Câte puncte îşi propusese antrenorul FC Farul în primele patru runde Ianis Zicu - „Vreau să văd oamenii plecând mulţumiţi de la meci“


FC Farul a remizat la Constanţa cu Petrolul Ploieşti, scor 0-0, în etapa a patra a Ligii a 2-a, iar Ianis Zicu, antrenorul „marinarilor“, a remarcat că, împotriva unui adversar puternic, elevii săi au jucat altceva faţă de repriza a doua de la Chiajna.

„A fost o partidă echilibrată, în afară de perioada cu cele trei situaţii ale Petrolului din prima repriză, când s-a eliberat Bărboianu în zona dreaptă. Am discutat toată săptămâna despre acest aspect. Ştiam că el este un jucător ofensiv, care urcă foarte mult şi creează superioritate. Au fost câteva nesincronizări între interul nostru şi fundaşul lateral. Rezultatul este echitabil, în partea secundă am stat mai sus, am recuperat foarte multe mingi şi am avut şi câteva oportunităţi de a marca“, a declarat Ianis Zicu.

Înfrângerea de la Chiajna l-a durut foarte tare

Principalul Farului a subliniat diferenţa de experienţă între echipa sa şi formaţia prahoveană. „Mi-am dorit să câştig această partidă, dar, până la urmă, am jucat cu o echipă cu fotbalişti cu sute de meciuri în Liga 1. Cred că, dacă facem un calcul, au peste 1.000 de meciuri adunate. La noi, Muţiu are 10-12 partide în prima divizie, în rest nu ştiu câţi au peste zece. Avem jucători tineri, care se antrenează foarte bine şi respectă lucrurile pe care le facem la antrenamente. Lucrul acesta se vede, iar, dacă nu reuşim să câştigăm o partidă, încercăm cel puţin să fim greu de bătut. Mi-a plăcut cum s-au prezentat fizic contra Petrolului. Băieţii au arătat altfel faţă de repriza a doua de la Chiajna. Trebuie să ţinem cont de calitatea Petrolului şi de faptul că noi ne-am strâns de o lună şi un pic. Jucătorii sunt tineri şi trebuie să avem răbdare la omogenitate. Înfrângerea de la Chiajna o am în cap de o săptămână, m-a durut foarte tare“, a menţionat Zicu.

Al doilea roşu în patru etape!

Contra Petrolului, mijlocaşul Antonio Cruceru a primit al doilea cartonaş roşu de la startul campionatului, în patru etape! Cruceru fusese schimbat, se afla la banca de rezerve şi a încasat al doilea cartonaş galben din meci, ceea ce l-a supărat pe Zicu. „A fost un gest făcut pe banca de rezerve, un gest prostesc. Am discutat cu el această problemă încă de la primul lui roşu. Va fi amendat. Prima dată i-am spus atât lui, cât şi lui Panait (n.r. al doilea farist eliminat până acum în campionat) că nu-mi place să iau banii jucătorilor pentru lucruri de acest gen, dacă înţeleg şi nu le repetă. Cruceru l-a repetat şi va plăti. Durerea cea mai mare a unui fotbalist e ca, după ce munceşte o lună, să vadă că a fost amendat când ia salariul“, a menţionat antrenorul Farului.

„Nu putem să arătăm acum ca Viitorul“

Lui Zicu i-a plăcut atmosfera de pe stadion la meciul Farul - Petrolul. „Vreau să văd oamenii venind la meci şi plecând apoi mulţumiţi de felul în care băieţii luptă pe teren. Nu putem să arătăm acum, spre exemplu, ca Viitorul, acolo sunt ani de muncă. Este o academie în spate care produce jucători, iar aceştia vin deja cu o calitate extraordinară din punct de vedere tactic. Sperăm să ajungem să fim o echipă care să stea tot timpul în faţă în Liga a 2-a, iar, dacă nu vom reuşi să promovăm în acest an (ţinând cont de toate aspectele din acest start de sezon), sezonul viitor echipa să fie una capabilă să promoveze“, a menţionat tânărul antrenor.


„Nu e uşor să ne bată“

În patru etape, FC Farul a strâns cinci puncte, după o victorie, două egaluri și un eșec, golaveraj 2-2. „Nu sunt mulţumit de câte puncte am acumulat până acum. Când s-a stabilit programul meciurilor, eu m-am gândit la opt puncte în primele patru runde. Acesta era targetul pe care mi l-am impus ca punctaj minim. Şi aveam opt, dacă ne impuneam la Chiajna, într-un meci care era la îndemâna noastră. Acum întâlnim în campionat Turris-Oltul Turnu Măgurele. Jucăm cu echipele din faţă, e frumos şi nu e uşor să ne bată“, a menţionat Ianis Zicu.

