Care sunt adversarele Simonei Halep la primul turneu la care va participa în 2020

Simona Halep va participa la turneul de la Adelaide, primul al sezonului 2020, infomrează digisport.ro. 

În Australia, la competiția care va începe pe 13 ianuarie, campioana de la Wimbledon va avea parte de adversare de top. 
 
 Astfel, până în acest moment, pe lista organizatorilor se află nume importante precum Ashleigh Barty, Petra Kvitova, Sofia Kenin, Kiki Bertens, Johanna Konta sau Angelique Kerber.

Simona Halep participă la Adelaide International

Adelaide International, o competiţie combinată ATP şi WTA, va înlocui turneul Sydney International, care a fost retras din calendar pentru a se face loc viitoarei Cupe ATP, rezervată echipelor masculine.

"Când am auzit pentru prima oară despre acest turneu, am spus că voi participa cu siguranţă", a declarat Halep.


"Vreau să mă întorc la Adelaide pentru că îmi place foarte mult. Am doar amintiri minunate despre perioada petrecută acolo. Oamenii sunt foarte relaxaţi şi te fac şi pe tine să te simţi foarte relaxat" a adăugat Halep, care s-a antrenat anterior la Adelaide sub comanda lui Darren Cahill.



Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 757

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 544

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1130

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 886

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1228

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 864

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 749

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1610

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 839

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4369

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 723

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 978

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1567

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 741

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 717