Cătălin Moroşanu, cap de afiş la Mamaia Adrian Roşca s-a pregătit cu Ionuţ Iftimoaie la Academia Superkombat (galerie foto)



Component al Academiei Superkombat, luptătorul constănţean Adrian Roşca, de la CS „Bogdan Ciubotariu“ (antrenor, Samir Regep), a participat la o sesiune de pregătire la academia înfiinţată de Eduard Irimia. Sportivul de 23 de ani a avut ca adversari în reprizele amicale mulţi luptători cunoscuţi, printre care Ionuţ Iftimoaie şi Cristian Milea, iar evoluţia sa l-a bucurat pe Samir Regep. „Adrian a luptat foarte bine. I-au intrat toate loviturile. Am fost cel mai fericit antrenor“, a declarat cel care-l pregăteşte pe Roşca la Constanţa.

Se luptă şi la gala „Blood & Honour“

Pe 16 iulie, sportivul de la CS „Bogdan Ciubotariu“ îl va întâlni pe luptătorul din Republica Moldova Sevastian Alexandru, la gala „Blood & Honour“, de la Ploieşti, care va începe la ora 20.00 şi va fi transmisă de Digi Sport. De asemenea, Adrian Roşca va evolua din nou la Superkombat, în gala de la Mamaia, care se va disputa pe 30 iulie şi la care va avea ca adversar, din câte se pare, un luptător italian. 

Două evenimente epice în decurs de o săptămână

Cea mai cunoscută promoție din România, Superkombat, va pune în scenă două evenimente epice în decurs de numai o săptămână, primul pe 30 iulie, la Idu Tenis Arena din Mamaia, în care Cătălin Moroșanu va lupta din nou în țară după mai bine de un an, iar al doilea, pe 6 august, atunci când Ionuț Iftimoaie se va retrage oficial din carieră chiar în orașul natal, Comănești, cu un super meci împotriva campionului mondial Jorge Loren.

Interes deosebit pentru gala de la Mamaia

„A fost o absență mai lungă a noastră de pe piața autohtonă cu evenimente majore, dar a venit momentul să oferim publicului ceea ce își dorește. Vor fi două gale la cel mai înalt nivel, iar, drept dovadă, deja sunt peste 100 de persoane din străinătate care și-au achiziționat bilete pentru gala de la Mamaia. La Comănești, gala va avea loc într-un amfiteatru natural, așa cum am văzut la gale din Rusia, și ne așteptăm la aproximativ 30.000 de spectatori“, a declarat președintele Superkombat, Eduard Irimia.

„Sunt sigur deja că voi învinge“

Cătălin Moroșanu s-a declarat încântat că va lupta din nou la malul mării, acolo unde anul trecut a reușit un meci de senzație în fața celui mai înalt luptător din lume, olandezul Colin George. „Trebuie să recunosc că îmi priește atunci când lupt la Mamaia. Am avut parte de momente memorabile în ultimii ani și, mai mult, chiar aici mi-am început cariera de luptător profesionist. Așa că sunt sigur deja că voi învinge“, a declarat luptătorul ieșean despre evenimentul care va avea loc la Idu Tenis Arena din Mamaia, acolo unde în trecut au avut loc confruntările din Fed Cup și Cupa Davis. Adversarul său va fi anunțat în perioada imediat următoare.

„E ultima provocare şi cea mai mare”

După patru ani de pauză, Ionuț Iftimoaie revine pe 6 august pentru un meci special, atunci când se va retrage oficial din carieră. Primul român care a luptat vreodată sub sigla K-1, în urmă cu mai bine de un deceniu, îl va înfrunta pe nimeni altul decât campionul mondial Superkombat, Jorge Loren. „Am vrut să lupt cu cel mai bun. I-a învins pe frații Stoica, iar asta spune multe despre valoarea lui. E ultima provocare și cea mai mare pentru mine, mai ales că lupt acasă și voi fi susținut de zeci de mii de oameni“, a spus Iftimoaie, care, de-a lungul carierei, s-a duelat cu nume precum Ray Sefo, Dzevad Poturak, Freddy Kemayo, Alexander Ustinov sau Petar Majstorovic.

Cât costă biletele

Ambele evenimente se vor bucura de o expunere majoră și în ceea ce privește televiziunea, urmând să fie transmise în direct de Sport.ro, Eurosport și FightBox în peste 100 de țări. Biletele pentru gala Superkombat de la Mamaia costă 50 de lei și vor fi puse în vânzare începând de luni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pe locul întâi în Liga Elitelor Farul Constanța intră în vacanță cu un avans consistent, atât la Under-19, cât și la Under-17

07 Dec 2021 4014

Echipele Under-19 şi Under-17 ale FC Viitorul s-au calificat în finala Ligii Elitelor

29 May 2021 4321

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2020

24 Jun 2020 2176

Victorii pe linie pentru echipele Academiei Hagi în amicalele din weekend (galerie foto)

03 Feb 2020 3194

Vilă turistică de trei etaje, ridicată de Lotus Exclusive SRL în zona Beach Land din Năvodari

04 May 2019 3609

La gala „Legendele Mării Negre“, de la Mamaia, a cucerit titlul european AFSO Adrian Roşca - „Vreau să câştig centura mondială“ (galerie foto)

17 Jul 2017 3745

Adrian Roșca a câștigat centura europeană AFSO la gala „Legendele Mării Negre“, de la Mamaia

14 Jul 2017 3946

Circuitul „Colosseum Tournament“ Luptători români şi străini se înfruntă astăzi, la Mamaia, în gala „Legendele Mării Negre“ (galerie foto)

14 Jul 2017 4926

Vineri, „Legendele Mării Negre“, gală „Colosseum Tournament“ la Mamaia Adrian Roşca e sigur că va obţine centura europeană (galerie foto)

13 Jul 2017 7548

Gală „Colosseum Tournament“, la Mamaia Întâlnire România - Germania şi alte meciuri tari, vineri, la „Legendele Mării Negre“

12 Jul 2017 4034

Gală incendiară la Mamaia Gladiatorii luptă în Colosseum Tournament. 11 dintre ei sunt constănţeni (galerie foto)

07 Jul 2017 10718

Samir Regep, centură neagră 4 Dan în Kempo şi diplomă de onoare, la stagiul de la Venus (galerie foto)

01 Jul 2017 6008

Colosseum Tournament, la Mamaia, cu şapte meciuri România - Germania Adrian Roşca luptă cu Dung Quang pentru centura europeană! (galerie foto)

22 Jun 2017 9825

La gala de la Ploieşti, „Colosseum Tournament“, va lupta şi Cristian „The Legend“ Stoica

14 Jun 2017 5941

Adrian Roşca şi Cristi Stoica, în luptă pentru centura WMF Cinci constănţeni urcă astăzi în ring în gala de la Chiajna (galerie foto)

31 Mar 2017 13303