Două formule pentru următoarele două meciuri

FC Farul dispută partida cu Turris-Oltul (echipa de pe locul doi, la egalitate de puncte cu liderul) în deplasare duminică, 1 septembrie, de la ora 18.00, iar până atunci, joi, 29 august, de la ora 20.00, se duelează cu echipa de Liga a 4-a Victoria Cumpăna (pe terenul acesteia, în Cupa României). „Jucăm iar pe sintetic (n.r. la Cumpăna), să vedem câţi jucători valizi avem, să găsim două formule pentru aceste două partide. Până la urmă, e un meci de Cupă şi trebuie să vedem toţi jucătorii din lot, să ştim pe cine ne putem baza în continuare, pentru că unii dintre ei nu au evoluat în aceste patru partide de campionat. Sunt mulţi jucători tineri, veniţi pentru regula Under, pe care vrem să-i vedem în această partidă de Cupă. Jucăm cu o echipă de Liga a 4-a. În momentul în care faci parte din lotul unei formaţii de Liga a 2-a e clar că obiectivul e calificarea, indiferent cu ce jucători vom aborda confruntarea. În momentul în care evoluezi, nu te poţi face de râs, trebuie să pui probleme adversarului“, a spus Ianis.

„Nu vreau să găsim scuze, alibiuri. Jucăm şi muncitoreşte“

Şi Flavius Stoican, antrenorul Petrolului, a menţionat că rezultatul de egalitate de la Constanţa e unul echitabil. „În primul rând, vreau să-l felicit pe Ianis, pentru că a reuşit într-un timp foarte scurt să formeze o echipă bună, agresivă, care s-a bătut pentru fiecare minge. Nu e uşor să le ridici moralul jucătorilor, după ce au suferit o înfrângere la Chiajna. Ne-am creat ocazii, dar, cum nu am reuşit să marcăm, jocul a devenit din ce în ce mai greu. Până la urmă, e un rezultat echitabil. Jocul a plăcut publicului, care a văzut determinare din partea ambelor echipe. Dacă eram mai lucizi, puteam pleca cu cele trei puncte. Cu Farul am avut trei situaţii clare. Şi terenul a fost un impediment pentru noi, în condiţiile suntem o echipă căreia îi place să construiască, dar nu vreau să găsim scuze, alibiuri. Jucăm şi muncitoreşte. Sunt dezamăgit de rezultat, dar ca joc am văzut dorinţă din partea jucătorilor, la fel şi oamenii care au venit la stadion, şi galeria noastră. Dacă are continuitate, linişte şi acelaşi joc, Farul poate emite pretenţii la promovare“, a arătat Stoican.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Unii spectatori au ratat startul jocului FC Farul îşi cere scuze pentru aglomeraţia creată la casele de bilete la meciul cu Petrolul

Constanța. Situație tragi-comică la partida Farul - Petrolul Dacă nu merge nocturna, luminează spectatorii cu telefoanele mobile!

Imagini de la eveniment FC Farul, egal cu Petrolul Ploiești la Constanța (galerie foto)

Imagini de la eveniment Cozi mari la bilete la meciul Farul - Petrolul. Moment de reculegere în memoria lui Dima Tararache (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 426

Farul Constanța Fotbalistul Ionuț Vînă a devenit tătic

28 Mar 2024 562

Superliga 2023/2024 Începe etapa a doua din play-off / play-out. Ce meciuri sunt programate vineri, 29 martie 2024

28 Mar 2024 679

CS Farul Constanța Înotătorii, pe podium la etapa regională a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 827

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 914

Fotbalistele de la Farul Constanța, victorie clară cu liderul Superligii. Parcurs perfect în play-off (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Mar 2024 826

Fotbal județul Constanța Liga a 4-a. Incident violent la Hârșova! Rezultatele din etapa a 22-a (seniori și juniori + clasamentele)

24 Mar 2024 1473

Gimnastică aerobică Leonard Manta, de la CS Farul Constanța, concurează la etapa de Cupă Mondială din Portugalia

22 Mar 2024 617

Fotbalistele de la Farul Constanța, meci acasă contra liderului clasamentului. „Așteptăm fanii să ne susțină în număr cât mai mare“

22 Mar 2024 904

Farul Constanța, victorie în amicalul cu Unirea Slobozia (GALERIE FOTO + VIDEO)

22 Mar 2024 1130

Farul Constanța. Fundașul Kevin Boli, în echipa etapei „Am demonstrat că suntem o echipă bună și sperăm să învingem și FCSB“ (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 681

Fotbalistele de la Farul Constanța, înfrângere la debutul în grupele Cupei României

21 Mar 2024 802

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2080

Farul Constanța. Gheorghe Hagi, după meciul cu Dunărea Călărași „Un antrenament foarte bun. Învățăm din toate“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 1288

Trei fotbaliști de la Farul Constanța în echipa etapei. Gheorghe Hagi, antrenorul rundei

19 Mar 2024 832