „Această etapă e preferata mea. Sper să reuşesc un nou rezultat bun. Le mulţumesc partenerilor mei din acest sezon“, a declarat Emil Ghinea. După Rânca, în stagiunea 2018 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă se mai dispută două etape, cea de la Câmpulung Muscel (22 - 23 septembrie) şi cea de la Poiana Braşov (13 - 14 octombrie).
 
Campania „Siguranţa la volan începe cu o vedere bună” a debutat în 2018 în parteneriat cu Emil Ghinea, care foloseşte în acest sens ochelari cu lentile inteligente. Prin această campanie, se doreşte conştientizarea publicului larg, prin intermediul profesioniştilor, despre importanţa unei vederi bune la volan şi a vitezei optime de reacţie.
 
În ediţia 2017 a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, Emil Ghinea a devenit vicecampion al României la GT - grupa maşinilor cu tracţiune spate (propulsie), iar la grupa H, clasa 3, s-a clasat pe locul patru pe ţară. La H3, Emil Ghinea a cucerit până acum trei titluri de campion al României (în anii 2011, 2013 şi 2014) şi două de vicecampion (în sezoanele 2012 şi 2015).
 
Sursa foto: RallyZoom.ro 
 
Citeşte şi:
 
Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, premiat la Gala Campionilor Federaţiei Române de Automobilism Sportiv


Obiectiv îndeplinit Pilotul Emil Ghinea, vicecampion al României la GT, în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Federația Română de Automobilism Sportiv Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, trofee și la Gala Campionilor 2023 (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Dec 2023 1123

Mangalia. În 2023, pilotul Emil Ghinea a participat în premieră la trei campionate diferite „Un an solicitant, dar cu rezultate remarcabile“ (GALERIE FOTO)

08 Nov 2023 996

„Obiectiv atins“ Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, locul doi la Open în clasamentul general 2023 al CNVC Masters

17 Oct 2023 936

Mangalia Copiii, în vizită la pilotul campion Emil Ghinea. „M-am bucurat să le povestesc despre sport și motorsport“ (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 912

Viteză în coastă 2023 Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe locul doi la Trofeul Valea Uzului. „Un podium foarte muncit și motivat“ (GALERIE FOTO)

01 Aug 2023 1113

Viteză în coastă Pentru al doilea an la rând, pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, s-a impus la Cupa Reșița (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 977

Mangalia. Pilotul Emil Ghinea „Franțuzoaica a fost nesuferită, dar, la final, am convins-o că trebuie să ne batem la Open“ (GALERIE FOTO)

24 Jun 2023 2920

Mangalia Pilotul Emil Ghinea, pe locul doi în clasamentul general la Transalpina Challenge 2023 - Trofeul Masters (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 Jun 2023 1441

Viteză în coastă Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, victorie impresionantă la Cupa Mediașului. „Evoluție de zile mari“ (GALERIE FOTO)

27 May 2023 1800

Super Rally Show pe circuitul stradal din Mangalia. Jerome France, din nou cel mai rapid (GALERIE FOTO)

14 May 2023 1980

Super Rally Trofeul Mangalia readuce spectacolul motorsport în sudul litoralului. La start, piloți celebri, români și străini (GALERIE FOTO)

13 May 2023 1816

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium și la Gala Campionilor 2022 „Un an în care dorința și ambiția au fost mai mari decât bugetul“ (GALERIE FOTO)

10 Dec 2022 4174

Un colțișor de motorsport la Mangalia. Pilotul campion Emil Ghinea a amenajat camera trofeelor. Vis împlinit! (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 4227

„Am făcut din imposibil posibil“ Emil Ghinea - cursa vieții, după eforturi supraomenești. Un Trofeu Gutâi de poveste! (GALERIE FOTO)

01 Sep 2022 2285

Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din nou pe locul întâi la Open. Luptă la sutimi de secundă, câștigată la Cupa Reșița!

14 Jul 2022 1874