Când e programată confruntarea Meciul SSC Farul Constanţa - Universitatea Cluj, găzduit de stadionul „Farul“? (galerie foto)

Sunt şanse ca echipa de fotbal SSC Farul Constanţa să susţină meciul cu Universitatea Cluj, din etapa a 11-a a Ligii a 2-a, pe stadionul „Farul“, cel care a fost preluat de curând de Primăria Constanţa.
 
Nou promovată în eşalonul secund, SSC Farul nu a apucat să joace până acum în Liga a 2-a pe arena din strada Primăverii, din pricina lipsei omologării. Formaţia de pe litoral a fost nevoită să susţină partidele considerate pe teren propriu la Ovidiu (în baza Academiei Hagi), la Călăraşi şi la Techirghiol. Situaţia s-ar putea schimba însă la următorul meci de acasă, în care se întâlnesc două nume de tradiţie ale fotbalului românesc, Farul şi U Cluj.
 
Aflată pe locul 14 în clasament, cu nouă puncte, după trei victorii şi şase înfrângeri în nouă meciuri, golaveraj 15-22, SSC Farul joacă în runda a zecea în deplasare cu ASU Poli Timişoara (locul 11, cu 11 puncte), sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 12.00. După care, în runda următoare, este programată disputa cu U Cluj (în prezent, pe locul opt, cu 16 puncte), miercuri, 10 octombrie, de la ora 16.00. Cei de la SSC Farul speră ca partida să fie găzduită de stadionul „Farul“.
 
„Eu fac tot ce depinde de mine să fie posibil acest lucru. Am avut o discuţie cu cel care se ocupă de complexul sportiv, din partea Primăriei. Se caută soluţii ca stadionul să fie omologat şi dat în folosinţă. Primăria are cele mai bune intenţii să-l dea sportului. Sperăm să se găsească cât se poate de repede o soluţie prin care să ne fie permis accesul la meciuri“, a declarat, pentru ZIUA de Constanţa, fostul internaţional al României Ciprian Marica, cel care a preluat SSC Farul. Echipa s-a pregătit ieri pe stadionul CFR din Cosntanţa.

Propunere pentru Ionel Dănciulescu   

Marica i-a propus lui Ionel Dănciulescu, fost oficial al lui Dinamo, să ocupe o funcţie în staff-ul formaţiei de pe litoral. „Încă nefiind finalizate organigrama clubului şi toate aspectele legate de organizare, i-am propus lui Ionel să vină alături de mine la SSC Farul şi să pună şi el umărul la reconstruirea acestei echipe şi la readucerea ei în primul eşalon, pe poziţia pe care a fost şi la Dinamo şi pe care eu cred că a acumulat foarte multe, în primul rând experienţă şi competenţă. Poate fi un om care ne poate ajuta. A zis că îmi va da răspunsul zilele acestea, miercuri sau joi“, a declarat Ciprian Marica. Fostul fotbalist a împlinit ieri 33 de ani. Tot ieri, şi-au serbat zilele de naştere doi fotbalişti importanţi din istoria FC Farul, Constantin Bîrboră (care a ajuns la 51 de ani) şi Stelian Carabaş (44 de ani).

„Sunt om de echipă“

Ciprian Marica a precizat că, în prezent, SSC Farul trece printr-un moment greu, dar că se fac eforturi pentru rezolvarea tuturor problemelor. „Momentan, situaţia nu e roz la club. Sunt foarte multe lucruri de pus la punct, problemele vin din toate părţile, însă încerc în acelaşi timp să construiesc şi o echipă. Sunt om de echipă şi consider că nu pot schimba lucrurile de unul singur. Uşor-uşor, se vor aşeza toate. Sincer, acum îmi e cel mai greu. Sper să am puterea necesară să organizez bine lucrurile“, a spus Marica.

