Ce competiții sportive sunt programate în acest sfârșit de săptămână la Constanța. Jandarmii vor asigura măsurile de ordine

În acest sfârşit de săptămână, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean  Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţiei Locale  vor fi angrenaţi în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele organizate în zona de responsabilitate, au transmis reprezentanții IJJ Constanța
 
Astăzi, 24 mai,  jandarmii se vor afla în zona Sălii Sporturilor unde va avea loc partida de handbal masculin dintre echipele A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa şi S.C.M. Politehnica Timişoara, începând cu ora 18.00.
 
Vineri, 25 mai, cu începere de la ora 18.00.  jandarmii vor fi prezenţi în faţa Casei de Cultură din Mangalia, unde va avea loc evenimenul cultural-artistic „Balul Absolventului”, dedicat absolvenţilor de liceu.

Tot mâine, va fi asigurată ordinea publică şi protecţia participanţilor la un marş de protest organizat în jurul Parcului Tăbăcărie, în intervalul orar 18.00-22.00,  dar şi la meciul de fotbal dintre echipele C.S. Axiopolis Cernavodă şi A.F.C. Buzău.

Sâmbătă, 26 mai, în intervalul orar 15.30-21.30,  jandarmii constănţeni  se vor afla la Nisipari, având în atenţie desfăşurarea în condiţii de siguranţă a sărbătorii tradiţionale intitulată „Întâlnirea Fiilor Satului”.

Tot sâmbătă, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la „Crosul Copiilor” ce va avea loc între staţiunile Saturn şi Venus, dar şi la partida de fotbal dintre echipele  A.S.S.C.S. Farul Constanţa şi A.C.S. Sportul Chiscani, ce se va disputa pe stadionul Farul din  mun. Constanţa, începând cu ora 18.00.

Duminică, 27 mai, oamenii legii vor avea în vedere asigurarea climatului de normalitate civică la manifestările cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea Zilelor Comunelor Torotman, Pecineaga,  Fântânele, Rasova, dar şi la gala de arte marţiale „Urban Legend 4”, ce va avea loc la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 18.00.
 

”Recomandăm celor care vor participa la aceste evenimente publice să adopte un comportament decent, să respecte normele de convieţuire socială şi prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului” - au transmis reprezentanții IJJ Constanța.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar competițional CSM Constanța Baschetbaliștii debutează în noul sezon. Meciuri la Constanța, în Cupa României

15 Sep 2023 1019

Meciuri de prima ligă la baschet și volei, găzduite de Sala Sporturilor „Simona Amânar“ din Constanța

27 Jan 2023 2010

Copilul tău este înscris într-un club sportiv și participă la competiții? Va primi, din 2023, tichete în valoare de 150 lei/lună

27 Nov 2022 1483

Clubul Sportiv Victoria Cumpăna Campionii secțiilor de gimnastică ritmică, lupte și fotbal, premiați (GALERIE FOTO)

19 Jul 2022 1585

Patru medalii pentru tenisul de masă constănțean la Concursul Național CSS LPS (GALERIE FOTO)

09 May 2022 2413

Veste bună pentru elevi, inclusiv pentru olimpicii din Constanţa Olimpiadele și competițiile internaționale școlare vor fi reluate!

01 Jan 2022 1373

Ministerul Sportului Spectatorii pot participa din nou la competițiile sportive. Care sunt condițiile

26 Nov 2021 1389

Coronavirus în România Olimpiadele școlare și competițiile sportive se suspendă

09 Mar 2020 2205

Câți bani alocă Primăria Constanța în cadrul procedurii de proiecte din domeniul sportiv

02 Mar 2020 2613

Competiţii sportive dedicate amatorilor de toate vârstele, organizate de Primăria Ovidiu, prin Clubul Sportiv Ovidiu

14 Feb 2020 3639

O barcă în care erau 20 de copii, răsturnată pe Dunăre

20 Oct 2019 2764

Bogdan Severin, patru titluri de campion la Trofeul Tineretului. S-au întrecut sportivi paralimpici constănţeni (galerie foto)

21 Aug 2019 1591

Primăria Ovidiu susţine sportul Zeci de sportivi, la competiţia oficială la lupte greco-romane „Cupa Ovidiu“ - ediţia I (galerie foto)

08 Apr 2019 2414

Comunicat de presă Burse de merit pentru elevi şi profesori, acordate de Primăria Ovidiu

08 Dec 2018 1718

Asociaţia Judeţeană Constanţa a Sportului Persoanelor cu Handicap (AJCSPH) a organizat mai multe evenimente sportive (galerie foto)

25 Oct 2018 1657