Cât deţine Petre Buduru din capitalul social al firmei Azochim Complex, în urma cooptării unui nou asociat

  • Conducător în prezent la Astra Giurgiu, fostul fotbalist Petre Buduru a jucat şi la FC Farul Constanţa, club la care a fost şi preşedinte.
 
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea din 25 septembrie 2020 a societăţii Azochim Complex SRL.
 
Asociaţii, fostul fotbalist Petre Buduru, domiciliat în Constanţa, deţinând 50 de părţi sociale, în valoare totală de 500 de lei, reprezentând 5% din capitalul social, şi North Chemical Complex SRL, cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal prin Lucica Cioacă – administrator, deţinând 950 de părţi sociale, în valoare totală de 9.500 de lei, reprezentând 95% din capitalul social, cu participarea Ancăi Luciana Frăţea, domiciliată în Bucureşti, în conformitat cu Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi cu actul constitutiv, au adoptat următoarea hotărâre:
 

Articolul 1

 
Se majorează capitalul social, de la valoarea de 10.000 de lei la valoarea de 10.100 de lei, prin cooptarea ca asociat a Ancăi Luciana Frăţea, care ascue un aport în numerar în valoare de 100 de lei.
 

Articolul 2

 
În urma majorării capitalul social este în valoare de 10.100 de lei, împărţit în 1.010 părţi sociale, cu o valoare de 10 lei o parte socială, şi este deţinut de către asociaţi după cum urmează:
  • Petre Buduru deţine 50 de părţi sociale, în valoare totală de 500 de lei, reprezentând 4,95% din capitalul social.
  • North Chemical Complex SRL deţine 950 de părţi sociale, în valoare totală de 9.500 de lei, reprezentând 94,06%.
  • Anca Luciana Frăţea deţine 10 părţi sociale, în valoare totală de 100 de lei, reprezentând 0,99% din capitalul social.
 

Articolul 3

 
Sediul social se schimbă la o adresă din comuna Săvineşti, judeţul Neamţ.
        
Petre Buduru a jucat fotbal și la Farul Constanța, club la care a activat și ca președinte. În prezent, Buduru este unul dintre conducătorii Astrei Giurgiu.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
Citeşte şi:
 
Constanţa
Schimbări în societatea Jepp SRL. Câte părţi sociale deţin acum asociaţii Dennis Şerban şi Petre Buduru


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Foști președinți ai Farului Petre Buduru, Paul Peniu și Hacic Garabet își serbează miercuri zilele de naștere. Pentru primii doi, bucurie dublă!

29 Jun 2022 1691

Modificări în societatea Azochim Complex SRL, în care era asociat și fostul fotbalist Petre Buduru. Cine e noul administrator

09 Jun 2022 982

Fost fotbalist și președinte la Farul Constanța Petre Buduru nu mai este asociat și administrator la firma Astra Ecopetrol

10 Apr 2022 2604

Fost președinte al FC Farul Constanța. Cum și-a încheiat Hacic Garabet cariera de rugyst „Aoleu, îl omoară pe tăticuțu!“

23 Nov 2021 4722

S-a înființat Astra Energy SRL. Doi fondatori. Unul e fostul fotbalist Petre Buduru, care are și calitatea de administrator

22 Sep 2021 1677

Fostul fotbalist Petre Buduru, cooptat ca asociat în societatea North Chemical Complex

24 Jun 2021 3174

Petre Buduru a cesionat jumătate dintre părțile sociale pe care le deține în societatea Astra Oil Prod

11 Jun 2021 3169

Constanţa Petre Buduru şi Dennis Şerban, asociaţii societăţii Jepp SRL, au hotărât majorarea capitalului social

25 Jan 2021 3129

Constanţa Schimbări în societatea Jepp SRL. Câte părţi sociale deţin acum asociaţii Dennis Şerban şi Petre Buduru

07 Jan 2021 3619

Petre Buduru, noul administrator Astra Oil Prod a deschis un punct de lucru în Portul Constanța

06 Oct 2020 3713

Constanța Statut nou pe care-l deține Petre Buduru în societatea Astra GP Ecologic

03 Oct 2020 3086

Societatea Astra Ecopetrol Petre Buduru a căpătat statut de asociat unic și administrator

28 Sep 2020 2487

Constanța Dennis Șerban, în locul lui Petre Buduru, în funcția de administrator al societății Jepp SRL

19 Sep 2020 4556

Trei foști președinți ai FC Farul Constanța își serbează astăzi ziua de naștere. Doi dintre ei, sărbătoriți și pentru ziua numelui!

29 Jun 2020 2714

Petre Buduru și ginerele său, Dennis Șerban, fondatori ai unei firme la Constanța

01 Nov 2019 4535