„Cred în puterea exemplului“

Etapa trecută, SSC Farul a realizat prima victorie după trei eşecuri consecutive în campionat, 1-0 la Techirghiol cu ACS Energeticianul. Succesul (care i-a ridicat pe „marinari“ din zona retrogradării), prima victorie a antrenorilor Petre Grigoraş şi Marian Dinu în noul lor mandat la SSC Farul, a fost remarcat de Ciprian Marica. „Victoria e foarte importantă, mai ales că ne aflăm în capătul clasamentului, într-o situaţie grea, din toate punctele de vedere. Însă lucrurile trebuie să o ia pe un făgaş normal, iar eu cel puţin şi Petre Grigoraş vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a redresa SSC Farul şi a reda constănţenilor echipa mult-dorită, care e atât de iubită în tot judeţul. Relaţia cu suporterii e una decentă. Am ajuns la un numitor comun, ceea ce e foarte important. Până la urmă, ne punem toţi în slujba echipei, care nu este a mea, ci a tuturor constănţenilor şi a iubitorilor de fotbal care se regăsesc în istoria Farului. Cred în puterea exemplului. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să începem în primul rând cu noi. Asta le-am spus şi suporterilor şi sper să fie în număr cât mai mare la stadion, susţinând echipa, mai ales în situaţia foarte grea în care ne aflăm. Îmi doresc să le arătăm Primăriei Constanţa şi Consiliului Judeţean Constanţa că lucrurile o iau pe un făgaş normal. Primordial pentru noi e să ne întoarcem acasă, să jucăm pe stadionul Farul, care nu demult a trecut la Consiliul Local. Sperăm să găsim înţelegere din partea celor de acolo şi să ne întoarcem cât de repede posibil. Vom încerca să ne clasăm cât mai sus până în pauza competiţională, acum campania de transferări fiind închisă. Cu echipa de Liga a 4-a vom încerca promovarea şi vrem să dăm şanse tinerilor. Un aspect foarte important pentru noi e centrul de copii şi juniori. Faptul că echipa de seniori există dă o oportunitate celor care termină junioratul să mai aibă o trambulină pentru a se afirma“, a precizat Ciprian Marica, pentru Digi 24.
 
Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanţa)
 
Citeşte şi:
 
Cine este portarul-surpriză al „marinarilor“ Bannere pro-Ion Barbu la meciul SSC Farul Constanţa - ACS Energeticianul. Ce spune Petre Grigoraș

Petre Grigoraş a revenit la SSC Farul într-un moment dificil „Se pare că n-a fost o soluţie bună acea schimbare din vară“          
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ambasadorul Germaniei la București, vizită la Academia Hagi (VIDEO)

18 Mar 2024 1175

Caelia Mamaia SRL, proces cu Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

14 Mar 2024 810

Ciprian Marica, acționar la Farul Constanța, a rămas fără permisul de conducere. Ce amendă a primit fostul fotbalist

08 Oct 2023 1392

Definitiv! Apele Române au pierdut procesul deschis fostei firme a lui Ciprian Marica. „Instanța nu poate stabili cadrul procesual“

25 Sep 2023 1246

E oficial Marele Rivaldo, acționar la Farul Constanța!. „Cel mai răsunător «transfer» din istorie“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Sep 2023 2043

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, dată în judecată de Apele Române! Judecătoria Constanța, decizie definitivă (MINUTA)

08 Sep 2023 901

Caelia Mamaia SRL, fosta firmă a lui Ciprian Marica, în proces cu Apele Române. Anunțul Judecătoriei Constanța

07 Sep 2023 1085

Cum au pierdut Apele Române procesul intentat firmei Caelia Mamaia SRL, deținută până de curând de Ciprian Marica (MOTIVARE)

03 Sep 2023 3382

Firme Constanța Ciprian Marica s-a retras din Caelia-Mamaia SRL! Cui i-a cesionat părțile sociale și pentru ce sumă

01 Sep 2023 5479

UPDATE. Farul Constanța Eric de Oliveira, membru al staff-ului, a suferit un accident vascular cerebral! Mesajul campioanei României

26 Jun 2023 3488

Farul Constanța își amenajează parcarea de la stadion și construiește o cafenea! Răspunsul primit de la Mediu

22 Apr 2023 10773

Farul Constanța va deschide, la City Park Mall, un stand pentru produsele comercializate de club. La baza Academiei Hagi a fost deschisă o cafenea (GALERIE FOTO)

15 Nov 2022 6001

Ciprian Marica, fost fotbalist la Șahtior Donețk „Să ne rugăm pentru pace și pentru toți oamenii din Ucraina!“

26 Feb 2022 2211

Ciprian Marica „Acuzațiile care mi se aduc sunt la limita ridicolului“

24 Jan 2022 3028

Ciprian Marica, după meciul România - Islanda „Am mai trăit un moment negru al fotbalului românesc“

12 Nov 2021 2522